The Tuesday Supplement
                                    al ziarului Observator de Constanta

Nr. 57-58, 21 noiembrie 2000 / Nr. 59, 28 noiembrie 2000

 

MIRCEA TUGLEA

PLAIUL DEMONIC

    Este īnca dificil de descifrat semnificatia reala a votului de pe 26 decembrie. Persista o aceeasi stupoare, a tuturor partilor implicate, fata de ascensiunea formidabila a fortelor extremiste. Daca victoria PSDR-ului si scorul obtinut de Conventie erau oarecum previzibile, dupa cum scriam īn precedentul articol, īn schimb votul masiv (mai ales īn Ardeal si Banat, ori īn rīndul tinerilor) “muscat” din masa acelui aproape 50% dintre alegatori, de catre o formatiune fara program economic, este cu totul surprinzator. Daca luam īn considerare repartitia voturilor īn functie de zona geografica, vom observa īnca si mai mult - anume ca mai īn toate regiunile s-a votat uniform, diferentele constīnd īn principal īn scorul obtinut de PDSR (sau, atunci cīnd este cazul, de UDMR), fata de formatiunea mai sus amintita. Cum concluziona amar-ironic cineva, trebuie sa-i “multumim” (nu numai lui, fireste) “domnului Huntington, care a trasat linia de demarcatie a civilizatiilor buna (catolic-occidentala) si rea (ortodox-estica) drept pe muntii Carpati si care acum poate sa-si bage teoria undeva”. Acum mai bine de doi ani, īntr-o analiza a teoriei lui Samuel Huntington, scriam: “«Civilizatia» ortodoxa (careia, īn perioada razboiului rece, īi este asimilat lagarul socialist) se afla īntr-un proces de redefinire a liniilor sale de falie. Īn fapt, dupa Huntington, limita estica a civilizatiei occidentale (si cea vestica a celei ortodoxe) ar porni din statele baltice, ar taia Bielorusia, Ucraina si Romānia (prin Transilvania), incluzīnd Serbia si sfīrsind īn Grecia.” Nu este greu de observat ca exact aceste state “taiate” de “linia de demarcatie” (scandaloasa pentru multi analisti sau politicieni romāni, care au vazut īn ea acceptarea implicita a pretentiilor revizioniste maghiare), cu exceptia fericita a Greciei, au avut sau (Doamne fereste) vor avea mari probleme interne. Ei bine, faptul ca la 26 noiembrie īn mai toata Romānia s-a votat uniform, deci ca n-au existat discrepantele regionale de pīna acum, ar parea sa anuleze teoria lui Huntington. Ne-am afla īn situatia paradoxala ca discursul demagogic al unei formatiuni extremiste sa polarizeze “energiile subtile” ale romānilor din cele patru zari, aducīndu-i la mult visatul “plai mioritic comun”. Sa fie oare asa?
    Poate ca cea mai sincera motivatie a “īncrederii” acordate unui actor al “scenei noastre politice” (nu-i scriu numele ca sa nu ma trezesc si eu dus pe stadion cu duba) este aceasta: “L-am votat pentru ca este diliu” (!). Alti multi tineri, atīt īn sondajele realizate de mass-media cīt si cunoscuti personal, si-au motivat votul de duminica trecuta afisīnd un soi de amuzament infantil. Aceste alegeri au si fost comparate, de altfel, cu loteriile televizate ori cu show-urile carnavalesti. Scriam, acum doua saptamīni, ca atmosfera acestor alegeri va fi una de carnaval, īn absenta reala a subiectului. Ori, ordinea carnavalesca este, dupa cum stim de la Mihail Bahtin, cea a unei lumi īntoarse cu fundul īn sus. Sub zodia carnavalului ierarhia valorilor se inverseaza, lucrurile interzise īn timpul real sīnt permise, nebunul sau clovnul este investit ca monarh, imprecatia si blasfemiile devin formule uzuale de adresare etc. Carnavalul electoral, amplificat de dezbaterile televizate, īl transforma pe mascarici (oricare ar fi acesta) īntr-un candidat real, lasīndu-i īn umbra pe adevaratii concurenti (“elevul cuminte” care s-a simtit Isarescu, dupa cum el īnsusi a marturisit, n-are evident nici o sansa). Esential, īn aceasta comedie, este ca “monarhul” carnavalului sa nu-si ia rolul īn serios (cum au facut Cerveni sau Manole, de pilda), caci la finele chefului el va redeveni mascarici. Prin urmare, trebuie sa renunte de buna voie la atributele sale exterioare, cum face Danila Prepeleac īn anti-basmul cu acelasi nume (renuntarea candidatului la Rolex-ul sau de 3000 de dolari este semnificativa), īn ideea ca, cu cīt mai stridente īi vor fi reactiile īn carnaval, cu atīt mai “autentice” vor deveni ele īn timpul real. Subliminal, votul din 26 noiembrie poate avea urmatoarea motivatie: daca “oamenii seriosi” devin niste clovni cīnd ajung la putere, de ce nu ar deveni niste clovni “oameni seriosi” īn aceeasi situatie? Daca un intelectual este cam “diliu” īn functia suprema din stat, de ce n-ar fi si-un “diliu” intelectual īn aceeasi functie? Oricum, acesta din urma nu poate involua, stadiul de la care a pornit fiind ultimul īn ierarhia valorica. Cu alte cuvinte, īn cel mai rau caz clovnul va ramīne tot clovn, iar demonul nu poate cadea iarasi īn infern. Nimeni nu va putea spune ca a investit sperante īn el, nimeni nu va fi dezamagit. E o masura de protectie mentala īmpotriva frustrarii, a sperantelor īnselate. Iar aceasta frustrare este reala īn toata tara, īncepīnd din Moldova si pīna hat, īn Banat.
    Poate ca, īntr-adevar, ceva s-a schimbat īn configuratia culturala a Romāniei. Daca linia lui Huntington exista, ea nu va mai fi suspendata deasupra Carpatilor, ci deasupra Tisei. Cīt despre “plaiul mioritic”, acesta īncepe sa devina din ce īn ce mai mult unul demonic.

 

