The Tuesday Supplement
                                    al ziarului Observator de Constanta

Nr. 36-37, 4 iulie 2000

MIRCEA TUGLEA

ARGUMENT

   Continuam īn acest numar prezentarea “Biografiei lui Ceausescu” a lui Thomas Kunze, aparuta acum cīteva luni la LinksVerlag, īn Germania. Ziarul nostru a fost printre primele din Europa care a semnalat acest eveniment publicistic, iar comentariile facute atunci au fost preluate, nu īntīmplator, de editura germana īn recomandarile de lectura care īnsotesc prezentarea cartii, alaturi de cele ale unor cunoscute ziare germane precum Focus, Berliner Zeitung, Mitteldeutsche Zeitung etc. Din nefericire, interesul editorilor romāni īn traducerea acestui volum pare a nu fi foarte mare. O explicatie ar consta, dupa cum īmi marturisea chiar unul dintre ei, īn “repulsia” resimtita fata de Ceausescu. Asa cum avertizam si īn numarul precedent, pentru ca acest “cosmar” (sau “repulsie”) sa fie depasit, el trebuie mai īntīi descifrat. Acesta este, iarasi, rostul celor ce urmeaza.

 

THOMAS KUNZE - MIRCEA TUGLEA

REABILITARI, RELAXARE SI INSTITUIREA CULTULUI PERSONALITATII

    La data “īntronarii” sale, Ceausescu era cel mai tīnar sef de stat din Europa. “Noul curs” initiat īn ultimii ani ai lui Gheorghiu-Dej, desi avīnd la origine motivatii pro-staliniste, īsi arata roadele abia acum. De la bun īnceput, Ceausescu se bucura de un capital de simpatie pe care predecesorul sau nu-l avusese niciodata. Deocamdata īnsa, “conducerea colectiva” īn cadrul careia el avea primul loc, formata din oameni ai “vechiului regim”, nu arata suficient de clar “distanta” dintre cele doua guvernari. Ceausescu trebuia, īn primul rīnd, sa se delimiteze de “excesele” lui Dej, la care de fapt contribuise activ, iar īn al doilea rīnd avea nevoie de o consolidare a propriei puteri, īnca amenintata de prezenta “tovarasilor de drum”. Īn aceasta strategie, el se va folosi din plin de spectaculoasa campanie a “reabilitarii” fostilor īnalti functionari de partid, condamnati pentru “tradare”:

    “Lui Ceausescu īi reusi planul. Perceptia sa, īn exterior, era al unui aparator al dreptului si moralei, desi īn realitate nu īsi schimbase deloc parerea asupra celor reabilitati. Nimic nu a evidentiat mai clar ipocrizia īntregii actiuni ca «reabilitarea» lui Stefan Foris. Fostul sef al PCR fusese omorīt īn 1946 cu o ranga de fier. Dupa ce Ceausescu īl reabilita, asasinul lui, Gheorghe Pintilie, care traia netulburat, avīnd gradul de general, fu decorat. Si sotia lui Pintilie, Ana Toma, se bucura de aceasta exceptie, desi contribuise hotarītor, ca martor īn procesul Lucretiu Patrascanu, la condamnarea acestuia.
    Īntreaga campanie se transforma astfel īntr-o farsa bine pusa īn scena. Reabilitarile au ramas numai de fatada, referindu-se īnainte de toate chestiuni laturalnice. De fapt, Ceausescu urmarea un cu totul alt scop. Vroia adica sa-i īndeparteze o data pentru totdeauna pe oamenii alaturi de care, sub Dej, devenise mare, si alaturi de care acum era nevoit sa īmparta puterea ca primus inter pares.”

    O alta cale de a obtine capital politic a fost evolutia pe scena internationala. Iarasi, cīteva actiuni spectaculoase l-au adus pe Ceausescu īn prim planul atentiei, dintre care ar fi de amintit stabilirea de relatii diplomatice cu Germania Occidentala (care, mai tīrziu, se va “revansa” prin creditele acordate), pastrarea celor cu Israelul īn timpul razboiului “de sase zile”, dar mai ales condamnarea interventiei militare sovietice īn Cehoslovacia. Aceasta din urma, de fapt, a dat nastere unui val de entuziasm, īn urma caruia multi s-au īnscris īn PCR, unii chiar fosti detinuti politici. Īn memorialistica lor, un Paul Goma sau Dieter Schlesak amintesc de acel moment. De acum īnainte, īn Occident Ceausescu va fi privit ca un fel de “cal troian” īn lagarul socialist, va fi primit pe la toate cancelariile, iar creditele acordate de bancile vestice se vor revarsa catre Romānia.

