The Tuesday Supplement
                                    al ziarului Observator de Constanta

Nr. 12, 14 decembrie 1999

MIRCEA TUGLEA

CU CARTILE LA VALE PE-AMAZON

    Īn ultimii ani, prezenta romāneasca īn spatiul virtual al Internetului a luat amploare. Astazi, mai toate ziarele importante au editii online, care se actualizeaza uneori īnainte de aparitia celor tiparite, desi conceptia grafica si functionalitatea lor lasa īn multe cazuri de dorit. Formele fara fond au actionat si aici fara gres, dat fiind ca la noi nu exista īnca un public stabil al fenomenului Internet (īn afara de cel al romānilor de sub alte zari, mai albastre), site-urile romānesti dīnd adesea impresia unor institutii ad-hoc, create īn lipsa specialistilor si chiar fara atīt de necesarii portari. Mai mult, īn absenta unui public avizat, senzatia de functionare īn gol, la plezneala, este inevitabila. Exista totusi īncercari (de pionerat, le-am putea spune) de constituire a unor retele functionale, care sa suprinda fenomenul Internet romānesc (si nu numai) īn atīt de variatele sale nuante. (Ar fi o iluzie sa credem īntr-o retea totala, daca ne gīndim ca Internetul nu este īn definitiv, cu vorba lui William Gibson, decīt o “halucinatie colectiva”). Ceea ce ma intereseaza aici este, fireste, aspectul cultural al problemei, domeniu īn care din pacate excelam, ca īntotdeauna, prin usuratate si/sau amatorism. Desi exista, sa zicem, o “biblioteca virtuala romāneasca”, cu multe din textele fundamentale ale culturii noastre (de la editia princeps a poeziilor eminesciene, “Criticele” lui Maiorescu, comediile lui Caragiale, pīna la deliciosul “manuscris brīncovenesc” al unei carti de bucate), vom cauta īn zadar instrumentele de lucru care nu se gasesc, de fapt, nici īn zona cartii “traditionale”. Ar fi mai mult decīt necesara realizarea unei editii hipertextuale (fie pe Internet, fie pe CD-ROM) a monumentalului Dictionar al Limbii Romāne al lui Sextil Puscariu. Editia critica a operei eminesciene ar fi īndreptatita (asa cum s-a īntīmplat cu cea a lui Shakespeare sau a lui Goethe) sa apara pe suport magnetic sau īn retea. Si multe, multe altele… Īn fapt, nici macar un magazin virtual (si functional) de carte nu exista la noi, desi (abia acum) unul sta sa se deschida sub numele de romanianbooks. Vom vedea mai tīrziu cu cīt succes.
    Cred ca problema rezida, la urma urmei, tot īn vechiul principiu romānesc al lui “las’ ca merge si-asa”. Avem de-a face c-o ecuatie inversata: la noi nu piata naste oferta, ca aiurea, ci ambele (nu) functioneaza īntr-un dezinteres total fata de public. Orice s-ar spune, romānii au un orizont de cultura destul de extins, reprezentīnd deci un public-tinta variat. (Frantuzii au ramas masca atunci cīnd au aflat, de la Cioran, ca īn Romānia Heidegger s-a vīndut īn 80000 de exemplare). Oferta continua sa ramīna, īn cvasi-majoritatea cazurilor, opaca la cerintele acestui public (daca ne gīndim ca din el fac parte si romānii emigrati, spre care nu stiu cine īsi īndreapta atentia, lucrurile se complica si mai mult). Amatorismul cultural este desavīrsit, nu numai īn constituirea unei piete interne functionale, ci si īn relatiile ei cu exteriorul. Daca vom cauta, de exemplu, īntr-una din librariile virtuale existente nume de rezonanta ale culturii noastre vom avea neplacuta surpriza de a nu gasi decīt vreo cinsprezece carti, majoritatea “out of print” sau īn “back order”. Pe amazon.com (librarie virtuala cu peste doua milioane de titluri) nu exista nimic din Camil Petrescu, Bacovia, Marin Preda, sau Mircea Cartarescu. Pe Cantemir īl gasim doar prin “The Cantemir Model in our culture”, singura a lui Noica si aflata, fireste, īn “out of print”. Mai īntīlnim “At the Court of Yearning” de Blaga, “Selected Poems of Tudor Arghezi” sau “Ask the Circle to Forgive You” de Nichita Stanescu. Despre Mircea Dinescu (a carui carte, “Moartea citeste ziarul”, alaturi de “Zenobia” a lui Gellu Naum, sīnt cam singurele care pot fi achizitionate īn 24 de ore), aflam din comentariile cititorilor ca ar fi un “clasic” al literaturii romāne. Tot din aceste comentarii, “Rascoala” (“Uprising”) lui Rebreanu ar fi despre “Sex, Violence, Revolution” (“Daca acest roman nu va va face sīngele sa fiarba, nimic altceva nu va reusi”). “Do you remember being 15?” se īntreaba altcineva citind “Luceafarul” lui Eminescu. Pentru ca, īn fine, un cititor din Peru sa exclame la lectura “Anatemelor” lui Cioran: “I miss you Emil... so much!”. Mai ca-ti vine sa exclami, vazīnd toate astea, “la vale, la vale pe-amazon cu toata cultura romāna!” Sa fie oare vorba doar de incapacitatea noastra de a ne promova valorile culturale? Sau acestea sa nu fie atīt de “valori” pe cīt ne place sa credem? Nici īntr-un caz, nici īn celalalt, lucrurile nu stau pe roze. De ce-ar sta, īn definitiv, daca rozele au si spini, iar strugurii la care n-ajungem sīnt, stim noi bine, acri?