SILVIU DANCU

EU SI CEILALTI

    Romānii au votat; si au facut-o īmpotriva mea. Traiesc astfel drama minoritarului care se regaseste strain īn alegerea majoritatii. Perfect democratic. Sondajele sunt destul de curate, au o claritate rece, sincera, care aproape ca īmpart īn alb si negru esichierul politic romānesc actual. Dar, cum nu exista doar parti rele īn nici o situatie omeneste de conceput reusesc sa vad īn situatia actuala si aspecte pozitive. Unul dintre acestea ar fi procesul de “deratizare” care a curatat Parlamentul de o multitudine de partide care ar fi īngreunat legislativul la nivel decizional. Disparitia PNTCD-ului, a APR-ului, a UFD-ului si a altor partidulete nesimnificative astazi, defragmenteaza procesul de emitere si amendare a legilor si promit o fluidizare a acestui proces. Īnsingurarea PRM-ului, care pare asigurata īn promisiunile celorlalte partide ce au trecut de fatalul 5%, poate duce la absenteismul extremismului de la guvernare si-l izoleaza īntr-o opozitie la fel de īnsingurata. PNL-ul s-a pronuntat prin Valeriu Stoica pentru o colaborare cu PDSR-ul doar alaturi de ceilalti opozanti care, īmpreuna, aduna un procentaj aproximativ de 20%. Asta duce la o mutare a PDSR-ului spre centru, lucru care nu poate decīt sa bucure. Pe de alta parte, s-ar naste un nou “algoritm” care se poate la rīndu-i sa nu dovedeasca mai multa īntelepciune decīt cel care l-a precedat. Aceasta si īn virtutea traditionalului, de-acum, conflict dintre PDSR si PD, unde orgoliile personale se pot ciocni īntr-o maniera nefasta pentru o buna guvernare. Solutia unui guvern minoritar PDSR-ist are ca aspect pozitiv lipsa unor astfel de tensiuni partidice si personale, dar se loveste de un parlament agresiv, dispus (foarte probabil) sa blocheze propunerile unui Executiv monocolor. Cresterea īn procente a liberalilor poate indica formarea reala a unei drepte, necesare īn Romānia, si care se poate īntīlni fericit cu intentiile UDMR-ului. La fel, cresterea fabuloasa, dar conjuncturala a PRM-ului reuseste sa clarifice si sa contureze profilul unei opozitii reale alcatuita din celelate partide de opozitie care se delimiteaza ferm de discursul dezastruos al acestei formatiuni politice. PRM-ul are astfel, un rol ciudat, cumva īntinator īn ochii lumii civilizate dar si exorcizator prin aceea ca polarizeaza, prin reactie, o guvernare si o opozitie relativ limpede. Orice partid stie ca asocierea cu acest discurs duce la o izolare si o discreditare inevitabila īn ochii Europei si ai Statelor Unite.
    Sondajele indica si ele, extrem de interesant, votul, dupa categoriile sociale. Avem astfel, sectorul cuprins īntre 18-30 de ani care l-au preferat destul de clar pe Vadim Tudor lui Ion Iliescu, cel dintre 30-45 de ani care cunosc (mai echilibrat), aceeasi preferinta urmīnd apoi categoriile dintre 45-55 de ani si peste aceasta vīrsta, care-l prefera īn mod crescator (chiar covīrsitor peste 55 de ani) pe Ion Iliescu. La fel, femeile dovedesc o mult mai putin sovaielnica preferinta pentru presedintele PDSR, decīt barbatii. O observare mai atenta a acestor sondaje ne arata ca tinerii PRM-isti sunt īn majoritate covīrsitoare absolventi de scoala generala sau liceu, īn timp ce tinerii cu studii superioare au votat majoritar cu Stolojan si Mugur Isarescu (īn aceasta ordine). Remarcabil, de asemeni, si prezenta mai slaba la vot a romānilor, comparativ cu 1996. Asta descopera cumva profilul psihologic si social al votului care acorda lui Vadim preferintele sectorului tīnar mai protestatar, dar mai needucat, care face grosul celor care lucreaza prin conventii sociale, cunosc neajunsurile somajului si sunt lipsiti de perspective reale de afirmare sociala. Acestia īsi gasesc astfel o identitate īn discursul demagogic si spoit al liderului PRM, īn care cred ca descopera cu claritate, identificati, pe cei care sunt vinovati de situatia lor. Si exista si acea dimensiune “mesianica” si justitiara a lui Vadim Tudor bazata pe promisiuni nerealiste, “mitice”, mulate parca pe subcultura de tip “hip-hop”si pe cea a suporterilor de fotbal ca si pe aspectul “apocaliptic” al realitatii sociale romānesti. Un vot de tip “Pantelimon” sau “Ghencea” care semnalizeaza īnsa prezenta unui sector electoral capricios care se poate dezice de aceasta alegere īn cazul unei ameliorari semnificative a statutului lor social. Alegerea lor, perfect explicabila, este īn mod cert defectuoasa prin aceea ca este incapabila de a contextualiza alegerile din Romānia īn perspectiva intentiilor viitoare ale tarii. Pe de alta parte, electoratul lui Ion Iliescu, consecvent, se remarca printr-un traditionalism nascut din tipare mentale “consacrate” de vīrsta, si din imaginea, familiara lor, a liderului PDSR-ist care nu promite reforme radicale ce ar produce socuri semnificative īn rīndul pensionarilor dornici de stabilitate. Acest electorat va scadea pe termen lung (prin mortalitate chiar) si nu se va īngrosa decīt īn eventualitatea unei restructurari īn timp a politicii de partid, care sa se prezinte īntr-o maniera mai atractiva si paturilor tinere-intelectuale. Acestea reprezinta deocamdata “comando-ul” unei drepte īnca imature, care s-a dezis de defuncta coalitie CDR, si a ales noile variante de “chipuri” reformatoare. Acest lucru se observa si din diferenta semnificativa dintre procentele lui Isarescu (superioare) si cele acordate CDR-ului (dezastruoase). Iesirea coalitiei din viata parlamentara, care a atras dupa sine demisia īn bloc a actualei si compromisei conduceri PNTCD, poate da nastere unui partid revitalizat care sa īngroase pe viitor rīndurile unei drepte reale care se impune tot mai mult ca necesara. Din pacate, nu se poate vorbi cu siguranta despre acest fapt. Aceasta patura sociala, a tinerilor cu studii superioare, este cea a celor care cunosc perspective mai bune (chiar daca, uneori, acestea īnseamna exodul īn Vest), au reusit sa ocupe locuri decente īn sectorul privat important sau, macar, cunosc un loc stabil de munca (aspecte care īntaresc puterea de a suporta si a dori o reforma radicala).
    Oricum ar fi pusa problema īnsa, alegerile au fost determinate de tinerii fara studii superioare, pensionari si, īn substrat, de femei (care cunosc nelinistea īn fata unor reforme reale, ce-ar zdruncina si-asa precara institutie a familiei). Aceasta stare de fapt releva o majoritate dereglata si razbunatoare care a votat ieri, īmpotriva bunului simt si a discernamīntului. Uitarea limbajului rasist si xenofob al lui Vadim Tudor sau, mai rau, asumarea acestuia indica lipsa de coerenta īn observarea discursului politic actual (īn primul caz) sau o violenta primitiva si fara sorti rationali de īmplinire (īn al doilea caz) care au dus la o decizie electorala dezastruoasa īn ochii opiniei publice internationale. La fel, alegerea PDSR indica limitele reduse ale puterii de lupta a electoratului romān, care prefera un confort iluzoriu, haosului unei reforme atīt de compromise de guvernarea ce a trecut. Aceasta alegere o consider eu ca un afront personal, īn calitatea mea de cetatean romān ce a avut tupeul sa spere si care are īn continuare acest tupeu, asumīndu-si prin īndīrjirea de a crede īn mai bine, greselile unei majoritati debusolate.

