The Tuesday Supplement
                                    al ziarului Observator de Constanta

Nr. 3, 10 august 1999

MARIN MINCU

ECLIPSA LA TOMIS

    Cīnd fenomenele astrologice sīnt tot mai des invocate pentru a explica istoria, la acest sfīrsit apocaliptic de mileniu, e semn de grava alienare, de avarie subculturala si de sminteala colectiva.
    Aici, la Tomis, venea Ovidiu cu aproape 2000 de ani īn urma sa se izbaveasca, īmpins de ireversibila alunecare īn sine a lumii romane atinsa de cangrena imperiala.
    Astazi, astrii se vor alinia din nou astfel ca lumea, prostita de postmodernism, sa aiba ocazia de a se lamenta tembela de nu stiu ce maleficii, aduse plocon de ordinea cosmica vindicativa.
    Īn anul 17 e.n., cīnd pare sa fi avut loc moartea lui Ovidiu la Tomis, aici s-a produs o eclipsa atīt de totala, ce continua si īn prezent, astfel ca nici unul dintre fudulii “arheologi” ovidieni locali nu au reusit īnca sa-i descopere mormīntul, desi e situat ante oppidi portas.
    Stam cu totii īn acest mormīnt anonim, nedescoperit de nimeni, terciuiti īntre evenimentele planetare globalizante si ispravile noastre meschine, asteptīnd sa cīnte trīmbitele īngerilor izbavitori, īmbracati īn uniformele NATO.
    Cu totii speram ca din aceasta eclipsa/apocalipsa sa iesim cīstigati īn creierele liliputane bolnave, profitīnd de “spalarea” benefica, produsa de bezna cosmica daruita noua, romānilor, de neant, ca o compensatie metafizica, demagogica si irelevanta.
    Da Doamne sa nu se termine eclipsa de la Tomis caci, daca se ridica īntunericul, va trebui sa vedem mai departe de insula Serpilor si sa ne descoperim, īn sfīrsit, mormīntul aistoric īn care locuim de la Ovidiu īncoace, miscīndu-ne abulici ca niste entitati neverosimile.
    Salvarea noastra sigura este sa fie etern eclipsa la Tomis!

 