    “Condamnarea oficiala a interventiei militare īn Cehoslovacia a fost din partea lui Ceausescu o stralucita miscare de sah. Desi a pledat verbal īmpotriva interventiei trupelor tratatului de la Varsovia, Ceausescu era departe de a avea īncredere īn politica unui Alexander Dubcek. Reactia prompta a Uniunii Sovietice la evenimentele de la Praga si tratamentul blīnd fata de manevrele de culise ale lui Ceausescu arata clar diferenta calitativa dintre politica unui Dubcek si cea a lui Ceausescu. Programul lui Dubcek avea ca tel sfarīmarea monopolului politic al clicii conducatoare, introducerea structurilor democratice si delimitarea atributiilor statale de cele ale partidului. Prin sprijinirea la vedere a primaverii pragheze, Ceausescu nu vroia īn nici un chip sa-i urmeze si programul. Intentiile sefului PCR erau exact inversul celor ale comunistilor cehoslovaci. Nicolae Ceausescu dorea sa-si extinda monopolul politic si sa evite īn propria tara astfel de nazuinte democratice. Se folosi deci de politica lui Dubcek, fara sa creada deloc īn ea. Īn definitiv el nu era «un idiot ca Dubcek, care tolereaza haosul si stīrneste contrarevolutia», cum īi explica sefului politiei sale secrete. Fostul ambasador romān la Paris, Victor Dumitriu, afirma chiar ca Nicolae Ceausescu ar fi fost, īn timpul crizei cehoslovace, īnteles cu Moscova. Prin urmare, Ceausescu ar fi fost trimis la Praga pentru a-l linisti pe Dubcek, cu o saptamīna īnainte de invazia trupelor tratatului de la Varsovia, ca «om de īncredere al serviciului secret militar sovietic». Ceausescu a fost, e adevarat, īntre 15 si 17 august 1968 īntr-o vizita de prietenie īn Cehoslovacia. A semnat cu conducerea cehoslovaca un «tratat de prietenie si sprijin reciproc». Nu a scos īnsa nici un cuvīnt despre invazia preconizata, cu toate ca este putin probabil sa nu fi stiut nimic despre ea. Chiar īn iunie 1968 avusesera loc exercitii militare comune, sub conducerea īnaltului comandament al fortelor unite ale tratatului de la Varsovia, care au trecut drept una dintre cele mai importante masuri de pregatire a invaziei din Cehoslovacia. La ele luase parte si o delegatie a fortelor armate ale Romāniei. Īn afara de asta spionajul romānesc era renumit, si trebuie sa fi existat destule contacte personale, la nivel militar, īntre ofiterii romāni si cei ai altor state din tratatul de la Varsovia.”

    Aflat īn culmea popularitatii atīt īn tara cīt si īn exterior, fara contracandidati, Ceausescu se va īntoarce la radacinile sale staliniste. Dupa vizitele īn China si Coreea de Nord, īn 1971, lanseaza asa-numitele “teze din iulie”, care prefigureaza turnura neo-stalinista pe care o va lua regimul īn anii urmatori. Tot acum īncepe sa prinda contur “cultul personalitatii”, care va degenera īn ultima perioada a dictaturii īntr-o adevarata paranoia.

    “Chiar si īnmormīntarea tatalui sau - Andruta Ceausescu a murit īn aprilie 1972 - se transforma īntr-un eveniment propagandistic, transmis de televiziunea romāna. Ateistul Nicolae Ceausescu aparu pentru prima data īntr-o biserica. La slujba de īnmormīntare celebra un episcop ortodox, alaturi de alti 13 preoti. Cītiva observara, totusi, ca īntre «colegii» episcopului se aflau unii pe care nimeni nu-i zarise īnainte. Preotul local Mateescu: «Unul dintre acesti colegi, aplecīndu-se sa ridice o batista, īsi ridica anteriul. Atunci am vazut ca purta un revolver la brīu. Mi-era de-acum clar: preotii necunoscuti erau securisti, care trebuiau sa supravegheze totul».
    (…) Institutia Bisericii a fost deseori umilita de Ceausescu. Cīt a condus statul romān, multe biserici au fost darīmate. Putea īnsa sa-si permita acest lucru, caci biserica ortodoxa parea a sta la dispozitia sa. A participat si ea la cultul sefului PCR si al familiei sale, care īncepea sa se cristalizeze din 1974 īncolo. Īn capela cimitirului din satul natal Scornicesti, alaturi de cei 12 apostoli ori de cei trei crai de la Rasarit, de Fecioara Maria si Iisus copil, se gasesc si fresce īnfatisīndu-i pe buniciii si parintii lui Ceausescu. Biserica Ortodoxa lasa uneori impresia ca-l considera pe Nicolae Ceausescu loctiitorul lui Dumnezeu pe pamīnt.”

 

DECLIN ECONOMIC, MIZERIE SI PERESTROIKA

    “O data cu alunecarea spre autarhie, proiectele industriale, de infrastructura sau de constructie a locuintelor ale lui Ceausescu s-au intensificat. Speranta ca investitiile vor fi rentabile a trebuit īnsa sa fie rapid abandonata, caci industrializarea i-a adus Romāniei īnainte de toate o datorie externa foarte mare. Ea a fost finantata mai ales prin credite federale germane ori americane, care au curs īn perioada cīnd Romānia parea calul troian al blocului estic. Īntre 1971 si 1982 datoriile pe care le avea tara catre marile banci occidentale au crescut de la 1,2 la 13 miliarde de dolari. Īn plus, economia planificata a lui Ceausescu era foarte departe de a fi rentabila. Ea suferea de dezorganizare, indolenta, neglijenta si nepotism, toate acestea facīnd ca īntreprinderile de stat sa produca nu bunastare, ci saracie. Ele aveau nevoie, apoi, īntr-o masura mult mai mare de materii prime si energie de import, caci fabricile erau pur si simplu supradimensionate. Nu corespundeau nevoilor romānilor, ci unei viziuni a Conducatorului, care a īnghitit creditele occidentale.
    Criza petrolului din anii 1979 pīna spre 1981, cauzata de revolutia din Iran, care a urcat pretul barilului la peste 40 de dolari, i-a adus lui Ceausescu multe probleme. Odata cu caderea sahului Iranului, seful PCR pierdea un partener. Nici un om politic din Est nu īl īntīlnise pe sahul Reza Pahlevi atīt de des precum Ceausescu. Unii, precum de exemplu Erich Honecker, nu l-au vazut niciodata.
    Conditionate de criza petrolului si de propria evolutie economica, veniturile din export ale Romāniei au scazut īn 1982 fata de anul trecut cu 17 la suta. Ceausescu nu mai era īn stare sa acopere serviciul datoriei externe, care īn acel an se cifra la 2,4 miliarde dolari īn rate si 1,1 miliarde īn dobīnzi. Regimul sau trebui sa recunoasca intrarea īn incapacitate de plata si, pentru prima data, sa solicite convertirea datoriilor.”