 

MUGUR GROSU

ROMĀNIA VIRTUALA

    “Curata belea, Internetul asta, odata ce l-ai bagat īn casa ti-ai gasit nasul: īl dai pe usa afara si-ti intra pe geam.” Cam asta cīrīiam eu īn stīnga si-n dreapta, predicīnd abstinenta, pe unde ma nimeream. E drept, ma luam mai mult dupa ochii smulsi din orbite ai confratilor ce navigau, navigau īntreaga noapte pe apele linistit īnspumate ale oceanelor virtuale. Asta noptile, ca zilele nimereau īn gropi de atītea cearcane, asta daca nu-i gaseai picotind prin vreun ungher de troleu visīndu-se calare pe cine stie ce browsere albe, albe... Daca as fi fost īn putere (adica politruc, sau ceva de genul asta...), probabil ca as fi strecurat prin Legea 143/2000 si niste paragrafe veninoase la adresa acestui drog ucigator! Asa, am mai tinut-o cu predica o vreme, apoi am rarit-o la niste piuituri periodice, apoi silentium, loaza de mine, ca devenisem dependent. Simptomul asta cu prudenta te tine asa, vreo cīteva ceasuri, dupa aia nu mai conteaza. Cum sa conteze? Totul e virtual, placerea, pericolul... Apoi m-am trezit facīnd propaganda -fratilor, cīt mai este legal, navigati, navigati si iar navigati! Nu va cere nimeni viza Schengen, carte verde, maro, cacanie, nu va trage nimeni de urechi ca va trebuie placute bilingve īn stīnga si-n dreapta ochilor, nu va tine nimeni de nas ca aia pute la subsoara din dreapta si aialalta e-nmiresmata cu trandafiri pe la stīnga...
   Asta s-o credeti pīna la rīndul al’ de sus, ca acum s-a terminat cu reclamele. Lumea modem-urilor e nemiloasa (asta chiar ca a fost ultimul slogan). Exemplificare: De cīteva saptamīni m-am īnscris (virtual) pe o lista de discutii legata de fotografie. Nu spun unde, c-am zis ca opresc reclamele. Oricum, persoane importante. Sa spun ca sunt acolo vreo 60 de pozari barosani, printre care scot si eu cīteva piuituri, īn rastimpuri, sa nu ma ratacesc printre picioroangele lor. Īn fiecare seara alerg, deschid lista, citesc si ma minunez.. Vrea unul sa-si ia un obiectiv sofisticat de nu stiu care tip, pentru nu stiu ce anume. Hop, studii de piata, alearga lumea, cauta, sa nu iei din ala ca ramīi cu lentilele īn mīna, vezi ca ala are bokehu’ frumos, diagrame, masuratori... De mīine nu ma mai pacaleste nea Jean din colt ca dau fuga la lista si aflu si ce lapte a supt. Īmi agita nu stiu ce scīrnavie de aluminiu, mai hītīna prin fata lentilelor mele deja aburite cine stie ce jerpelitura de brosurica, uite ce teste, ce minunat, hop, ti-a luat banii pe-o balalaica si nici n-ai stiut ce te-a lovit! Sunt multumit, ma las de presa, cu astia votez. Nici macar nu ne stim cu totii la fata (poate multi nici n-avem fata!) Ce conteaza, la urma urmelor, fata? Fiecare taie si se lasa masurat, ce vrei de fapt? ce oferi? si ce meriti?. Asta īn linii mari, cīt nu esti “off topic”, intri si te concediezi singur, nu esti nici mai mare nici mai mic decīt tine īnsuti, nu faci nici o genuflexiune suplimetara. Poti picoti īn coltul tau de server pīna la pastele mioritelor sau pīna la vreo tema care-ti stīrneste vocalizele. De pilda saptamīnile trecute. Stimabilul Ara G., cunoscut veteran, arunca īn servere povestea cu imaginea tarii. Pret de cīteva zile au circulat adrese de web odioase, amintiri penibile, lamentatii. Concluzia evidenta: numai vesti rele, eternele coviltire, aceiasi copii distrofici, aceleasi clisee sumbre. Pozarii, la unison, domnilor, nu e bine. Apoi demontarea, cine-i de vina, unde-i complotul, ce facem noi, de ce si albumele noastre sunt o rusine etc. Mihai M, de pilda, amintind: pentru a vinde ceva imagine la ministerul turismului se percepe taxa de 1 (unu) Jeep. Īn mod sigur aici e problema. Imaginea Romāniei nu conteaza. Cine ia Jeep-ul conteaza. Si cu toate astea eu ma īncapatīnez sa fac fotografie. Ceea ce va urez si Voua.” Apoi mesajul lui Dinu L. : “Nu stiu daca am mai povestit la lista dar, in afara de fotografie mai fac si alte ciubuce ca sa mai iasa banu`, altfel cam rar in bransa asta. Ei, si am fost acum un timp ghid, sofer si ajutor unui mare ziarist de la o mare publicatie din Germania, una saptamīnala si cu tiraj peste o jumatate de milion de exemplare. Omu` a venit, l-am luat de la aeroport, am plecat direct īn Delta, plimbare- vas - ciorba- raci, apoi am mers la manastirile din N Moldovei, manastiri -maici - starete - sarmale - peisaje. La sfīrsit l-am dus la aeroport; cel mai aproape de Bucuresti am fost, deci, la 18 km. Articolu` de 8 pagini care a aparut la ceva timp era despre copiii strazii, canale, saracie, īnfieri si disperare, totul fotografiat la Gara de Nord din Bucuresti, unde omu` nu fusese niciodata.Am īncercat sa vorbesc cu niste amici din presa si marii oameni ce-i vedeti la tocsouri mi-au spus: si ce, vrei sa ni-i ridicam īn cap pe aia?” Īn fine, cam asta era starea de spirit. Apoi Ara G. a venit cu un proiect, Romānia XXI, (eu am propus sa-i zicem XXL, ca tot e moda asta cu Marirea, macar sa o facem lata). S-a hotarīt pe lista sa facem cea mai tare banca de imagini despre Romānia, asa cum trebuie ea aratata. Sa nu si-o mai īnsuseasca unii si altii. Deja au īnceput sa curga: īn ritmul asta, īntr-adevar, īn 6 luni se va alcatui o enciclopedie uriasa. E drept ca eu am cīrīit nitel, la īnceput: īn atmosfera aia mahmura si postelectorala n-o sa aratam ca lautarii de nunta la mortul din groapa? N-o sa facem un soi de Cīntarea Romāniei postmortem? C-au si īnceput, īn jur, sa zangane lopetile... Este un tip, pe lista, Bogdan S. (Graduate Assistant -Department of Math’s, Michigan State University) care ne tot informeaza cum stam īn outside. Noaptea trecuta ne-a mai trimis un mesaj: ...mentionez un exemplu de reproducere īn mass-media internationala a sablonului foto despre copiii strazii/saracie/tigani. Materialul apartine BBC (http: //news.bbc.co.uk.....) Va rog, remarcati integrarea fotografiei principale īn lead-ul materialului si compatibilitatea ei cu comentariul propriu-zis...” Am fost si-am vazut; un material redactat pe 27 noiembrie care ilustra, īn tonul deja cunoscut tuturor, rezultatele alegerilor de la noi; un ton relativ nuantat, desi nu puteam scapa nici aici de comentarii despre subsoara īmputita la dreapta si ametita cu colonie de trandafiri la stīnga... Duceai, nevinovat, cursorul pe fotograma lui Iliescu si aparea, din senin, comentariul excomunist. Īn fine. Astea le fumasem deja, fiecare īn cabina lui de vot sau acasa, sub papucul nevestelor... Dar ceea ce era īntr-adevar jenant pentru “scoala BBC de presa” era fotografia cu cei trei pui de tigani, plasata sub titlul paginii. Comentariul pe marginea ei spunea ceva despre saracia romānilor blablabla, deci asociai imaginea aia cu romānii. Ce puteai sa mai comentezi? Dar cīt s-a mai comentat! De pilda stimabilul Ara G. : N-as fi mirat sa aflu ca imaginea a fost facuta la "comanda"! Prea arata ca la “pozar" copilasii aia R(r)omani! De fapt tagul de imagine arata corect "gypsy children", dar imaginea si articolul spun altfel. Poate ar trebui sa amintim Domnilor de la BBC ca Romānia nu e reprezentata de "gypsies", si ca ar fi timpul sa uite de aceste cliche-uri. Daca vroiau sa arate mizeria Romānilor, sīnt destui Romāni originali care sa arate la fel de rau, dar propagīnd astfel de imagini, lasa impresia ca tara e populata de tigani. ...Cineva dispus sa compuna un email semnat de toti cei interesati si trimis acestor BBCisti tembeli?
   Treaba asta s-a facut foarte repede. Īn cīteva miscari, cītiva “listasi” talentati au redactat un text superb, foarte nuantat, pe care nu-l reproduc si aici ca sa nu īl trunchiez. Oricum, ti se rupea inima. Un text curat, de suflet, despre romānii de dincolo de cliseele cunoscute, dincolo chiar si de acelea din Romānia. Nu cred ca Domnii BBCisti chiar s-ar emotiona si ne vor da dreptate, ori daca or sa catadicseasca sa raspunda, dar macar pt. linistea noastra sufleteasca trebuia facut ceva! - comenta domnul Ara. Dupa ce am semnat toti si am īmprastiat apelul prin web, ne-am tras sufletul si ne-am minunat. Am vazut ca putem fi o comunitate. Chiar eram o comunitate. Dincolo de Schengen si alte ghirlande ghimpate, dincolo de toate damfurile de subsori din stīnga si dreapta noastra, romāni de peste toate apele lumii mai puteam trai, mai puteam respira romāneste. Stiam ca putem pastra acea Romānie pe care o vrem daca o ridicam mai īntīi īnlauntrul nostru. Īn suflet. Cīt nu va fi acea Romānie din suflet, adevarata Romānie virtuala, nici ca vom merita alta mai buna.