 

CAMELIA DEDU

VIATA CA HIPERTEXT

    “Stati linistiti, hipertextul nu va ucide un text bun”, scria pe 6 iunie 1993 īn L’Espresso Umberto Eco. Si totusi hipertextele, obiecte textuale ciudate, neidentificate (sau, cum suna definitia, “clase virtuale de texte posibile”), au realizat deja o aterizare reusita pe tarīm literar. Asta deoarece, dupa Giulio Lughi, permit modalitati de lectura foarte diferite fata de cele ale cartii tiparite, ele fiind texte īnregistrate pe memoria magnetica sau stocate īn retea (pe Internet), ale caror subunitati (capitole, paragrafe, fraze) nu mai sīnt dispuse dupa o ordine secventiala (precum cele din interiorul unei carti), ci dupa una reticulara (īn retea). Īn felul acesta, pornind de la oricare subunitate a unui hipertext se poate ajunge direct la o alta. Cititorul poate naviga de la un nod textual la altul, īn absoluta libertate, legaturile īntre subunitati (asa-numitele link-uri) realizīndu-se prin conexiuni arbitrare, pe care cititorul le intuieste, si care pot fi modificate la fiecare lectura succesiva a textului. Cititorul poate verifica propria-i variatie de la o lectura la alta sau poate confrunta lecturile mai multor persoane, dobīndind astfel o anumita dimensiune auctoriala. Exista de altfel un exemplu clar īn aceasta privinta: studentii de la Brown University au colaborat la constructia unui roman colectiv intitulat Hotel, redefinindu-i neīncetat universul narativ, adaugīnd noi capitole sau chiar noi subromane. Hipertextul nu este deci niciodata definit, existīnd posibilitati nelimitate de extindere a lui. Īntr-un hipertext pot fi īncorporate bucati muzicale, imagini fixe sau īn miscare. De exemplu, īn ultimii ani au aparut diverse editii hipertextuale ale unor autori clasici, ca Joyce, Faulkner etc. Acestea, alaturi de textul literar propriu-zis, prezinta si alte materiale: date bio-bibliografice, traduceri, versiuni anterioare ale cartii, index-uri si instrumente de cautare, scenariile unor ecranizari sau chiar filmele respective. Exista īnsa si hipertexte narative originale, adevarate romane hipertextuale, scrise pentru a fi citite doar pe ecranul computerului: Ra-dio al lui Lorenzo Miglioli, Afternoon al lui Michael Joyce, Agripa al lui Roman Gibson. Acesta din urma este chiar programat de catre autor sa se stearga singur pe parcursul lecturii, deoarece urmareste sa induca aceeasi stare mentala pe care o are autorul confruntīndu-se cu moartea tatalui sau. Asa cum mentioneaza autorul, tema romanului e amintirea unei “experiente irepetabile”. Hipertextul cere īn acest mod implicare emotionala. A fost de altfel asociat unui eveniment natural. “A citi un text narativ traditional, urmīnd o secventialitate liniara, e ca si cum ai urmari un traseu previzibil, ca si cum te-ai plimba prin padurea din apropierea casei. Īntr-un hipertext cititorul se simte ca parasutat noaptea pe strazile īntortocheate ale unei metropole necunoscute” (Stewart Mothrow). De la bun īnceput trebuie acceptat un pact: nu exista