    Īn aceste conditii, situatia economica a Romāniei devenea critica. Din nefericire, solutia gasita de regim n-a fost alta decīt īnfometarea populatiei. Potrivit artizanului “alimentatiei stiintifice”, ratiile anuale ale romānilor (care nici ele, deseori, nu erau de gasit) erau de 39,12 kg carne, 78,73 kg lapte si produse din lapte, 66,08 kg legume, 27,49 kg fructe si 44,52 kg cartofi de persoana. Īn plus, energia electrica si termica trebuia “economisita”, cel mai adesea prin īntreruperi ale livrarii. Asta īn timp ce, īn ultimii ani ai dictaturii, ansamblul arhitectonic “Victoria Socialismului” (Casa Poporului) īnghitea, dupa cele mai retinute estimari, peste 2 miliarde dolari.
    De asemenea, situatia internationala devenea din ce īn ce mai complicata. Retinerea treptata pe care statele occidentale au īnceput sa o manifeste fata de Ceausescu (cu toate ca, īn 1984, īnca mai era invitat īn Germania, de exemplu), a fost dublata de o lovitura neasteptata - venirea la putere īn URSS a lui Mihail Gorbaciov:

    “Pentru ultima seara a vizitei lui Mihail si Raisei Gorbaciov īn Romānia, sotii Ceausescu planuisera o cina intima, relaxata, la ei acasa. Totul era pregatit. Īn camin ardea focul, masa era aranjata dupa toate regulile etichetei. Cu toate acestea cina s-a dovedit un fiasco. Gorbaciov a vorbit īn termeni clari despre «perestroika». I-a reprosat colegului sau romān inertia, incapacitatea de a face fata unei situatii noi, īn schimbare. Elena Ceausescu īncerca zadarnic sa schimbe subiectul conversatiei. Ceausescu si Gorbaciov se certau folosind un ton ridicat. Ferestrele vilei din cartierul Primaverii fura īnchise, si īn parc se asternu linistea. Nicolae Ceausescu īi spuse cu obida lui Gorbaciov ca ar trebui sa se ocupe mai putin cu afacerile internationale, si mai mult cu problemele interne, iar intentiile de democratizare ar trebui abandonate. Replica lui Gorbaciov a fost la fel de limpede: «Ceea ce numiti la voi societate a bunastarii si a umanismului, n-are nimic de-a face, dupa parerea mea, nici cu una nici cu cealalta. Īn realitate va tineti tara īn frica si teroare, dupa ce ati izolat-o īn lume». Dupa aceasta cina otravita, ambii secretari generali stiau pe ce pozitie se afla fiecare. Cu toate acestea, stilul lui Ceausescu nu s-a īmbunatatit. Cīnd «perestroika» lui Gorbaciov a intrat īn 1988, datorita reformelor interioare, īntr-o prima criza, Ceausescu a fost printre primii care sa accentueze asupra propriei sale conceptii nationale despre socialism.” Mai tīrziu, totusi, va īncerca iarasi sa-l convinga pe Gorbaciov asupra drumului sau gresit, cu ocazia ultimei īntrevederi de la Moscova, īn 1989. “Gorbaciov īsi dadu toata osteneala pentru a ramīne politicos, īn limitele diplomatiei. Īn cursul conversatiei nu promise nimic, iar acolo unde ar fi fost nepoliticos sa respinga direct doleantele presedintelui romān raspunse doar cu un «ne vom mai gīndi» meditativ. Ceea ce īl izbi cel mai mult pe Ceausescu fu raspunsul laconic al lui Gorbaciov la propunerea primului-ministru Constantin Dascalescu de a stabili o īntrevedere bilaterala pentru 9 ianuarie 1990: «Oare veti mai trai pīna atunci?»”

    Astfel, ceea ce s-a īntīmplat īn decembrie 1989, fie ca a fost revolutie, lovitura de stat, revolta populara sau interventie comandata, trebuia sa se īntīmple. La mai bine de zece ani distanta, nu cunoastem īnca detaliile, si avem sanse din ce īn ce mai mici de-a le sti vreodata. Ceea ce este īnsa mai clar pe zi ce trece este ca imperiile financiare autohtone au la baza banii murdari ai acelor zile īnsīngerate. Si, de aici pornind, banii furati indirect sau direct milioanelor de romāni prin devalizari, escrocherii, fraude, uneori chiar sub obladuirea institutiilor statului. Pare-se ca lectia lui Ceausescu a prins: un neam retras mioritic īn sine nu va crīcni nici macar la darīmarea propriei stīne.

 

bare.gif (1971 bytes)

INTERVIU
MIRCEA TUGLEA - THOMAS KUNZE

"TEME PENTRU ACASA"

