The Tuesday Supplement
                                    al ziarului Observator de Constanta

Nr. 60-61, 12 decembrie 2000

 

MIRCEA TUGLEA

ZONA OBSCURA

   Dimensiunea erotica este o tema abordata de literatura si arta din toate timpurile. Cum s-a mai observat, cele doua pulsiuni - erotica si thanatica - se afla īn situatia paradoxala de a fi, amīndoua sau separat, resorturile oricarui act de creatie artistica (chiar “actul de creatie” are, vizibil, o conotatie erotica). Dincolo de obiectul de arta īn sine, oricīt de comun ar fi acesta, poate fi detectata aproape īntotdeauna o motivatie erotica. Ratiunile care duc la ignorarea ei, fie ele morale sau sociale, sīnt extrem de riscante, determinīnd uneori exact contrariul - adica izbucnirea irationalului īn viata sociala. Functia impulsului erotic īn arta si literatura poate fi, din aceste motive, aceea a unei supape, care sa reduca presiunea exercitata de zonele obscure ale psihicului uman asupra vietii constiente. Prin urmare, erotica poate deveni, īn anumite limite, un remediu social (si, sau mai ales, cultural) al alienarii. Īntr-un mai vechi articol, exasperat de inautenticul actelor erotice din literatura noastra, ma īntrebam daca nu cumva acest puritanism discursiv nu marcheaza formele primitive, orale, ale unei mentalitati culturale īntīrziate. Stīnd strīmb si judecīnd drept, de la inocenta gratioasa, anacreontica, a Vacarestilor, la romantiozitatea italiana a Cezarei eminesciene, de la Bosforul lui Bolintineanu la India lui Eliade si, mai departe, la Levantul lui Mircea Cartarescu, atractia erotica este mai degraba transformata īntr-una exotica. De parca, īntr-un fel, ea ar īncerca sa se legitimeze ca scriitura culta prin recursul la alte modele culturale, cu cīt mai īndepartate, cu atīt mai adecvate unui abia schitat libertinaj, īn care atributele sexualitatii sīnt estompate, cu falsa pudoare, de relieful unor geografii mentale exotice. Exista aici o teama ascunsa de forta cuvīntului scris, de invocarea unui fel de “duh” al sau (este vorba de animismul societatilor primitive), care corespunde interdictiei, īn comunitatea rurala, de a rosti numele unor entitati malefice pentru a nu le aduce la viata. O astfel de interdictie functioneaza īn toata literatura noastra culta, marcīndu-i īnca o data complexele ruralizante, si explicīnd oarecum nereceptarea ei īn universalitate. Sexualitatea, oricum am lua-o, nu este pornografie, nu este imorala īn sine sau ne-etica. Stim, de la Maiorescu īncoace, ca literatura si arta sīnt morale sau etice numai daca trec testul valorii, cu alte cuvinte ca etica unei opere de arta consta īn valoarea ei. Aceasta mutatie de la etic (sau practic) la estetic devine vizibila īn zorile modernitatii, iar de atunci īncoace ancorarea īn “animismul etic” īncepe sa semnifice din ce īn ce mai mult o mentalitate premoderna. Īn fapt, modelele culturale romānesti recunoscute īn afara granitelor noastre sīnt tocmai cele care au īncalcat, īntr-un mod sau altul, interdictia etica. Nu vreau sa spun prin asta ca scriitorul poate fi, ca om, o fiinta abjecta careia valoarea operei sale sa-i absolve pacatele. Recursul īn sine la o astfel de “explicatie” tine de reziduurile unei mentalitati premoderne, dupa care artistul ar fi o fiinta daruita, intangibila, īn care “bolboroseste zeul”. Īn modernitate si dupa aceasta, distinctia dintre eul artistic (de hīrtie) si cel real (biografic) este una destul de clara.
    Īn sistemul cultural romānesc actual, impulsul erotic, ca si altele aflate īnca sub obrocul interdictiilor etice/sociale, sīnt vizibil denaturate. Īncepīnd de la vulgarizarea īn formele argotice ale limbajului de strada, ori comercializarea prin intermediul muzicii “usoare” (cea cu “la mare, la soare…”), pīna la avatarurile sexuale incontrolabile din literatura sfīrsitului de mileniu (cu aura ei voit apocaliptica), conotatia erotica a devenit o forma de exhibare a alienarii. O alienare care se transfera, atunci cīnd nu este constientizata, fie la nivelul violentei stradale, fie la nivelul “paradisului artificial” creat de societatea de consum. Coabitarea acestor doua stadii mentale, unul premodern iar celalalt postmodern, naste monstri care ar putea ajunge, cum s-a vazut la recentele alegeri, chiar sefi de state. Ca psihicul uman are zone obscure care pot fi exploatate de fachiri, se cunoaste. Stim īnsa si ca el poate fi sublimat īn mod creator, ca interdictia poate fi slabita prin toleranta, ca, īn fine, fiecare dintre noi ascunde īn sine un demon, dar si un īnger.