nici o harta pentru cititorul unui hipertext. Impresia pe care acesta o are este ca rataceste printr-o ceata textuala, din care apar obiecte si locuri cunoscute, si īntre care va trebui sa stabileasca conexiuni. Rezumatul unui hipertext este imposibil, si la fel este sa spui si care este subiectul lui. Hipertextul nu se poate reduce la o singura unitate, nu poate fi schematizat, nu are caracteristicile unui text: īnceput, sfīrsit, coeziune, coerenta. Se pierde senzatia actului comunicarii, constiinta ca cititorul se gaseste īn prezenta unui mesaj. Hipertextul nu īi este dat cititorului, ci acesta se misca īn interiorul lui. Acest tip de text este mereu īn asteptarea cuiva care sa īncerce sa-i dea un sens. Pentru critica literara, va fi foarte greu sa gaseasca intrumente potrivite pentru a analiza hipertextul, dintr-un motiv simplu – nimeni nu poate fi niciodata foarte sigur ca a citit toate elementele lui textuale, ca i-a explorat toate subunitatile. Aceasta ar presupune contrazicerea adevaratei lui modalitati de lectura, care e prin definitie partiala si fragmentara. De asemenea, sīnt imposibil de stabilit marginile unui hipertext. Multiplele posibilitati de alegere, gustul explorarii, convingerea ca exista o semnificatie ascunsa, elemente ce caracterizeaza hipertextul, trimit si la simbologia labirintului. Borges scrie īn Aleph ca forma cea mai deschisa si mai complexa de labirint, dar si cea mai rafinata si periculoasa, e desertul, īn care “nu sīnt scari de urcat, nici coridoare obositoare de parcurs, nici pereti”, īn care o directie trimite spre alta, īn care adevarata libertate a celui ce-l strabate e moartea. Ideea de text ca labirint īl determina pe cititor sa paraseasca drumul discursului liniar, pentru a explora carari paralele, convins ca sub uniformitatea scriiturii se ascund mai multe voci, dimensiuni, texte. De altfel, un hiper-roman a fost considerat si Castelul destinelor īncrucisate al lui Calvino. Acesta definea romanul contemporan ca pe o enciclopedie, ca modalitate de cunoastere, dar mai ales ca retea de relatii īntre fapte, persoane, lucruri. Īn ultima dintre prelegerile tinute la Harvard University, Calvino afirma ca omul este de fapt o combinatie de experiente, informatii, lecturi. “Fiecare viata este o enciclopedie, o biblioteca, un inventar de obiecte, de stiluri, unde totul poate fi continuu reasezat si rearanjat”. Viata de zi cu zi e un hipertext, cu diversitatea mesajelor care ne īnconjoara, si cu modul īn care sarim de la unul la altul, actionīnd parca o telecomanda. Fiecare moment din viata noastra este marcat de prezenta informatiei nesecventiale, dispersate. Se desfasoara ca īn interiorul unui hipertext alcatuit din televiziune, radio, ziare, reclama. Cititorul unui hipertext este asemenea ucenicului din Numele trandafirului, care dupa incendiul bibliotecii rataceste printre ruine adunīnd bucatele de pergament, īncercīnd astfel sa regaseasca īn ele firul unei povesti, sensul unei traditii, de fiecare data alta.