 

bare.gif (1971 bytes)

 

MIRCEA TUGLEA

VOTUL DE AUR

    Am urmarit si eu cu invidie, ca atīta alta lume, show-ul electoral din Statele Unite. I-am vazut pe Al Gore si Bush conducīnd la mustata, suflīndu-si unul altuia īn ceafa, oprindu-se sa-si lege sireturile ori sa-nfulece cīte-un “catel fierbinte” made la mama lui acasa, īnainte de a-si anunta “victoria”. Nu stiu nici acum cine (sau daca) a cīstigat, si, oricum, nu cred ca asta mai conteaza īntr-adevar. Carnavalul electoral a devenit un fel de semnificant autonom, care nu mai trimite la ceva anume, un soi de “razboi din Golf care n-a avut loc”, ca sa citam din taica Baudrillard. E suficient sa admitem ca distanta dintre cei doi concurenti va fi/a fost de cīteva sute de voturi, ceea ce, raportat la suta (si ceva) de milioane de alegatori, ar echivala cu victoria lui Basescu īn fata lui Oprescu, de exemplu, cu un singur vot īn plus! Cine mai este atunci cīstigatorul? Avem de-a face cu strategii semiotice de manipulare subtile, care se fac ca nici n-au auzit (nici gura nu le miroase) de legitimitate, reprezentativitate etc. Cei doi combatanti sīnt, īn esenta, unul si-acelasi, iar comunitatii īi este “indiferent” (excluzīnd show-ul īn sine) care anume dintre ei va termina victorios, cu “votul de aur” īn buzunar. Singura diferenta dintre ei este capacitatea de a domina (eminamente semiotic) imaginea celuilalt. Este usor de invocat, aici, clipul īn care Basescu īl trimitea pe “doctor” la sectia chirurgie, folosindu-se de reclama adversa care miza exact pe capacitatea acestuia de a “taia īn carne vie”. Mihai Stanescu, care a lucrat īn campania electorala pentru “marinar”, intentiona chiar sa foloseasca imaginea lui Sorin Oprescu, cu sloganul “Votati-l pe celalalt!”. Este evidenta, aici, īncercarea de subordonare a lui “celalalt”, la rīndul lui rezultat exclusiv al unui alt scenariu semiotic/electoral. Pīna la urma, īntreaga confruntare devine o batalie īntre strategii discursive, atent construite, facute si contrafacute, īn absenta reala a subiectului. Astfel privind lucrurile, identitatea celui care obtine “victoria” nu mai are, fireste, nici o relevanta. Ar fi totusi semnificativa provenienta acelui “vot de aur” care, iata, este īn masura sa transeze nu numai batalia Bucurestilor (si, īn curīnd, cursa catre Cotroceni), dar si pe cea a Americii, īn ultima instanta a establishment-ului politic actual.
    Stiu ca situatia din Romānia nu este (cīnd va fi?) aceeasi cu cea din State. Oricine va iesi presedinte, ei vor avea īn urmatorii ani tot excedent, iar noi tot deficit bugetar. Campaniile electorale se fac īnsa, si la noi si la ei, respectīnd īn mare aceleasi scenarii si deseori cu aceiasi “specialisti”. De cītava vreme urmaresc, cu o aviditate cam masochista (prilej de cearta pe telecomanda), clipurile si īnfruntarile electorale. Voi īncerca sa deslusesc, fara (re)sentimente ideologice, “votul de aur” pe care mizeaza fiecare din partile implicate. (Ma refer, fireste, doar la cele care conteaza.) Sa īncepem cu democratii lui Petre Roman. Sloganul acestuia a fost preluat deja, mai īn gluma mai īn serios, de Theodor Stolojan (“eu pot ceea ce nu poate Roman”), de unde reiese clar intentia de “dominare” a imaginii “celuilalt”. Jocul de cuvinte cu “hotaraste rePeDe” este copilaresc si spune multe despre publicul-tinta vizat de PD, care pare sa fi uitat cu totul de apartenenta social-democrata. Cu alte cuvinte, voturile democratilor vin dintr-o zona foarte volatila, īn care un rol determinant īl are farmecul personal sau reputatia de “dur”. Interventia de ultima ora, īn campania electorala, a lui Traian Basescu este semnificativa din acest punct de vedere. Trecīnd la PNL, trebuie remarcat efortul acestora (singurul comparabil cu al PDSR-ului) de a-si face simtita prezenta īntīi de toate īn strada. Sloganul lor (acela cu “drept la tinta”) aminteste de cel din ’90 (cu “taiatul cozii cīinelui”), fiind īn plus combinat cu simbolul electoral al sagetii. Liberalii se autodefinesc ca fiind capitalisti īndrazneti, care n-o dau niciodata īn bara si marcheaza īntotdeauna, din orice pozitie. (Sau, daca nu marcheaza, macar trag la poarta.) Clipul īn care Stolojan face ce face c-o minge de baschet spune totul despre atitudinea liberalilor, desi cel care este prizat cel mai bine este acela cīnd “Stolo” rosteste apocaliptic “voi stiti ca nu glumesc cu lucrurile astea!”. Īn concluzie, categoria pe care mizeaza PNL-ul pare sa fie ori clasa medie (cam 10%, de fapt scorul scontat de liberali), ori “masa” care viseaza sa faca, odata si-odata, parte din aceasta clasa de mijloc. Totusi, cum “masa” de care am vorbit a fost deseori obligata sa aleaga, īn acesti zece ani, īntre “rau” si “mai rau”, este probabil ca ea va vota o solutie nu foarte īndrazneata, dar de subzistenta. Problema liberalilor ar fi, deci, ca nu reusesc sa mearga “la tinta” īn cazul acestei categorii sociale care reprezinta, de fapt, cam jumatate din populatie. Īn schimb, ea a fost bine exploatata de PDSR, de departe partidul care si-a identificat cel mai bine publicul vizat. (Īn fond, nici nu era foarte greu, avīnd īn vedere “cantitatea” acestuia.) Campania PDSR-ului si a lui Ion Iliescu accentueaza exact ceea ce “se doreste”: saracia, dezolarea, insecuritatea sociala. Nu este de mirare ca, practic automat, PDSR-ul īsi adjudeca pīna la 50% din voturi. Īn plus, īn īnfruntarea cu contracandidatii sai, Ion Iliescu foloseste un discurs care īncearca sa-i domine, amintindu-le mereu de functiile avute īn “epoca sa”. Paradoxal, unii (cum Mugur Isarescu, de exemplu) accepta acest lucru fara sa crīcneasca. Trecīnd deci la CDR 2000 si la Isarescu, ar trebuie remarcata īn primul rīnd “discretia” campaniei lor. Taranistii sīnt parca dinainte convinsi ca vor iesi din Parlament, reactionīnd aluziv la acuzele adversarilor, ori directionīndu-si reclama catre zone destul de diferite īntre ele. Pare evident ca CDR-ul a pierdut mare parte din votantii traditionali, ramīnīndu-i acum doar un segment al intelectualitatii.
    Īn aceste conditii, de unde va proveni “votul de aur” de care vorbeam? Felia mare din tort, din care toti īncearca sa muste, ar fi acel aproape 50% care acum este (īn sondaje) al PDSR-ului. Configuratia viitorului Parlament este īn linii mari dinainte cunoscuta, dar acest “vot de aur” va influenta alegerea presedintelui, formarea viitorului guvern si-alte lucruri aidoma. Doar īn aceasta zona se mai poate mesteri cīte ceva. Īn rest, va fi carnaval.