SILVIU DANCU

REVELATIE SI ASCUNDERE

    Abordīnd un subiect al carui titlu alatura termenii “apocalipsa” si “eclipsa” īncerc o oarece dezorientare. Primul termen, profund impregnat de iz biblic, strain profanului si nu lipsit de un prestigiu amenintator, iar celalalt cuminte, neutru chiar, indicīnd destul de clar o zona a stiintei ce nu-mi este mai deloc familiara. Straini conceptual unul celuilalt, nicidecum sinonimi etimologic, cei doi termeni īn cauza beneficiaza doar de un sufix comun ce-ncurajeaza la rima. De aici, si involuntarul simt poetic cu care romānul īncearca “vremurile de pe urma”.
    Co-incidenta dintre cele doua evenimente ultra-mediatizate ale timpului de acum, eclipsa si apropierea hipnoticului an 2000, da nastere la speculatii bine exploatate comercial, prin mentinerea artificiala a unei credinte superstitioase, apostatice. Cuvīntul Scripturii, desi aparent autoritar, īsi pierde misterul apofatic al adevarului deschis numai credintei autentice si, asociat tarotului, horoscopului sau catrenelor lui Nostradamus, sufera o pierdere a exclusivismului pe care-l revendica prin esenta. Tensiunea prezenta la unii care citesc īn īntunecarea de minute a soarelui un semn neechivoc al sfīrsitului se face vinovata prin aceea ca ar arata cu certitudine clipa acestuia. Justificata scripturistic, de altfel, asteptarea “apocalipsei” este specifica neīmpacarii crestinului cu provizoratul lumii de acum. Citirea istoriei ca o serie de semne ale sfīrsitului nu poate fi nici ea acuzata de erezie dar, asa cum am zis, indicīnd cu precizie o data limita, pasim cu mult alaturi de duhul Scripturii. Si totusi, Scriptura este cea care, alaturi de traditia Bisericii, a consacrat termenul de “apocalipsa”. Sensul acestuia, pierdut undeva īntre spaimele superstitioase ale omului de rīnd, culpabilitatii sale morale si febrilitatii īn fata spectacolului anuntat de un eventual sfīrsit, se cuvine a fi reabilitat īn limitele sale initiale.
    Īn limba greaca, raspunzatoare de nasterea termenului īn cauza, apo-kalimma, -atos este un substantiv neutru care se traduce prin “revelatie” sau “descoperire”. Īn contrast, kalipto īnseamna “acoperire”, “īnvelire”. De aici si apocalips, -eos, care indica actiunea de dezvaluire, īn sens figurativ de revelatie. Nimic “apocaliptic” deci īn cuvīntul apocalipsa; dimpotriva, īntelegīnd etimologic termenul se impune acceptarea apocalipticului ca fiind specific realitatii, prezentei. Dumnezeu este un Dumnezeu apocaliptic care se descopera, se reveleaza; universul este apocaliptic ca revelatie prin excelenta, omul este apocaliptic prin aceea ca marturiseste. Spaima de apocalipsa apare deodata ridicola si chiar singura īn fata injustetii sale. Si iata ca, undeva, confuzia dintre apocalipsa si “eshaton” īncepe sa iasa la lumina. Asteptarea febrila a sfīrsitului, de care dadeau dovada primii crestini, este cea care este pusa sub semnul acestui nou termen, “eshaton”, care s-ar traduce prin “limita”, “sfīrsit”, “ultim”. Astfel, apocalipsa anunta eshatonul, iar eshatonul este, ca orice pulsiune a istoriei, apocaliptic, revelator.
    Ce rol joaca, īn toata īncrengatura asta, evenimentul de la 11 august? Ca eveniment care arata, descopera ceva, o realitate, un adevar al legilor cosmice, eclipsa este apocaliptica, revelatoare. Ca posibil semn al sfīrsitului devine si virtual eshatologica, dar aici trebuie sa renuntam la aroganta certitudinii. Mai mult, ca sens etimologic eclipsa indica notiunea de "abandonare", "disparitie". Oarecum antinomica deci apocalipsei (revelatie, descoperire), eclipsa trimite catre o disparitie, o “ascundere”. O disparitie care reveleaza ceva, este posibil, dar ca orice revelatie, ea pretinde o hermeneutica ce revendica acordarea nelinistilor noastre la ritmul mesajului cosmic. Si apoi, “apocalipsa”, mai corect “eshatonul”, indica revenirea lui Hristos “pe norii slavei”. Pentru crestini, un motiv real de bucurie, pentru televiziune si turisti un ultim cīstig. Iar pentru mine un prilej de a scrie.
    Pragmatismul cu care este exploatata limita istoriei cade deja sub semnul unor noi concepte, la fel de grecesti: apostazie, erezie, idolatrie…

 

CASANDRA CRISTEA

"SFINTE SOARE, SFINTE DOMN MARE..."