 

RAYMOND GEORGE ROCA

CĪND ĪNCEPE NOUL MILENIU?

   De la pronuntie, la geografie si de la stiinta la politica, multe confuzii afecteaza societatea omeneasca din ultimul timp. Exemple? Pot sa va dau cīte vreti! Se pronunta pe romāneste ONU (Organizatia Natiunilor Unite), si īn limba engleza, UNO (United Nations Organisation). OK! daca e ONU, atunci de ce nu pronuntam OTAN (Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord), īn loc de NATO? Ce reguli folosesc īnvatatii de la Institutul de Lingvistica “Iorgu Iordan” de pe līnga prestigioasa Academie Romāna? Unde sīnt scrise sau mentionate aceste reguli, deoarece īn ultimele īndreptare ortografice, ortoepice si de punctuatie (IOOP) nu sīnt specificate asemenea exemple?
    Romānilor care locuiesc “mai stabil” īn strainatate, sau īn afara granitelor tarii, le place sa se numeasca patrioti. Chiar daca unii nu mai au de gīnd sa se reīntoarca niciodata īn tara de bastina, doresc totusi sa-si aiba locul de veci acolo unde s-au nascut. Adevarul este ca foarte putini īsi pot īndeplini visul. Din aceasta cauza confuzia romānului emigrant persista. Chiar daca sīnt mari iubitori de limba romana, nu īsi īnvata odraslele limba stramosilor, precum alte neamuri “venetice” fac, si dupa interesanta “daco-gestica”, forma de comunicare de care au “profitat” la īnceputul cuceririi vestului, folosesc acasa, dupa ce īnchid usile pe dinauntru, o limba romāna mixata cu notiuni de jargon, argou si regionalisme, pe care englezii ar numi-o “broken romanian”. Vreti exemple? Va pot da o multime! La New York, romānii calatoresc cu “saboiul” (de la subway) la munca, folosind acest “neologism”, īn locul cuvintelor metrou sau tren, notiuni care definesc īn limba romāna acest mijloc de transport. Se foloseste “am fost la shopping”, īn loc de “am fost la cumparaturi”, “mergem īn trip”, īn loc de “mergem īn calatorie” etc.
    Parca “lingvistii” occidentali sīnt mai breji? Mai circula prin publicatii prestigioase denumirile de Burma, Birmania, pentru Myanmar, Peking, Bey-jing pentru Beijing, Kampuchia, Cambodia sau Cambodja, Budapest, pentru a desemna capitala Romāniei (vezi editia I-a, coperta a IV-a a romanului “Windmills of the Gods” de Sidney Sheldon). Cīnd se scrie Sidnei, Sidney sau Sydney? Multi mai scriu īn engleza, īn loc de “Romānia”, Rumania sau Roumania! Confuziile se succedeaza si īn medicina sau stiinta, azi ti se spune ca aspirina, de exemplu, este buna pentru inima, mīine, ca salicilatul pe care īl contine produce cancer. Fluorul din pasta de dinti, cea de toate zilele, ne otraveste īncetul cu īncetul, farfuriile zburatoare exista, au fost vazute, dar guvernele neaga acest fapt. URSS-ul a fost cel mai teribil inamic al occidentului īn razboiul rece, dar acum rusii sīnt luati īn brate, iar tarile vīndute la Ialta sīnt aduse la sapa de lemn sau mustruluite cu indexul de conducatorii mai-marilor puteri si de Fondul Monetar International.
    Cortina de Fier s-a mutat pe partea vestului, iar romānii devin din ce in ce mai confuzi. Īnainte nu primeau pasapoarte de la comunisti, acum nu primesc vize de la capitalisti, asa ca bietii romānasi de rīnd nu au nici o sansa sa vina la Olimpiada de la Sydney, īn 2000. Ca sa nu mai batem apa īn piua cu exemple despre confuziile cotidiene, sa īncercam sa analizam cea mai zapacita īncurcatura creata odata cu declararea anului 2000 īnceputul noului mileniu, adica cel de al treilea! Cazut-am si eu in butoiul cu fraieri, īn urma cu vreo doi ani, cīnd am pus titlul unui roman-reportaj care aparea īn foileton īn unul din cotidienele romānesti, numindu-l “Olimpiada mileniului trei”. Era vorba acolo, despre modul de organizare si pregatirile Olimpiadei a XXVII-a, care se va tine la Sydney, īn Australia, īn perioada 15 septembrie – 1 octombrie 2000. Mii de scuze!