   M.T.: Avem iata abia acum ragazul, draga Thomas, sa vorbim despre cartea pe care ai scris-o, "Biografia lui Ceausescu", aparuta de curīnd īn Germania. Ziarul nostru a dedicat deja doua numere evenimentului. De fapt, ce te-a determinat sa scrii tocmai biografia lui Ceausescu?
    T.K.: Doresc mai īntīi, draga Mircea, sa va multumesc calduros tie si ziarului Observator, atīt īn numele meu cīt si al editurii, pentru prezentarea si comentarea cartii mele. Observatorul de Constanta a fost primul ziar din Europa - cu exceptia celor din Germania - care a atras atentia asupra acestei carti. M-au īntrebat multi jurnalisti germani, ca si tine, ce m-a determinat sa scriu o biografie a lui Ceausescu. Raspunsul e simplu. Ceausescu a fost, ca sa zicem asa, ultimul “mare” dictator din Europa secolului nostru. Mi se pare ca un istoric care studiaza Europa contemporana trebuie, pur si simplu, sa se īntrebe cum a fost posibila instituirea regimurilor totalitare īn decursul acestei jumatati de secol, cum a fost posibil ca oameni cu educatie modesta sa reuseasca sa devina conducatori de stat, dispunīnd de puteri care, īn zilele noastre, sīnt realmente uriase, si sa se mai īntrebe, īn fine, care sīnt mecanismele, vazute īn contextul lor european, care au condus la revolutiile din 1989 si au pus capat iluziei totalitare.
    Traiesc si lucrez din 1995 īn Romānia, si īmi place aceasta tara la fel de mult pe cīt ma simt atras de istoria ei. M-a surprins absenta unei biografii serioase a ultimului sef comunist de stat si de partid. Faptul ca pīna acum nici un istoric romān nu si-a ales ca tema traseul biografic al “conducatorului” se datoreaza, probabil, si “cosmarului Ceausescu”. Astfel a luat fiinta proiectul cartii mele, pe care l-am putut duce la īndeplinire cu sprijinul renumitei edituri berlineze Cristoph Links. Cartea a fost discutata pe larg de presa, televiziunea si radioul germane, lucru care ma bucura. Ma bucura, mai ales, faptul ca Marianna Hausleitner, istoric berlinez si expert recunoscut īn istoria Romāniei, a descris cartea mea ca fiind “cea mai importanta lucrare, pīna īn prezent, cu aceasta tema”. Īntre timp, prima editie a biografiei aproape ca s-a epuizat. Sper astfel ca, prin aceasta prezentare a istoriei Romāniei comuniste, voi contribui si eu la o mai buna īntelegere a tarii voastre, care astazi paseste pe un drum dificil.
    M.T.: Reactiile din presa culturala de la noi au fost mai degraba reticente. Unul dintre recenzenti, William Totok, vorbea chiar de o "fascinatie negativa a ceausismului", acuzīndu-te ca ai scris mai degraba un fel de "istorie politica a Romāniei". Īn definitiv, lucrul īn sine n-ar fi rau, cu atīt mai mult cu cīt aceasta "fascinatie negativa" apare si, de exemplu, īn romanele unei Herta Müller. Se pare īnsa ca romānii, inclusiv nemtii plecati din Romānia, manifesta īn continuare anxietate fata de figura dictatorului. Cum īti explici aceasta stare de lucruri?
    T.K.: Cunosc opinia lui William Totok Si Richard Wagner e de parere ca, de fapt, nu se poate scrie o biografie a lui Ceausescu. Trebuie sa spun, mai īntīi, ca īi apreciez foarte mult pe amīndoi. Īnsa nici unul nu este istoric. Cartile si eseurile lor despre Romānia sīnt, fireste, printre lucrarile de referinta aparute īn Germania. Cu toate acestea, nu īmpartasesc opinia lui Richard Wagner ca nu s-ar putea scrie o biografie a lui Ceausescu, din cauza apropierii prea mari de prezent. O asemenea abordare ar īnsemna, īn realitate, sa ne luam adio de la studiul istoriei contemporane īn general, adica sa-l consideram īnchis pentru orice depaseste al doilea razboi mondial. Critica lui William Totok vizeaza o anume “fascinatie negativa” care ar fi lucrat asupra mea, ca si faptul ca as fi scris un fel de “istorie politica a Romāniei”. Are dreptate. Cred, īn primul rīnd, ca “ceausismul” exercita o fascinatie stiintifica asupra oricarui istoric care se īndeletniceste cu studiul dictaturilor si al dictatorilor. Apoi, īn Romānia a fost instituita o forma speciala a “socialismului real”, pe care am descris-o ca fiind un neo-stalinism dinastic, marcat de nationalism. Ceausescu a īnvatat cum se face politica īn timpul lui Stalin. Aceasta epoca, cu experientele ei, i-a marcat orizontul intelectual. Privind retrospectiv, exista o continuitate frapanta īntre gīndirea sa politica si felul de īn care a actionat mai tīrziu.