    Perceperea eclipsei drept un semn de rau augur este o constanta a gīndirii popoarelor antice, chiar daca interpretarile ei difera īn functie de mentalitatea fiecaruia īn parte. Aceasta atitudine e fireasca avīnd īn vedere faptul ca soarele avea, īn culturile primitive, statutul de Fiinta Suprema, sursa a vietii. Cauzele “disparitiei” sale īn timpul eclipsei configureaza un imaginar vast: astrul e bolnav sau e mīnios si se ascunde, e īnghitit de un monstru sau moartea sa (ritualica) reprezinta doar un prag de trecere spre un nou ciclu cosmic.
    Viziunea asupra eclipsei īn mentalitatea noastra populara nu este una originala, dar este singularizata de conotatiile specifice care s-au dezvoltat pe fondul aceleiasi conceptii a cataclismului ca deviere din mersul firesc al lumii. Sinteza acestei atitudini apare, probabil cel mai elocvent, īn basmele romānesti de tip “Greuceanu”, sub forma pretextului Soarelui si Lunii furate, care faciliteaza desfasurarea povestii de dragoste. Īn unele variante, zmeii fura soarele si īl īnchid īntr-o butie īn pivnita, aceasta catastrofa universala declansīnd promisiunea binecunoscuta a īmparatului de a oferi īn schimbul lui fata si jumatate din īmparatie.
    Necesitatea “īndreptarii” ordinii cosmice este legitimata de credinta poporului īn sfintenia Soarelui, interpretat adesea drept “ochi” sau “fata a lui Dumnezeu”. Monstrul care īnghite soarele este reprezentat īn bestiarul autohton de “vīrcolaci”, considerati a fi “sufletele oamenilor rai, blestemati de Dumnezeu”, un fel de “fiare ale cerului”, dar care, neputīnd mīnca repede, fac posibila refacerea astrului din farīmiturile cazute din gura lor. Consecintele acestui act antropofag tin de domeniul superstitiilor - foamete, epidemii, razboaie, dar predomina credinta puternica īn “pierirea lumii” īn cazul extrem cīnd vīrcolacii ar mīnca soarele īn īntregime. Īn consecinta, este firesc faptul ca alungarea lor (prin rugaciuni, fum de tamīie sau prin zgomote puternice) si depasirea spaimei sa fie urmate de o bucurie imensa - “Greuceanu lua īn mīna dreapta soarele si īn cea stīnga luna, le arunca pe cer si se bucura cu bucurie mare” - ca certificare plenara a triumfului vietii.
    Eclipsa declanseaza, desigur, diverse fenomene dramatice, cum ar fi transformarea, pe durata ei, a tuturor apelor si a fīntīnilor īn sīnge, de unde si intedictia de a bea apa īn acest interval. Īnsa originalitatea cadrelor de gīndire autohtone o constituie tocmai refuzul starii de panica si puterea de transcendere a situatiei critice prin practicarea postului - curatenia ritualica, ce īnsoteste multumirile catre Dumnezeu pentru “renasterea” astrului si care, totodata, reprezinta o masura de prevenire a unor cataclisme viitoare. Tot acest ritual cvasireligios este justificat de o credinta populara de o simplitate uluitoare conform careia “cel mai frumos lucru din lume este soarele”, iar īn lume “ar fi urīt” fara el.
    Din naivitatea si profunzimea acestei gīndiri s-a nascut un adevarat cult al Sfīntului Soare, a carui prezenta, īncercanata sau nu de catre Luna, impune, ca orice alt sfīnt, ochii plecati. Pentru noi, azi, credinta ca am savīrsi un pacat daca privim īn soare este paradoxala tocmai pentru faptul ca nu facem altceva decīt sa ne pregatim pentru īncalcarea acestei “porunci”. Dintre aceia pentru care ea a functionat cīndva ca o mostenire sacra din batrīni multi nu vor “pacatui” din ignoranta (nu din convingere), deoarece sīnt tot mai rari cei care cred īnca īntr-o inevitabila pedeapsa divina. Dar ei, cu siguranta, nu vor apela nici la paleativul ochelarilor pentru eclipsa.

 