 

SILVIU DANCU

"LUATI TĪRNACOPU', LUATI PICAMARU'..."

    Venira si alegerile 2000! Un soi de eveniment care aduna toate superstitiile politice ale romānului īn gestul īncordat al deciziei electorale. Fie ca este vorba de a vota sau a nu se prezenta la urne, cetateanul are de-a face cu toate patimile zbuciumatului sau suflet, simte mai mult sau mai putin gustul defularii īn apasarea scrīsnita a stampilei pe numele sau sigla unui canditat, a unui partid, sau īn refuzul de a savīrsi acest gest.. Īnconjurati de flori de toate felurile, singuratice sau īn buchet, chei si inimioare, lei sau ochi, romānii nu vad un simbol care sa reuneasca sub simbolul grafic ce reprezinta un partid, decīt chipuri (majoritatea trecute de 45 de ani) care se perinda cu tenacitate prin fotoliile unei “institutii scumpe si nerentabile” cum bine a definit Adrian Nastase, din interior, Parlamentul Romāniei. Falimentul acestei institutii alcatuita din anonimi sprijiniti de sigla de partid din vīrful listelor, absenteismul “a lehamite” din sedintele sale, ce repeta anost acelasi scenariu bazat pe evaluarea si discutarea nesfīrsitelor ordonante de guvern (a se citi guverne), ei bine, acest faliment transpira astazi īntr-un duh al uciderii sperantelor unui popor caruia i s-au mutilat nou-nascutele reflexe electorale. Si spun asta cu oboseala venita din repetarea celor stiute. Oare chiar sa nu fie nici un motiv de īncapatīnare care sa transforme atitudinea noastra diluat-revoltata īntr-una de reala implicare īn fenomenul acesta ciudat care pogoara pe umerii nostri aplecati, greutatea discernamīntului? Ce sens are sa vorbim despre tineri fara viitor asigurat, copiii strazii si nu numai, mīncare putina (ca-i scumpa), familii nevoiase? E careva care nu stie toate lucrurile care deseneaza de zece ani īncoace, īntr-un iremediabil gri, cotidianul nostru… i-as zice, dīmbovitean? Cumva enervat privesc la toti cei care afirma cu oarece superioritate ca nu vor veni la vot. Adica nu se vor murdari cu o alegere de care sa le fie rusine. Vor fi curati de dezastrul ce va veni, “curati de sīngele” scurs din venele economiei noastre īn care nu mai crede nimeni. Si daca totusi? Sa spunem ca ne va merge ceva mai bine, pentru ca cineva va fi totusi ales. Indiferent cine. Cu ce drept ar benefecia absentii de aceste rezultate? Iata o īntrebare care se aseaza la fel de conformist īn rīndul celor moral-abstracte cu cumintenia pe care o au de regula īntrebarile fara raspuns. Sau cu prea multe raspunsuri. De aceea n-o voi pune. Dar nu pot fi decīt dezamagit, ca romān, de lipsa de spirit ludic de care da dovada Romānul de astazi. Nici un nerv, nici o placere care sa īntruneasca sufragiul universal al unui popor anesteziat. Riscul jocului care nu da niciodata fiori celor care zic “pas” la fiece mīna pe care n-au curaj s-o duca mai departe, riscul acesta nu mai īnsufleteste apartamentele noastre suprapuse īnghesuit īn marile cartiere, casele noastre taranesti (fie ca sunt la sat sau nu), garsonierele sau…era sa spun vilele. Dar as gresi. Crezul, devenit aproape religios, ca oricine va veni, tot rau va fi, este rupt din renuntare. O apostazie de la “acum” si “aici” care infirma dreptul la “mīine” si la “acolo”. Revoltele noastre īmbraca uniform un profil familial, sau “de bloc”, ne īnfuriem sau jubilam hipnotizati īn fata televizoarelor si a ziarelor (īl includem, obiectiv, si pe cel de fata) ne agitam la o tigare, tuica, bere sau cafea, īnjuram sau devenim zeflemitori si cu asta, gata; s-a consumat dreptul nostru politic, ne-am mai demonstrat īnc-odata cunostintele noastre īn ale politicii, cu acea autoritate ce sta bine barbatului īn casa, cu acea stridenta (perfect adaptata) a gospodinelor sau cu izul de superioritate, nascuta din avantajul timpului nou, al studentului ori al tīnarului iremediabil protestatar. Si stiti ce? Chiar e bine ca mai urlam si-n felul asta, asa… ca un antrenament constant si tenace pentru marele meci. De la alegeri. Uneori devenim mineri, golani (cīndva), FNI-sti sau jandarmi si dam unii īn altii si īmpreuna īn sistem. Dar asta e o chestie de nevroza sociala, īncalca regulile, se alege cu comisii de evaluare, eventual descalificari. Uneori cedeaza arbitrii cīte-un punct cu care oricum nu cīstigam prea mult. Si oricum cei care se abat sunt putini si devin la rīndul lor, obiectul comentariilor celor ce nu triseaza. Dar la finala nu sunt admisi spectatori. E un meci strīns, dur, se duce cu usile īnchise, dupa perdelute, dupa strategii ce ar trebui elaborate acolo, īn apartamente, case, garsoniere… īn fata televizoarelor si a ziarelor. Altfel, la ce bun atīta energie, atītia ani? Pīna la urma tot se va face ceva, noi reguli, bonusuri, prime, conditii mai bune de antrenament. Iliescu? Īl detest. Vadim Tudor? Gregar, demagog, cultivat… dezastru. Petre Roman? Abil, fara sanse. Isarescu?…!!!!… Stolojan? Tehnicianul perfect, parca īmblīnzit īn imaginea de campanie, cam nostalgic si pe ici pe colo compromis de īnceputuri de ’90. Melescanu? Lipsit de realism si impregnat de arivism. Etc! Asta cred? Asta crezi? Perfect, o medie, o miscare abila, o slabiciune si poate punctezi. Cum ar zice “Taxi”: “Luati picamaru’, luati tīrnacopu’, si dati, dati, dati, dati, sa iasa banu’ ”. Caci altfel, cine stie, poate ca-ntr-adevar, doar “Criogeniiiia salveaza Romāniiiiia!” Brrrrr!!!!