    Īn al doilea rīnd, este imposibil sa scrii o biografie a lui Ceausescu fara a face apel si la istoria politica. Īn cei 71 de ani īn care a trait Ceausescu s-a scris istoria lumii. S-au terminat doua razboaie mondiale, iar Europa a fost taiata īn doua. Statele de dincolo de Cortina de Fier īntruchipau un model de societate care, cu exceptia bazei lui sociale, era asemanator din punct de vedere structural cu fascismul. Ca sef al statului si al partidului, Nicolae Ceausescu a prins patru secretari ai Uniunii Sovietice si sase presedinti americani. Este o figura a istoriei contemporane, biografia lui nu poate fi scrisa fara a o īncadra īn conditiile politice ale vremii. Cred ca, la fel ca romānii, multi nemti proveniti din Romānia au o senzatie nelinistitoare cīnd vine vorba de Ceausescu. Īi īnteleg. La o īntreaga generatie care s-a maturizat sub regimul sau s-a manifestat din aceasta cauza un fel de “schizofrenie colectiva”. Īnconjurat de ipocrizie, Ceausescu s-a scaldat īntr-un cult al personalitatii īntr-adevar absurd. Mai īntīi oamenii de curte, apoi un īntreg popor l-au slavit ca “fiu al soarelui”, īn timp ce īntr-o Romānie cu totul slabita economic se gasea greu chiar si pīinea. Fireste ca aceste laude nu erau adevarate, dar ele au fost o cauza a bolii. Eu īnsumi am crescut īn fosta RDG si stiu ce īnseamna o dictatura. Dar nu o pot compara cu ceea ce au trebuit sa īndure romānii. Mircea Dinescu are dreptate, atunci cīnd descrie perioada Ceausescu drept “kafkaism real”.
    M.T: Īntr-o discutie recenta, īmi marturiseai neīncrederea īn demersul european afisat cu atīta ostentatie la malurile Dīmbovitei. Sīnt de acord ca, adesea, rostul acestui demers este doar acela de a īnfrumuseta fatada. Īn definitiv, īntreaga istorie a Romāniei din ultima suta de ani, daca nu chiar mai mult, este dominata de problema "formelor fara fond". Cu toate acestea, demersul occidental a reusit īn mare parte, contribuind decisiv la aparitia Romāniei moderne. Este o realitate, cred, de necontestat. Ce sanse crezi ca are acest demers astazi, lasīnd la o parte "sinceritatea" lui (daca īn Balcani exista asa ceva), si privind lucrurile din punct de vedere pragmatic? Este o īntrebare cu atīt mai actuala, cu cīt ne aflam īntr-o perioada electorala, iar rezultatele de pīna acum sīnt cele care sīnt.
    T.K.: Romānia a devenit īntre timp candidata la intrarea īn NATO si a fost invitata la negocierile de aderare cu Uniunea Europeana. Dupa cum vad eu lucrurile, pīna cīnd planurile se vor transforma īn fapte vor mai trece ani, si asta din doua motive. Īn primul rīnd, opinia mea este ca Uniunea Europeana īnsasi este depasita de extinderea spre Est, asa cum a fost ea planuita. Societatile dezvoltate din Occident īncearca sa faca un fel de spagat īntre securitatea propriei bunastari si o constiinta linistita. Le cam lipseste īnsa fantezia politica. Primul pas ar trebui sa fie o reforma cuprinzatoare a Uniunii īnsesi. Ea functioneaza birocratic, neraspunzīnd destul de eficient la noile situatii aparute dupa 1989, si se īndeletniceste la modul cu totul serios de lucruri minore, cum ar fi de exemplu cu reglementari privind marimea si curbura acceptata a bananelor care intra pe piata europeana, ori cu unificarea unor legi nationale care de fapt n-au nici o nevoie sa fie unificate. Si acesta este tot un fel de kafkaism. Dorinta statelor estice si sud-estice de a face parte din Uniunea Europeana este totusi de īnteles. Nivelul de viata al tarilor din Uniune constituie fara īndoiala un impuls enorm īn aceasta directie.
    Despre al doilea motiv, draga Mircea, am discutat deja cu putin timp īn urma. Eforturile Romāniei de a adera la Uniunea Europeana sīnt pe de o parte adevarate, dar īn multe privinte felul īn care evolueaza scena politica din Romānia nu da motive Occidentului sa le acorde mai multa īncredere. De la īnlocuirea administratiei post-comuniste a lui Ion Iliescu prin pro-occidentalul Emil Constantinescu, īn noiembrie 1996, tara a trecut dintr-o criza sau un scandal īn altele. Amintesc numai de prabusirea recenta a FNI. Reformele economice promise au pornit numai cu sovaiala sau chiar deloc. Privatizarea īntreprinderilor de stat a fost īn mod regulat obstructionata de cei care īnca profita de ele. Abia cīnd Banca Mondiala a amenintat cu retragerea sprijinului financiar, guvernul Radu Vasile a crezut necesar sa-si intensifice eforturile de privatizare, drum pe care īl urmeaza acum si Mugur Isarescu. Ar trebui, cred, ca impulsul sa vina mult mai mult de la voi. Īn definitiv, nu vad de ce ar trebui sa aiba nevoie Romānia de “teme pentru acasa”, date din exterior.