 MUGUR GROSU

NEMURITORII

    Lucrul care l-a zdruncinat cel mai tare pe Herodot, cīnd a ajuns prin partile noastre īn interes de serviciu, a fost ca baietii de-aici (getii de geti, cum s-ar spune acum) se credeau nemuritori. Aveau un mod foarte direct de a comunica cu zeii lor. De pilda tragīnd cu sagetile-n sus – un fel de telefonie mobila! Daca zeul nu era acasa, sagetile erau returnate la expeditor īn cel mai scurt timp. Asta suna corect, dar si putin agasant, la fel cum la noi, īn zilele mai aglomerate, se-ntīmpla sa cada reteaua. Un mod mai economicos si mai direct de a comunica cu zeul era ceea ce astazi numim recomandata cu confirmare de primire: se alegea din comunitate omul cel mai curat, sau mai putin corupt, dupa care se azvīrlea cu el īn sus. Daca alesul obstii era rezonabil, se straduia cīt mai metafizic cu putinta sa se īnfiga, la cadere, īn sulitele pregatite pentru dīnsul. Asta īnsemna ca mesajul important ce-i fusese īncredintat trecuse cu bine de vamile cerului. Daca īnsa īsi frīngea doar nitel gītul sau cadea alaturi si se facea tandari pe gratis, lumea se supara rau de tot pe el si pe relatiile sale proaste cu cele sus-puse… Aveau si motive sa fie asa de īncordati, daca stam sa-l credem pe Herodot ca getii de geti erau cei mai viteji si mai tari din parcarea Traciei (un Pantelimon al Europei acelor vremuri). Asta din cauza ca se credeau nemuritori, ne asigura cronicarul, cu acelasi aer cu care ne-a convins ca de fapt nici un neam de neam n-a avut pe lumea asta toate tiglele pe casa… Dar getii cu getii, viii cu viii… Sa vorbim de un cronicar al zilelor noastre. De pilda unul din partile Buzaului… Saptamīna trecuta am dat o fuga īn orasul lui Urmuz, ca sa-l īntīlnesc pe colegul nostru Sorin Dinco, despre care aflasem ca se simte periculos de etern, dupa ce publicase un volum de versuri. M-am dus sa-l linistesc un pic. Īn lumea asta plina de Urmuz, adica peste tot unde simti ca este tara ta, pentru ca nebunia face casa buna cu poezia, iar aceasta din urma-i confundata cu caligrafia, nu e deloc absurd sa publici un volum de apa īn loc sa trimiti la tipar un volum de versuri. Si asta nu te face, din pacate, sa te simti mai putin nemuritor… Dar Sorin Dinco stie foarte bine toate acestea. Si se trateaza de viciul eternitatii exersīnd zilnic moartea prin scris: face gazetarie. Mi-am aruncat ochii peste articolele sale din ziarul “Sansa” (editia buzoiana), si cu aceasta ocazie am dat de o stire interesanta, semnata de un coleg de-al lui: īn orasul Buzau a avut loc un banal exercitiu de alarma antiaeriana. Totul a fost foarte bine pregatit, baietii care trebuiau sa traga cu sageti īn sus si-au facut treaba. Dar, surprinzator pentru cronicarul nostru, aflat la doua milenii si jumatate de Herodot, a fost ca īn timp ce alarmele tiuiau de mama focului peste oras si tot scenariul evoca un antrenament pentru apocalipsa, oamenii de pe strada īsi vedeau linistiti de treburi, faceau obisnuitele tīrguieli prin piata, flecareau obisnuitele prostioare pe seama vecinilor sau a politicienilor, īntr-un cuvīnt nu s-au sinchisit deloc. Chiar asa, de unde atīta zarva la un neam resemnat īn ideea milenara ca este nemuritor? Si-n timp ce trenul care ma aducea īnapoi la Constanta lasa sa se vada, dincolo de geamurile-i etern de slinoase, acea asezare de oameni care scot benzina din pamīnt de parca īnsasi mīna lui Urmuz i-ar fi asezat pentru vecii vecilor acolo, mi-am amintit de eclipsa si-am īnceput sa rīd. Si m-am gīndit la milioanele de oameni din lumea larga care sīnt īn stare sa cheltuiasca averi pentru a participa la doua minute de apocalipsa, īn timp ce pentru localnicii nostri deprinsi cu nemurirea sufletului doua minute sīnt doar doua minute, sau, īn cel mai rau caz, doi mililitri de benzina mai putin sau poate 200 de metri īn plus pentru īncīntatoarea masina mica! Si daca īn aceasta īnaintare obositoare, cum definea Forster istoria, soarele se īntuneca brusc īn mijlocul zilei si mintea ti se opreste īn loc, trezita pentru doua minute din somnul veacurilor, se vor gasi destui care sa-ti smulga acest mister pentru a-ti explica, din cīteva cascaturi, ca asta este un simplu fenomen astronomic, cauzat de cutare pozitionare astrala a unor obiecte ceresti. Altii vor trata evenimentul ca pe un simplu revelion, la care e bine sa bei, sa te distrezi cu prietenii dupa care sa te duci la culcare. Ca si mīine-i o zi. Si daca īntr-o zi savantii nostri atenti la tot si la toate vor prezice cu exactitate ca vine apocalipsa, se vor gasi destui care, vorba unui prieten, vor vinde ochelari pentru apocalipsa, vor termina calcule, īsi vor sorbi cafelele, si se vor duce linistiti la culcare… Ca si mīine-i o zi… Cu soare, fara soare, tot un drac. Apropos, si dracii se credeau nemuritori…