 

MUGUR GROSU

FRICA SALVEAZA PEPENII

    ...Aceasta era una din vorbele preferate ale bunicului meu, Straja Ioan -de felul lui mot din Ocolis (Alba) si una dintre cele mai īncapatīnate fiinte pe care le-am cunoscut. Mi s-a spus, de multe ori, ca as semana cu dīnsul. Īmi place sa cred asta desi, daca stau bine sa ma gīndesc, mi se face rusine. Pentru ca īncercarile prin care a trecut dīnsul, de-a lungul tulburatoarei sale istorii, au facut proba unor virtuti pe care nu mi le-as putea gasi nici cu lumīnarea. Desigur, sīnt si eu un tip destul de īncapatīnat. Chiar capos. (Multa minte nu stiu daca am, dar capos sunt cu siguranta...). Apoi, am o calcatura apasata, ca si bunicul. Evident, am un nas la fel de puternic, niste sprīncene la fel de īntortocheate, niste ochi la fel de iscoditori ca bunicul. Iar dupa un pahar de vin pot fi cuprins de aceeasi veselie candida. Dar toate acestea sunt chestiuni formale si, cum se stie, un narav romānesc destul de sīcīitor e chiar dansul confunz īntre forma si fond. Deci sa nu pedalam absurd. Nimic din toate acestea nu ma apropie cu un centimetru īn plus de Tara Motilor. As fi vrut sa ma nasc acolo. Am iesit dincoace de rīpa si cu asta basta. Nu-mi amintesc nimic precis. Probabil ca īntr-o zi am murit īntr-un om si m-am desteptat īn altul. Poate asta a fost. Oare sīnt si nitel mai destept acum? Nu-mi amintesc decīt zgomotele mele obisnuite. Aceleasi sunete de fond de cīnd ma stiu pe lume. Sunete importante, de altfel. Stau aici, īn prim plan, īnconjurat de oras. Pretutindeni unde ma duc sīnt īn prim plan, orasul e-n jurul meu. Sīnt personajul principal, vocalistul, superman, restul e figuratie cu sunete de viori, de claxoane, explozii. Daca mor eu se termina filmul. Nu pot muri. Daca eu candidez toti ma vor alege pe mine. Nimeni nu-i poate vota pe ceilalti. Poate unul, doi, asa, pentru suspans. Lumea tine cu mine, asa e drept. Eu tin cu dreptatea, īi sparg pe toti īn pumni, evident: cum nu ar fi dreptate daca-i a mea? Cu mine īncepe si se termina istoria. Pentru ca e istoria mea. Altfel nu se poate. Sau se poate? Oare si eu, pentru ceilalti, alcatuiesc un fundal, sunt o parte de background (cum se spune la peisaj īn graiul exagerat de urban)? Poate am, si eu, nostalgii? Poate nu le mai am. Se spune ca oamenii de acolo, din Apuseni, cīnd taie, taie o singura data. Oameni dintr-o bucata. Si ce-i cu asta. Poate la noi, dupa rīpa, se taie mai iute. Cu siguranta se taie mai iute. Atīt de prinsi sīntem cu taiatul ca nici nu mai masuram. Sau poate mai masuram din cīnd īn cīnd? Nu cred, de unde timp? Tragem o clipa cu ochiul, schimbam canalul. Pac, am dat de trei ori din barda. Din telecomanda. Din reteveiul celularelor. Din claxoanele apucate de ulcer. Din matele lifturilor izbite de pereti: iesim din ele ca de la arest... Hai liberareee... Apoi ne bagam singuri la loc. Intram īn cutiile noastre de chibrituri cu aerul grav, ca niste pirotehnicieni. Suntem nemaipomenit de preocupati de miscarea asta. De īncīntati. Mai ales cīnd cutitul a taiat feliuta putin mai oblic spre noi ... Asta e fericirea: o chestiune de sinus si cosinus. De centimetri īn plus. De centime adaugate la centime adaugate la centime. Dobīnda onomatopeica la discursul fluvial. Sloganul. Centigramul de caldurica suplimentara. O pana īn plus la perna de sub cur. Orice. Cīt de mic si pe gratis. Bitul comprimat, impulsul, claxonul, clipul, procentul. Mereu de la ceilalti. Change, change, marci, parai, votati schimbarea, n-o mai votati! Va iubim, cīt ne dati? Ne-am razgīndit, nu va mai iubim. Toast! sa facem zgomote, sa claxonam, sa agitam celulare, sa ne ciocnim masinile precum paharele, sa curga borsul din nas ca vinul, si lumea de dincolo -prin retrovizoare! Ce-i cu lumea de dincolo? Plateste-ntretinerea? Nu o plateste? E subventionata? Aia au sefi? Daca da, cum ajung sa conduca? Dau concurs, au niste prieteni draguti sau dau spaga? Cīt costa sa ajungi sus? Dar mai sus decīt aia de sus?
    Uite-asa am ajuns, din vorba īn vorba, din Tara Motilor la Tara Mortilor. Am alunecat, nici nu mi-am dat seama. Īmi cer scuze, nu stiu ce m-a apucat. Sau poate stiu. Batrīnul Straja nu mai traieste. S-a dus acum 4 ani, l-au īngropat chiar de ziua mea de nastere. Ce coincidenta! As fi vrut sa ma nasc acolo, as fi vrut, pentru cīteva clipe de copilarie, sa fi fost el. Sau poate ca nu am vrut cu adevarat. Poate ca mi-a fost frica. El poate sta pe lumea cealalta, se uita īncoace, ne priveste. Pe noi, astia de dincolo de rīpa. De cīteva zile s-a dus acolo si Laurentiu Ulici. Ce cauti tu acolo, Laurentiu Ulici? Ce cautam noi aici, Laurentiu Ulici? Ti-o fi frica acolo sus sus? Noua sa ne fie frica īn susul nostru? Se uita Laurentiu Ulici la noi si poate vede, poate nu vede altceva. Frigul si frica noastra de toate zilele ia-ni-le noua astazi. Pīna sa stim, pīna sa ne dam seama, am schimbat canalul, s-au schimbat stirile. Nu ne pazim pepenii. Cine sa-i fure? Ce sa faca cu ei? Dam pe filmul cu prosti, rīdem de ei si ne-a si trecut. Uite prostii, cīt sunt ei de prosti, vezi, vezi ca se descurca? Ehehei, face batrīnul Straja, ehehei, face si Ulici, frica pazeste pepenii! Dar altfel de frica si cu totul alti pepeni decīt ne e dat noua, īn nanosecundele si īn bitii nostri de viata, sa cunoastem. Īn bitii ma-sii de viata, uite ca eu, scīrnavie de lubenita, īmi simt coaja cum pīrīie.De ce mi-ar fi frica? Ce-ar trebui sa fac ca sa-mi fie frica? Sau sa nu-mi fie?
    Intru-n biserica si parca sfintii stau pe pereti ca posterele electorale. N-au nici o vina sfintii. N-au nici o vina. Ce te-a mai apucat acum, nu ti-e frica de Dumnezeu? Voteaza-l pe Dumnezeu. Serios? Nu mai spune. Ailalti, de la Golgota, cu cine-au votat? Nu mai stiu. Tu cu cine ai fi votat? Habar n-am. Sfintii cu sfintii, viii cu viii voteaza. Ce ma priveste pe mine, de ce sa stiu? Poate va veni si o vreme īn care sa stiu. Pentru ca e o vreme si pentru asta. Fiecare, la vremea lui, are adevaratele sale alegeri generale. Din pacate voteaza o singura data. O singura data īn viata. Īn viata.
    Atunci ar trebui sa ne fie cu adevarat frica.
    Sau nu, n-ar trebui sa ne fie absolut deloc frica. Da-i īncolo de pepeni. Pepenii sunt importanti? Acolo, dincolo, oriunde dincolo de aceasta rīpa, nu mai avem nevoie de pepeni. Dar absolut nici o nevoie nu mai avem de pepeni.