(continuare īn numarul viitor)

MUGUR GROSU

AD USUM DELPHINI

    Expresia care face titlul acestei expuneri a fost canonizata īn timpurile lui Ludovic al XIV-lea, cīnd pentru instruirea odraslei sale erau elaborate editii speciale din scrierile clasicilor antichitatii, editii din care Bossuet si Huet epurasera cu minutiozitate toate acele pasaje care ar fi putut fi considerate vulgare, obscure sau licentioase; cu mult mai grea ar fi fost sarcina autorului Cuvīntarilor funebre si al Tratatului de politica īntemeiata pe Scriptura daca ar fi trebuit sa colaboreze cu vreun institutor modern īntru elaborarea unui sistem educational la fel de curat pentru contemporanii nostri cu obraz mai subtire. Daca pentru progeniturile vulgului solutia a fost simpla - prin nascocirea manualelor alternative, cu totul altfel stau lucrurile īn privinta odraslelor celor alesi: cum le-ai putea feri, īn plina era mediatica, de tot acest flux informational natural ? Pentru-a cita o expresie īntīlnita pe canalul Discovery, e ca si cum ai īncerca sa umpli un pahar cu ajutorul unui furtun de hidrant la presiunea sa maxima... Tocmai de aceea, īn lumea pe care - din cauza departarii - ne-am obisnuit s-o numim civilizata, au aparut īn ultima decada formule noi, pe care - tot din pricina departarii - putem sa le consideram īnca de domeniul S.F.-ului. Problema institutorului modern nu este aceea traditionala de a umple mintea elevului ca pe un pahar, nici misiunea ingrata si la fel de traditionala de a cenzura (acest lucru ar fi, de altfel, imposibil īn zilele noastre...), ci de a-si īnscrie pe coordonate cīt mai precise elevul īn miezul acestui flux informational, oferindu-i uneltele cele mai perfectionate pentru ca acesta sa poata selecta si culege cīt mai eficient datele necesare pentru a-si dezvolta singur optiunile. Inteligenta sa, odinioara evaluata dupa criterii nivealtoare si rigide, īn functie de capacitatea de a stoca mecanic o anumita cantitate de informatii, consta acum īn abilitatea de a manipula cīt mai eficient o suma de unelte considerate utile pentru specializarea īntr-un anumit domeniu. De pilda cel al literaturii. Īntrucīt apartin unui spatiu cultural strain de aceste picanterii S.F., nu īmpartasesc entuziasmul colegilor mei de planeta din partile apusene. Citez din rasputeri vorba aceea de duh evreiesc - sunt mīndru ca sunt romān, pentru ca daca n-as fi mīndru - tot romān as ramīne... De aceea, īn spiritul decelarilor mioritice, voi lua īn rīs acel sistem care ne ajuta sa ajungem la inteligenta de a produce arme si la incapacitatea de a le controla rational { C.Noica: daca observam calitatea gīndirii la omul alienat, vom fi frapati vazīnd cīt de mult s-a dezvoltat inteligenta sa īn timp ce ratiunea i s-a deteriorat... El vrea sa manīnce, sa consume, sa manipuleze. Nici macar nu se īntreaba ce se ascunde īn spatele aparentelor, pentru ce lucrurile sīnt asa cum sīnt si care este devenirea lor (...) Ceea ce creierul electronic nu poate sa faca este sa gīndeasca īn mod creator, sa patrunda pīna la esenta faptelor observate (...) Daca masina poate sa īnzeceasca sau chiar sa amelioreze inteligenta, ea nu poate īnsa īnlocui ratiunea...