 

 MIRCEA TUGLEA

Y2K, CALARETII APOCALIPSEI SI ROMĀNII

    Īntre altele, mileniul care se īncheie are sansa sa provoace mari dezastre īn tehnologia informatiei, lucru desemnat īndeobste ca virusul mileniului, sau Y2K. Printr-o bizarerie, calendarul intern al multor computere foloseste numai doua cifre, astfel ca anul 2000 va fi interpretat drept 1900. Īmi imaginez crash-ul sistemelor de securitate, mahmureala bancilor, exasperarea brokerilor si caderea brusca a retelelor de comunicatii, urmate de o tacere ireala, carnavalesca. Viziunea milioanelor de computatori, ramasi fara grai īn fata ecranelor albe, īncremeniti īn absenta, pare ea īnsasi apocaliptica. Pīna si Anticristul, de-ar fi sa vina acum, ar face-o probabil live pe CNN, aidoma bombardamentelor NATO īn Iugoslavia, care aveau loc cu putin īnaintea stirilor. Vestea ar fi preluata de marile agentii de presa, ar exploda pe Internet si-ar īnconjura planeta īn zece minute. Imaginea necuratului, digitalizata, ar semana cu cea a lui Bill Gates īn fata Curtii de Justitie. Sau cu mutrele afaceristilor dīmboviteni. Plictisiti, tracasati. Discursul lui cu unul despre starea natiunii. Va fi acuzat de hartuire sexuala si concurenta neloiala, comisii speciale de ancheta īl vor cerceta īn stare de libertate. Daca Romānia este īntr-adevar viitoarea tara sfīnta, asa cum ne vestesc toate profetiile de la Maglavit īncoace, atunci bucurati-va! Īl vom zari pe cel nevazut la Procesul Etapei, la Marius Tuca Show, la Cotroceni si Palatul Victoria! Īl vom chestiona īn direct la 8989989! Noile bancnote de un miliard de lei vor fi marcate, īn filigran, cu profilul lui! Toata afacerea va dura cīteva zile, īn mod exceptional doua-trei saptamīni. Nici razboiul, nici bezna mediatica nu vor rezista mai mult. Īnsasi absenta informatiei va putea fi definita atunci drept informatie negativa, spatiu alb īn marea textura virtuala. Ce le va ramīne romānilor īnvatatura de minte, din virusul Y2K? Cīnd finantele mondiale vor sucomba, Bancorex-ul va fi īn sfīrsit o institutie credibila. Si atunci va veni vremea Planului Remes.
    Romānia se afla, cum scria un amic, īn zona de vizibilitate maxima a apocalipsei. Ea se vede cu ochiul liber, fara ochelari de-nu-stiu-care, si dureaza nu doua minute, ci din zorile istoriei noastre. De cīnd a venit Traian la Decebal, sa-i faca terme, drumuri si mausolee īn Dacia, iar Decebal i-a raspuns, scrīsnind din dinti: “brīnza, mazare, barza, viezure”. Un banc demn de “Apocalipsa dupa Cioran”: “Multi romāni, nesfīrsit de multi romāni, marturisesc zilnic ca Romānia este ultima tara din lume. Multora le da aceasta afirmatie o satisfactie rece si indiferenta. (…) Ceea ce spunea un lautar tigan unui cerc de romāni: aveti noroc cu noi, ca de nu ati fi ultimii, defineste o situatie reala, nu o exagerare triviala”. Lucrurile nu s-au īmbunatatit din momentul aparitiei “Schimbarii la fata a Romāniei” (1937!), ba s-ar zice ca din contra. Romānia anilor ‘30 nu avea “nimic original īn afara de tarani, arta populara si peisaj (de care nu e responsabila)”. Astazi - mahalale imense, muzica lautareasca si haite de sobolani (de care, fireste, nu