 

bare.gif (1971 bytes)

HI-FI
MUGUR GROSU

ORIENT EXPRESS-UL LUI HARRY TAVITIAN
de sīmbata seara, 18 noiembrie, la clubul Phoenix din Constanta

    “…Esential īn viata este sa emiti despre tot judecati apriorice. Se dovedeste, īntr-adevar, ca masele dau totdeauna gres, iar indivizii au totdeauna dreptate. Sa ne ferim a scoate de aici reguli de conduita: ele nu trebuie sa aiba nevoie de o formulare pentru a fi urmate. Exista doar doua lucruri: dragostea, īn toate felurile ei, cu fete frumoase, si muzica New Orleans sau a lui Duke Elington. Restul s-ar cadea sa dispara, caci restul e hīd... ” Aceste rīnduri, scrise de Boris Vian prin 1946, legitimau - potrivit criticului de jazz Virgil Mihaiu - fronda si frivolitatea programatica a unui stil pentru care jazz-ul era aproape un alibi: alternativa surīzatoare la īncrīncenarile aberante ale razboiului. Acestor īncrīncenari le-au urmat si, din nefericire, le vor urma multe altele; dupa mai bine de cinci decade, romānii n-au reusit sa scape de aberatia genetica sau geo-politica ce naste, īn incubatoarele mioritice, doar generatii de sacrificiu. Alternativele romānesti nu au fost niciodata surīzatoare; frumoasele noastre fete īnca mai tricoteaza feregele pe la Apaca, locomotiva din New Orleans, cu garniturile ei tipatoare, a trecut peste noi cum rapidul Basescu prin haltele afumate de pipi; n-am vazut decīt, pentru cīteva clipe, geamurile stralucitoare ale vagoanelor, dincolo de care muzicati īntunecati suflau īn trompete mute si-n descheiate corsete de palide domnisoare... N-am vazut decīt, pentru cīteva secunde la fiecare zece ani, cīte un sarpe stralucitor trecīnd pe de-asupra noastra. Alternativele, cīte or fi fost, s-au pierdut īn intimitatea prafuita a acestor colburi de capat de lume. Sīmbata seara, ceva ca o luminita a trecut pe de-asupra noastra. Mai mult decīt atīt, s-a oprit cīteva clipe, a coborīt īntr-un colt al orasului, apoi si-a luat zborul si a disparut ca un OZN. Martorii oculari spun, totusi, ca nu a fost OZN, nici acceleratul de New Orleans. A fost Orient Express-ul lui Harry Tavitian.

   Ar trebui sa spun aici ca luminita e datorata campaniei electorale, adevaratul sponsor al īntīlnirii. Ceea ce nu e tocmai adevarat, desi, pe la miezul noptii, īn clubul Phoenix si-a facut aparitia si prezidentiabilul Petre Roman. A īnaintat cu greu printre mesele īntesate de oameni, s-a asezat la masa onorabililor organizatori, s-a īnclinat, a plecat. Din cīte stim nu a mai facut nici un pariu, nu a pierdut nimic. Ar trebui sa spun ca, īn fapt, omul serii a fost Viorel Marian Pana, care-a-nteles sa-si sustina candidatura parlamentara cu un gest de prietenie adevarata. Dar nu pot sa spun nici asta. Pentru ca, dincolo de muzica, restul s-ar cadea sa dispara. Iar sīmbata seara, printr-un gest memorabil, politica - marea ucigasa de luminite a ultimei decade romānesti, a īnteles ca trebuie sa se īncline īn fata muzicii. Sa lase muzica, singura, sa aprinda putinele lumini care mai pot licari īn tunelul groazei romānesti. Multumim omului Viorel Marian Pana pentru aceasta reverenta; īi uram sa tina minte aceasta reverenta si sa le uite pe toate celelalte.

    Concertul de sīmbata seara nu poate fi povestit. Harry Tavitian, Orient Express-ul si celelalte (putine) lumini cunoscute nu pot fi povestite. Asa cum nu poti povesti lumina unei candele, cum nu poti povesti surīsul unei femei straine, cum nu poti povesti lumea de dincolo de cea care este. Nu poti decīt sa te rogi ca aceste lumini sa coboare īn fiecare dintre noi macar pentru o clipa, macar o data, o singura data īn viata. Cīt sīntem mase vom da totdeauna gres, ca indivizi vom avea totdeauna dreptate...

 