}. Īmi amintesc de ironia fina cu care Forster, īntr-un discurs dedicat dezvoltarii fenomenului literar, amintea de spiritul exhaustiv ce caracterizeaza orice demers al confratilor de peste ocean, demers care a dus la elaborarea unor lucrari pretentioase si comice īn acelasi timp: vrei sa citesti undeva totul despre usturoi? s-a gasit un american istet care a strīns īntre doua coperti absolut tot ce s-a scris despre usturoi! Crezi ca-n privinta halatelor de baie exista anumite aspecte fine care-au scapat analistilor de pīna acum? Te-mbeti cu apa rece: exista deja, pe un raft al planetei, un tom enervant de gros īn care vei gasi absolut tot: de la rolul pe care halatele de baie l-au jucat īn revolutia franceza pīna la miile de haiku-uri care cuprind aceste cuvinte, īmpreuna sau separat, īn continutul lor. Colac peste pupaza, de la Forster īncoace a aparut Internetul. Si colac peste Internet, potrivit unei informatii publicate recent de Enciclopedia britanica, Romānia se afla la coada listei īn rīndul tarilor cu deschidere la luminita din capatul calculatorului... Īn spiritul mioritic al citatului de mai sus, dar mai ales īn cel al Scripturii, am putea spune ca a fi ultimul pe listele pamīntesti nu este neaparat o piatra de moara la gītul celui ce-aspira spre īnaltimi spiritualicesti... Ar trebui sa ne consideram printre cei alesi, beneficiind de un sistem informational traditional, adica ad usum Delphini... Cum spun strabunii, putin si bun... Ad usum Delphini era si principiul dupa care taticul poporului, īn urma cu un deceniu, facea cartile cu briceagul: foame, tīlcuri, nabadai? hīrsti, cu toate la gunoi... Si nimeni nu se poate lauda ca a murit din cauza acestei abstinente informationale... Cum lucrurile au evoluat īn ultima decada, sistemul ad usum Delphini a cunoscut perfectionari specifice: briceagul cenzurii a fost īnlocuit cu iataganul preturilor; lectura la domiciliu e un viciu aristocratic dar, ceea ce este mult mai important, sub plapuma nadusita a literaturii nu se mai poate strecura de capul lui orice tinerel cu creierasul buclat: a publica pe hīrtie este un privilegiu rezervat politicienilor (flagel national...), buticarilor sau celor care stiu sa-si īnvīrta gratiile īntre aceste doua repere axiologice fundamentale... Acesta e un fapt care n-ar trebui sa ne sperie: e firesc ca lectura si scriitura sa functioneze dupa aceleasi reguli: a publica sau a citi sunt doua gīste īn aceeasi traista, buna lor vecinatate fiind determinata de abilitatea si libertatea de a manipula valori financiare... Si iata ca m-am opintit īntr-un paradox carpatin: tocmai cīnd ma pregateam sa anunt ca literaturii - īn sensul ei traditional - īi ramīn deschise portile Internetului (cunosc o īntreaga generatie care, din punct de vedere financiar si nu numai, s-a orientat exclusiv spre aceasta zona libera de cenzuri economice...), mi-am amintit subit ca scriu toate acestea īn limba romāna, ca din punct de vedere statistic romānii sunt ultimii pe nu stiu care liste dinlauntrul tunelului, dar ca trebuie sa fiu mīndru de toate acestea pentru ca daca n-as fi mīndru tot romān as ramīne... Asa īncīt voi īncheia cu un toast apodictic: de cīnd lumea si pamīntul noi stim ca geniul acestui popor a fost investit īn oralitate... O biblioteca poate lua foc, calculatoarele se viruseaza, dar visele, gīndurile, bancurile si zvonurile nu vor putea fi oprite niciodata...

 

 

© ASALT ASSOCIATION

Nota: Īn lipsa altor precizari, drepturile de proprietate asupra textelor sau graficii publicate apartin autorilor.
(As no other details are given, the copyright of the texts or graphic work printed here belongs to their authors.)

Altair Net
 visitors on asalt sites

Observator