sīntem responsabili). O priveliste demna de calaretii Apocalipsei! Vor navali mīncīnd asfaltul drumurilor noastre, sorbindu-ne dintr-o suflare fīntīnile otravite! “Cei slabi vor pieri, cei tari asijderea, si chiar acesti calareti, īn afara de unul. Pentru el, pentru īnfricosata lui faima au patimit si urlat veacurile. Īl vad crescīnd la orizont si aud deja gemetele, chiar strigatele noastre. Iar noaptea ce ne va pogorī īn oase ne va aduce nu pacea, cum a facut-o pentru psalmist, ci groaza”. Toate astea suna astazi ridicol. Infinit mai importante sīnt micile apocalipse, caderile si prabusirile cotidiene, decīt sfīrsitul lumii. Infinita este scīrba care umple sufletul romānilor, iuteala ametitoare cu care se relativizeaza orice, mai ales aici, la Pontul Axenos. Aici a facut Medeea kebab din fratele ei mai mic, ca sa-i adoarma cu mirosul pe urmaritori. Aici a coborīt Iason din mertanul lui, sa-si faca nevoile. Si tot aici, īnvīrtind doar o sīrma, un tiganus i-a fortat portiera ademenit de lucirea Līnei de Aur. Aici este seraiul, haznaua, bairamul!
    Ce-are a face Y2K cu romānii? Are… Īn istoria lor molcoma, romānii au sorbit tone de Y2K fara macar sa sughite. Vina n-a fost a lor (“nici un romān nu se simte personal vinovat”, scria Cioran), niciodata. Ei sīnt ca mieii. Traiesc sub semnul unei istorii virtuale, “de-a ce-ar fi” (ce-ar fi daca n-am fi fost vīnduti rusilor?). Romānii experimenteaza sfīrsitul lumii de doua mii de ani, ei sīnt smecheri. Obsesia lor este de a o lua de la capat de fiecare data (reforma la romāni, ce abureala!), de a tot ridica mīnastiri “īn loc parasit / si neispravit”. Ei neispravesc etern. Cum zic cei de la “Divertis”: “Parintii mei sīnt muncitori… Cum adica ba Vasilescu sa munceasca? Pai daca muncesc din ce sa traiasca ba? Parintii mei sīnt romāni ba, se descurca, n-au nevoie sa munceasca!”. Romānii se descurca, se mai īncurca. Ei traiesc īn postmodernism de la Burebista īncoace. Pentru romāni, masinariile virtuale, miliardele de biti si fractalii dateaza din vremea transhumantei. Ei au fost toata istoria īn postura celor fugariti din jocul “Quake”. Au renuntat demult la devenire (concept hegelian suspect, chiar rebotezat ”īntru fiinta”), de cīnd semnul dacilor, capatīna de lup, s-a metamorfozat īn oaia mioritica. Romānii nu sīnt calareti, ci ciobani ai apocalipsei, calauzindu-si turmele catre departari. Nici ei, nici turmele nu se mai īntorc. Romānii trebuie etern reinventati, ei sīnt mereu “in statu nascendi”, asa cum īi sta bine artei adevarate. Poate ca nu s-au manifestat īn istorie fiindca sīnt pur si simplu o opera de arta, una asa ca-n Arcimboldo. Romānii sīnt scrisi īn Java. Sīnt atīt de aerieni si virtuali, de apocaliptici si prapastiosi, īncīt de buna seama ca Dumnezeu īi va uita la sfīrsitul lumii, asa cum i-a uitat la īnceputul ei.

 

 

© ASALT ASSOCIATION

Nota: Īn lipsa altor precizari, drepturile de proprietate asupra textelor sau graficii publicate apartin autorilor.
(As no other details are given, the copyright of the texts or graphic work printed here belongs to their authors.)

Altair Net
 visitors on asalt sites

Observator