 

CHIOSCUL CU ZIARE
VESPASIAN PITICLA

PrOEZIA VAZUTA DE UN "CETATEAN OBISNUIT"

    Īncheierea serialului PrOEZIA la ProTV a fost marcata si printr-o “masa rotunda” īn Observatorul Cultural (nr. 19/2000) de sub directia lui Ion Bogdan Lefter. La ea au participat atīt actori, regizori sau producatori implicati īn serialul cu pricina, cīt si scriitori ori critici literari. Potrivit discutiei respective, s-a dorit prin PrOEZIA o recitire si nu o recitare a poeziei eminesciene, o recontextualizare a acesteia, desi, cu vorba lui Dan C. Mihailescu, “ar trebui sa vedem daca exista vreun pustan de 16 ani care a trecut acum de la Nirvana lui Kurt Cobain la Nirvana lui Eminescu”. “Eu īmi īnchipuiam”, zice dl. Mihailescu, “ca ProTV-ul īncearca sa acapareze publicul de teenager-i de la B.U.G. Mafia si ma īndoiam ca underground-ul narcoman putea sa-i atraga”. La cealalta extrema se afla chiar prezentarea PrOEZIEI, īn conceptia grupului SMART, unul dintre coproducatori: “Eminescu este poet national numai īn masura īn care este perceput ca fiind viu de catre cetateanul obisnuit (…) Masura reala a aprecierii lui Eminescu drept poet national o da pulsul versului eminescian pentru cei multi”. Tinta proiectului, conform prezentarii SMART, ar fi deci omul obisnuit, fie si cel care adoarme “cu gīndul la un vers care i s-a īntiparit īn memorie”. Daca urmarim aceste doua directii, īncercīnd sa gasim punctul lor de intersectie, vom vedea ca strategia serialului amintit ar putea fi rezumata astfel: pe de o parte un context underground, menit sa-l scoata pe “poetul national” din zona receptarii canonice ori chiar festiviste, pe de alta parte efectul de īnstrainare, usor de observat la telespectatorul de rīnd, fie ca acesta a fost atras, intrigat sau, īn fine, indignat de serial. “Cetateanul obisnuit” a reactionat mai degraba negativ, contrar asteptarilor SMART, optīnd fara a clipi pentru un Eminescu “poet national”, īn defavoarea unuia “viu”. Acest cetatean n-a retinut, de fapt, nici un vers eminescian īnainte de-a adormi, ci a fost doar scandalizat, uneori pīna la furie, de contextul undergound amintit. Cei sedusi sau intrigati de PrOEZIA sīnt, de fapt, tocmai cei cu afinitati mai mult sau mai putin clare pentru aceasta zona. Cu alte cuvinte, un astfel de Eminescu nu foloseste īn realitate decīt zonei undergound, pe care o “canonizeaza”, desi o data intrata īn acest teritoriu sintagma de “poet national” devine superflua (Eminescu putīnd fi comparat, cum s-a vazut, cu Kurt Cobain), īn timp ce pentru cealalta categorie (“cetateanul obisnuit”, cel majoritar) acest tip de reprezentare contribuie mai degraba, prin recul, la consolidarea soclului “poetului national”. Este, īn fapt, vechea dilema a Luceafarului: el poate “sfinti” cu prezenta sa “cercul strīmt”, ori poate fi invocat de catre cei alesi, dar nu poate fi facut accesibil celor multi decīt prin trivializare, ori prin recul la aceasta. Mentinerea īn acest paradox, neremarcata de catre nici un participant la discutia amintita, pare sa fie meritul principal al serialului PrOEZIA. Cu totul straniu, apoi, mi se pare si faptul ca nimeni dintre cei prezenti n-a ridicat problema titlului serialului (Oana Pellea a amintit, totusi, ca “titlul l-a dat dl. Nicolae Manolescu…”), desi multi stiau ca asa se numeste si volumul “Proezia”, aparut īn 1996 si semnat Mircea Tuglea. Īntr-un protest din martie anul curent adresat avocatilor ProTV, la care nu s-a primit nici un raspuns, acesta scria: “Alegerea unui titlu omonim cu cel al volumului meu poate deturna sensul dat de mine acestui concept (Proezia) catre zona publicitara. Īn aceasta situatie, sīnt practic obligat sa īmi exprim pozitia. Tin sa precizez ca protestul meu nu implica īn nici un fel aprecieri cu privire la calitatea artistica a emisiunii respective.” Curios este ca atīt ProTV-ul, cīt si cei prezenti la “masa rotunda” amintita, trec complet sub tacere problema mai sus pusa, desi o cunosc foarte bine. Poate ca, īn aceste conditii, nu ne mai ramīne altceva de facut decīt sa asteptam un alt volum de versuri semnat MT. Nu de alta, dar sa vedem īn cīt timp va deveni acesta emisiune la ProTV!