ĪN RASPAR
DORIN POPESCU

TREPADUSII CU FLOARE DE CRIN

    Cine crede ca manualul electoral american poate īnviora putin toropeala congenitala a exercitiului sfialocratic din polisul dāmbovitean se īnseala. Logofetii acestui polis n-au nimic din dandysmul ,,colegilor” lor de peste Ocean (al caror prea rafinat carusel de sarade trebuie sa li se para putin desuet); excesul de aristocratie si rafinament provoaca grimase superioare, aici ("Uite ca nici LA EI…”) - iar din mersul gratios pe sārma nu stim a citi decāt circul.
    Noi n-am excelat niciodata īn īngaduinta lui "Celalalt”: pe turc īl dispretuiam pentru apucaturi pidosnice si salvari, de muscali stiam doar ca nu le sed bine seile prea mari (din care nu puteau coborī decāt pentru prada), bulgarul avea ceafa prea groasa, grecul era efeminat si pervers, lesii - latosi si bondoci. Pāna si salonul aristocrat īmprumutat de pe Sena trebuie sa fi stārnit pe atunci multe surāsuri īn barba. Nimic nu convine orgoliului nostru rupestru: cānd vrem botnita si zgarda, cānd cureaua prea aspra ne zgārie blana.
    Sovaiala noastra are totusi un tālc: nu trebuie sa ne prefacem prea convingator ca exista un Celalalt (de la care sa putem īmprumuta cāteodata o croiala mai sic, o istorie mai ferma, un pamānt mai manos) - ne-am putea atrofia noi, pāna la rupere. De aceea ne guduram numai din "poza”: mimam, ipocrit, fidelitatea, t(r)ucam extazul, aplaudam condescendent, cu bataie laterala usoara. Si, cānd apare prima deziluzie īn obiectul adoratiei noastre jucate, masca slugarniciei se destrama: "…vedeti, v-am aratat de mii de ani apocalipsa…”. Prilej nimerit pentru a (ni se) aduce aminte ca noi n-am provocat bietei Europe cutremure, ne-am consumat gālceava īn alcov, ne-am trait disperarea īn bucatarie. Noi n-am cucerit pe nimeni, noi nu suntem "jandarmi”, noi ne lucram pamāntul s.a.m.d.
    "Poza” servila a mai-marilor nostri īmi provoaca dezgust, mai ales cānd stiu ca are descendenta ilustra si istorie lunga. Ipocrizia e sportul national preferat. Suntem europeni cu nostalgii bolsevice, autonomi cu scrupule, filorusi cu dileme. Pozam īn victimizati ai vremurilor, avem reactii de complezenta, cochetam cu tradarile. Avem mentalitatea slugii, trepadusim la curti, cersim favoruri si din ce īn ce mai des ne cresc pe piei solzi de cameleon "inocent”.
    Iesirea noastra īn lume se petrece cu vaicareli si cu scandal. Suntem "furati”, vānati, nedreptatiti. Toti ticalosii lumii conspira-mpotriva-ne. Orice puritanism de parada sfārseste īn bovarism natāng. Iar de aici pāna la a vedea īn diferenta frumoasa a Celuilalt (de peste Ocean) numai malaxorul schiop al alegerilor, show-ul cu hibe, sotia balcanica - nu mai e mult.
    Bovarismul e boala orbilor cu pedigree.
    Mi se va obiecta ca sortii au decis pentru noi viata de telenovela a unui cāine plouat. Mi se va obiecta ca e "diplomatic” sa te guduri pervers: dimineata, īn zori, īmparatului republican de la "Soare-Apune” si tārziu, spre seara, rivalului sau democrat. Oricāt de vel-vornici vor fi alesii nostri de ieri si de azi, nu vom consimti pāna la capat fatarniciei. Riscam sa alteram nobletea microscopica ce ne va fi ramas din blazon.
    Mai ales ca, la curtile lumii, trepadusii sunt īnsemnati cu floare de crin pe umarul stāng.

 

VEDENII
SILVIU DANCU

"SCUTECE MURDARE"

    Merg pe Magheru si-l īntīlnesc la o intersectie pe Gil. Semaforul arata rosu si stam de vorba repede, scurt, īn ritmul alert al strazii, īmi da o invitatie la o expozitie de grup, vernisaj īntr-o joi, 16 noiembrie, la Centrul Ceh de pe strada Ion Ghica, līnga biserica rusa. Era marti, parca, asa ca zilele urmatoare am stat cumva bucurat de gīndul evenimentului la care m-am dus curios, fara nici o preconceptie, deschis spre surprize, spre experiente care sa ma nauceasca, sa ma calmeze, nu stiu, orice. O iau pe G., ajungem la 18,30, tineri fumau afara, pe trotuar, īn holul principal, se beau sucuri vin alb si rosu, se comenteaza. Vernisajul include arta “audio, foto, video, instalatie, altele, etc”. Interesanta succesiunea aceasta a cuvintelor “altele, etc” pe care eu le vad oarecum sinonime īn context si le regasesc tautologic asociate pe foaia colorata a invitatiei. La fel si virgula ce le desparte, pe care (cīrcotas) o vad incorect precedīnd conjunctia “si” (“et” din “et caetera” traducīndu-se prin “si”); pīna si asta ma face sa comentez, pe mine, care am atītea probleme cu virgula. Intram īn sala aglomerata a expozitiei si am sentimentul ca nu acolo are loc evenimentul, e spatiu mic, plin de perdele, impropriu. Īl vad pe Cogealac, o vad pe Mire, chipul lui este de piatra, absent, nici o reactie. Īl caut din priviri pe Gil, īl voi gasi īn holul fumatorilor, ma uit peste “exponate”. Fotografiile, pornesc de la un banal prozaism, un realism cuminte, “īmbogatit” de un text greoi si cam pretentios despre cotidian (autorul este Daniel Ivascu, fratele unui vechi cunoscut), alaturi un burete vopsit murdar si penetrat de funduri de sticle de plastic, chestie numita “dezinvolt” “alea, alea” sunt sigur ca e o femeie cea care a inventat titlul, īntr-adevar, parca o Alina (Buga sau Pentac) nu stiu exact. Trecem mai departe, e undeva un pix si o guma (parca) atīrnate de un fir de ata, se cheama “absent” ori absent este artistul, ambele variante sunt plauzibile. Mai sunt fotografii pline cu scutece patate de fecale, chiar simt parca mirosul, un text cu talent real care expune īn joc de galben si negru absenta sau prezenta unor brichete. Autorul are mīna, ma dezgusta īnsa fotografiile lui. Cred ca este Floe Tudor. Alte colaje, cu un umor diluat, nu stiu ale cui, mai sunt fotografii muncite, dar ne-inovatoare, nici clasice, undeva, pe la un mijloc indecis. Gil expune trei tablouri cu cranii “xeroxate” ce duc un dialog cam banal si fara impact. Exista totusi o curatenie sincera a imaginilor, care nu cer un efort din care sa se nasca inventate īntelesuri. Īn sala video, īn fata salii pline de rabdatori, un filmulet agasant arata la infinit “datul īn leagan” al unui personaj feminin pe care l-am urīt pentru banalitate si lipsa de mesaj, interesant doar un cīine vagabond ce apare neregizat īn clip si muzica dinamica, “īmprumutata” de prin topuri. Plecam.

    Concluzie
    Un sentiment de gol si de furie, pentru o mediocritate numita “Alianta Rostopasca”, a carei producere artistica, īn cel mai conformist nonconformism posibil, nu spune nimic, nu-mi arata mai subtil angoasa lumii, pe care o stim oricum cu totii si pe care cred ca doar a marit-o prin propria manifestare. De fapt ce au spus? Habar n-am, dar stiu ca mi-a ucis cīteva ore, zile, īncrederi īn actul artistic expus. De ce a trebuit sa vin bucuros, curios si sa plec īnselat, cu un sentiment organic de greata? Īn Piata Universitatii cautam un punct de reper, evitam “Laptaria” sau “Indigo” din cauza asocierii lor mai mult sau mai putin pregnanta cu manifestarile artistice, mergem la Turist, un restaurant din Romana, vechi, optzecist, cu bere ieftina si amenajari modeste, sincer conventionale. Bem bere si cafea, ne varsam nervii, pe strada admira afisele publicitare, multe realmente reusite. Si ne luam astfel portia meritata de arta. Artistii sunt sub nivelul viu al strazii.

 

 

© ASALT ASSOCIATION

Nota: Īn lipsa altor precizari, drepturile de proprietate asupra textelor sau graficii publicate apartin autorilor.
(As no other details are given, the copyright of the texts or graphic work printed here belongs to their authors.)

Altair Net
 visitors on asalt sites

Observator