 

FOAIE VERDE
CASANDRA CRISTEA

SLAVII LATINI

    Pe prima pagina a unui ziar gratuit din Roma, subintitulat “jurnal de strada al oamenilor fara adapost”, gasesc o caricatura aparent haioasa, cu trei cersetori la un colt de strada, dintre care unul are atīrnata la gīt o pancarda cu “Mi-e foame”, altul cu “Nu am loc de munca” iar pe a celui de-al treilea, īn fata caruia s-au adunat o gramada de bani, e scris: ”Vreau sa ma īntorc īn Romānia”. Titlul acestui neīndoielnic inspirat desen este: “Nu e vina nimanui!”.
    Occidentalii au gasit o solutie mult mai simpla: noi ne amagim, de obicei, cu stereotipuri de genul “comunistii sīnt de vina”, “guvernul e de vina” etc, demonstrīnd o extraordinara inventivitate de fiecare data cīnd este vorba de a da o explicatie mizeriei. Īn vest se pare ca toti s-au spalat pe mīini de asemenea vini, si īsi permit chiar mici glume. La care, de ce nu, rīdem si noi. Adevarul e, de ce sa nu o spunem, ca fetele romānilor īmprastiati prin toata Roma confirma caricatura - sīnt fete chinuite, pe care le recunosti instantaneu īn metrou, poate si datorita hainelor saracacioase si a unui aer strengaresc (daca nu chiar “smecheresc”, de cartier).
    Si, de aici, nu e deloc straniu ca s-a creat o imagine mai mult decīt “favorabila” despre romāni, o imagine de care īn tara ne plīngem, dar pe care faptele “de teren” o sustin. Printr-un comportament decent, departe de lumea colorata a suburbiilor italiene, ramīne foarte greu de infirmat aceasta perspectiva folclorica asupra noastra, īn sensul de material de bīrfa, de caricaturi si, nu as fi deloc surprinsa, de bancuri... Sīnt arhicunoscute formulele de īntīmpinare din partea unui occidental: “Vii din tara lui Dracula? Este o parte de adevar īn aceasta legenda?”, sau “Romānia, cu capitala «Budapest»”. Superflua pare si mentionarea faptului ca romānii sīnt mereu identificati cu tiganii, care apar īn viziunea occidentalului o cvasimajoritate īn Romānia - nu as fi amintit acest amanunt placut de care m-am izbit, de altfel, destul de des īn Italia, daca nu mi s-ar fi recomandat, ca bibliografie pentru imaginea vagabondului, filmul lui Tony Gatlif, “Latcho Drom” care, pura coincidenta?, alege pentru spatiul romānesc imagini sinistre din satele de tigani, pe fondul unei “balade”- un soi de poem epic despre abuzurile lui Ceausescu. Retin, din acest potop de nenorociri, imaginea apocaliptica: “ne-a lasat fara tigari si pīine”!
    E posibil ca aceasta asociere nefericita cu imaginea caravanelor pestrite batīnd drumurile lumii sa fi contribuit la construirea unei alte enormitati menite, de aceasta data, sa ne flateze: la auzul numelui de Romānia unii sīnt fascinati de acest pamīnt... exotic, vecin cu India, tradīnd astfel nu doar obscure cunostinte de geografie, ci si inedite configuratii mentale despre atīt de sud-est europeana noastra tara. Ma īntreb ce fel de strutocamila li se pare ca au īn fata, dincolo de faptele evidente ca sīntem albi si ca avem doi ochi...
    Ceva mai aproape - macar de spatiul geografic - sīnt simpaticele persoane care, dorind sa te integreze īntr-un context care sa demonstreze macar ca stiu din ce directii te-ai nimerit prin aceste parti te īntīmpina cu un calduros: “A, slavii romāni!” Reactia normala este sa īncerci imediat, mai mult sau mai putin ofensat, sa le explici cum si ce e cu istoria noastra, ca vorbim o limba neolatina, etc. Daca īti sustii afirmatiile si cu o exemplificare lingvistica asemanarea uimeste, dar i se gaseste si explicatia ca romāna ar parea un dialect italian din sud - similitudinile sīnt si pentru noi evidente, dar fara a fi prea nationalisti ne depaseste ideea limbii unei tari ca varianta regionala a alteia! Chiar si dupa aceasta demonstratie practica lucrurile nu au sens pentru ei si par sa le dea peste cap īntreg orizontul de asteptare. Ramīi īn fata lor, oricum, o enigma. De fapt, orice discurs despre conditiile din tara le depaseste imaginatia si cu totii lasa impresia ca asculta legende eroice despre un popor care merita, indiscutabil, toata compasiunea.
    Pentru cei care au avut deja “norocul” unor ecouri mai ample despre noi, ramīn “fericitele” imagini ale romānilor-hoti si ale romāncelor-prostituate. Īn cel mai bun caz avem noroc de o evocare a unui sir de nume de fotbalisti - Hagi ca simbol identitar - dar la auzul acestui pomelnic macar nu mai plecam privirile! Pozitia aceasta, a capului lasat, sa fie o lectie de istorie bine īnvatata si transformata apoi īn “deformatie nationala”?
    Daca cineva nu a avut deja geniala idee, ar fi interesant un studiu despre aceste uimitoare fete pe care ni le atribuie Occidentul, despre configuratia acestui imaginar care urmeaza un parcurs evolutiv, de la reprezentari mitologice si vīrste eroice la contemporaneitatea pragmatica, abordīnd un surīs īngaduitor si indiferent. Reflectarea noastra īn “altii” se loveste īnsa, mereu, de oglinzi tot mai opace sau false, facīnd parte dintr-un joc dezavantajos al deformarii.

 

PE GAURA CHEII
MUGUR GROSU

CINE MAI PARFUMEAZA CADAVRUL

   Se īntīmpla, īn copilarie, sa-mi petrec vacantele la bunicii din Turda. Dupa saptamīni de hoinareala pe dealurile din jur venea timpul sa trimit o scrisoare acasa, lucru care ma punea mereu īn īncurcatura deoarece nu aveam mai nimic interesant de povestit parintilor care, evident, erau mai putin interesati de numarul de ciori pe care le-am identificat pe turla Bisericii Reformate cīt de progresul meu īn domeniul temelor de vacanta. Evident, pīna la proba contrarie, nici nu-mi trecea prin cap sa ma ating de manualele odioase care cascau uscat prin ungherele casei. Ma duceam īn sufragerie, īmi asezam trei foi īn fata, ma puneam pe gīndit. Treceau cīteva ore īn care īmi construiam alibi-ul, iar īncrederea īn puterea mea persuasiva crestea odata cu numarul de rīnduri si pete de cerneala asternute-n scrisoare. Singurul care-mi tulbura elanul era bunicul. Se uita peste ochelari la moaca mea transpirata si-apoi lasa īn aer cuvintele: minciuna, minciuna, cum sa te fac eu cīt mai frumoasa si mai lunga? Īntīmplarea a facut ca acel decembrie sa ma prinda tot īn Turda. Dupa euforie au urmat cīteva nopti palpitante īn care tineam luminile stinse ca sa nu-i stīrnim pe teroristii ce, potrivit canalelor mediatice, goneau pe līnga casa noastra, pe drumul Clujului. Auzeam rafale īndepartate de arme; iesind pe strazi ai fi zis ca se toarna un film de-al lui Sergiu Nicolaescu iar masinile militare se agitau de parca ar fi candidat la Miss Univers. Zvonistica mediatica ne-a tinut fara apa o zi īntreaga, pe motiv ca izvoarele ar fi fost otravite. Trageam sperante sa merg la Bucuresti, unde se facea adevarata istorie, iar bunicii trageau si mai vīrtos obloanele ca sa nu-si prapadeasca nepotul. Circumspectia cu care au privit dīnsii evenimentele de atunci, euforia echilibrata din primele zile si lipsa de īncredere tot mai pronuntata īn liderii de opinie aparuti mai apoi, mi se contureaza abia acum limpede īn minte. La 17 ani vedeam mult mai abrupt. Īn afara spiritului de rebeliune specific generatiei, eram lipsit de acele resorturi fine care alcatuiesc neīncrederea ancestrala romāneasca fata de tot ce se-ntīmpla sub ochii nostri. Lipsa de entuziasm mi se parea ca e adevaratul factor frīna al neamului meu, virus identificat de Cioran sub forma spiritului de atenuare ce fractureaza vīrfurile axei istorice. La 17 ani nu te intereseaza stiinta supravietuirii, riscul este īncununat de virtuti si elanul e mai important decīt rezultatele. Ma gīndesc acum, cīnd se discuta atīt de cinic despre evolutia inegala a nationalei de fotbal la europene, ca teama si spiritul defensiv sunt, īn fapt, reflexe nationale ancestrale pe care nici un antrenor nu le poate cizela. Nu putem imputa nimanui aceste caderi metafizice. Revenind la cei zece ani scursi dupa acel decembrie, as putea īnsira o lista cumplit de lunga cu tepele, suturile si tunurile pe care romānii le-au īncasat atīt īn plan politic cīt si-n materie de inginerii pecuniare. Aceasta lista ar contrazice consideratiile de mai sus, pentru ca fiecare escrocherie nationala a fost pusa pe seama credulitatii si, deci, prostiei romānului. Eu cred, īnsa, ca -atīt īn materie de reflexe economice cīt si īn privinta celor politicesti- romānul nu a avut de ales. Pīna īn 1996 s-a spus ca romānul voteaza cu furca. La fel s-a spus si dupa ce a ales schimbarea. Ca cele doua afaceri s-au dovedit la fel de perdante nu mai conteaza: masina de vot trebuie sa mearga. Dupa prabusirea FNI au venit tot felul de experti care ne-au rīs īn nas: lipsa de educatie economica etc., de parca-n academiile de economice te specializezi īn masuri punitive fata de pirati si haiduci. Desi, la cum circula banii pe la noi, ar trebui ca, īn loc de diplome, sa li se acorde absolventilor centura neagra īn economie… Daca, dupa atītea tepe, īnca mai īncercam, e doar o forma de vitalitate -greoaie, sceptica, dar manifesta. Romānul o va lua iar si iar de la capat īn aceasta īnaintare chinuitoare, pentru ca nu are de ales: sinuciderea nu intra īn naravurile ortodoxe. Tocmai aceasta este si miza mitomaniilor mediatice: ingineriile pecuniare dubioase vor tine atīt cīt va tine si pofta noastra de viata. Aceasta este si miza agentiilor de publicitate, a caror sarcina este de a face doar ca minciuna īntreprinzaretilor sa fie cīt mai frumoasa si mai lunga…
    Īn urma cu un an, firma Super Shop a cumparat spatiu publicitar īn revista TV mania, unde - mizīnd pe credibilitatea acestui canal mediatic, a pacalit o multime de cititori ai revistei anuntīnd un concurs ce oferea ca premii 100 de telefoane mobile. Cīstigatorii au avut de achitat doar taxele postale (7 dolari), primind īn schimb un colet īn care se afla …o bricheta -ce-i drept, cu forma unui celular… Acest mic Caritas a sifonat atīt buzunarele romānilor cīt si imaginea unei reviste care, sa recunoastem, n-avea nici o vina, ba chiar s-a implicat puternic īn atenuarea prejudiciilor. Ce putem spune atunci de cazul FNI, care s-a derulat īntr-un mediu mult mai transparent, reglementat juridic si puternic mediatizat? Īn iarna acestui an, de cīnd au aparut probleme mai serioase cu fondul de investitii, telespectatorii romāni au putut urmari unul din cele mai frumoase clipuri publicitare, reclama FNI fiind sustinuta de sloganul: dormi linistit, FNI lucreaza pentru tine. Ce pacat ca anonimului copywriter nu i-a venit ideea mai subtila a sloganului: dormi linistit? FNI te lucreaza! Acum ar fi fost erou national… Dar si mai interesanta este reclama realizata de Tempo Advertising pentru Fondul de Investitii Gelsor. Ne amintim clipul superb cu fīntīna īn care mesterul scapa o moneda īn timp ce se apleca sa roteasca robinetul, pentru ca la sfīrsitul zilei sa o descopere plina de bani. Echipa de la Tempo a facut eforturi considerabile pentru realizarea acestei minciunele media: au construit o fīntīna īn oraselul Laco D’Orta din Italia, apoi -pentru umplerea ei cu bani- au comandat Bancii Nationale din Milano schimbarea unei sume enorme īn monede italiene pe care le-au carat cu sacii pīna la fīntīna (iar directorul de logistica a alergat cu motocicleta 200 de km sa procure mustati pentru ca protagonistul clipului a avut proasta inspiratie sa-si rada mustata chiar īn ziua filmarii)… Am fost atīt de cucerit de sarmul reclamei īncīt n-am stat o clipa sa meditez la logica sa. Acum, judecīnd dupa cele īntīmplate la FNI, unde Sorin Ovidiu Vīntu a fost administrator īnainte de a inventa fondul Gelsor, as īnclina sa interpretez altfel aceasta poveste: īn clip īl vedem pe meseriasul Vīntu aruncīnd momeala īn fīntīna iar dupa dīnsul vin o multime sa-si azvīrle banii pe apa sīmbetei; ca īti arunci banii la canal sau īi īncredintezi unui fond mutual e tot un drac; daca nu crezi īn minuni, macar spui ca ai īncercat. Povestea nu s-a terminat, cu siguranta, odata cu īncheierea campaniei publicitare sau cu prabusirea FNI. Ba dimpotriva. Sorin Ovidiu Vīntu detine nestingherit, desi reglementarile romānesti nu permit, un fond de investitii īn valuta; tot dīnsul detine 89% din capitalul Societatii Imola (condusa, la vedere, de Bogdan Teodorescu) - care editeaza, printre altele, ziarul Curentul. Un gest suspect de frumos (īn conjunctura actuala) este si seria Premiilor de Excelenta acordate de S.O.V., precum si cooptarea, īn ziarele sale, a celor mai stralucitoare condeie pe care presa romāneasca le-a adunat laolalta. Īn plus, cu un an īn urma, (marti, 22 iunie 1999) Imola a obtinut avizul CNA de a-si īnfiinta propriul post de televiziune, Star TV ; īn echipa sa fusesera cooptati Mihai Tatulici, Dan Andronic, Cristina Topescu, Radu Nicolau si, evident, presedintele Imola S.A., Bogdan Teodorescu (atras, anul trecut, si īn UFD, ca vicepresedinte). Toate acestea īncep sa sune exagerat de frumos. Sunt lucruri care, coroborate īn timp, predispun la circumspectie. Cīnd sub nasul tau se agita prea multe deodorante, e foarte posibil ca ele sa vina doar pentru a parfuma un cadavru.
    Īn urma cu trei zile, un actor dintr-un serial tv de comedie īsi īncheia tirada astfel: lumea īmi zice sa las banii sa lucreze pentru mine. Ei bine, prefer sa lucrez eu si sa-mi las banii sa se odihneasca. Mi s-a īntīmplat prea des sa-i vad concediati de pe unde i-am trimis sa lucreze…

 

 

© ASALT ASSOCIATION

Nota: Īn lipsa altor precizari, drepturile de proprietate asupra textelor sau graficii publicate apartin autorilor.
(As no other details are given, the copyright of the texts or graphic work printed here belongs to their authors.)

Altair Net
 visitors on asalt sites

Observator