 

SILVIU DANCU

"CEVA"-UL PUBLIC

   Problema care apare īn mod inerent atunci cīnd se vorbeste despre erotic este aceea ca se aluneca usor spre mediocru, spre zona facilului, rezultatul fiind, de cele mai multe ori, acela ca se “emit” tot felul de “ipostaze” mai mult sau mai putin asumate, nascute din abisul complexelor personale. Cumva, subiectul a ramas tabu, īn ciuda inflatiei cuvintelor si a expresiilor cu conotatie erotica sau sexuala, īn ciuda imaginilor (publicate sau filmate) care domina astazi “agora” ideilor. A ramas tabu, pentru ca iesirea īn public cu o percepere si o interpretare personalizata a eroticului īncearca limitele jenei. Nudul nu īnseamna īn mod necesar eliberare de pudoare, asa cum expresiile pornografice care īnsotesc momentele de nervozitate sau euforie ale omului modern nu sīnt sinonime cu sinceritatea eului interior, pitit īn abisul pus sub cheie al personalitatii zgomotoase si gregare ce ne defineste astazi. Ori vorbirea vulgara este, necesarmente, democratica. Si publica. Etimologic vorbind. Caci este acel vulgaris sau vulgatus, adjectivul ce indica “ceva”-ul obisnuit, comun, al tuturor, “ceva”-ul raspīndit public peste tot, raspīndit si adresat de toti, tuturor. Apartine si se adreseaza lui si catre vulgus, adica multimii, gloatei, maselor. Prin procesul de vulgarizare (verbul vulgo, a īmpartasi cu toti, a publica ceva) se atinge īnsa doar un aspect semantic, īn timp ce “a publica” īnsemna pentru latini, (prin verbul publico), atīt actul de a face ceva cunoscut tuturor sau a pune la īndemīna tuturor acel “ceva”, cīt si, socant, (si chiar īntr-o prima semnificatie), a confisca “ceva” īn folosul statului. Si uite asa politizam “ceva”-ul. Ori statul este aici, publicul, vulgus, poporul care confisca privatul īn folosul tuturor, lucru demonstrat de semnificatia secunda a verbului, aceea de a face “ceva”-ul cunoscut tuturor sau a pune la īndemīna tuturor.. A publica īnseamna astfel, a consimti ca admiti la confiscarea din sfera privatului tau a acelui “ceva” pe care-l īncarci cu īndoita semnificatie: revelatoare, caci īl faci cunoscut, si pragmatic-utilitar, prin aceea ca īl pui la īndemīna tuturor, īn folosul acestora.
    Si aici intervin necesar majusculele proiectului EroTICA. Se presupune valoare si, nu īn ultimul rīnd, noutate. Caci altfel care ar fi scopul descoperirii privatului si la ce bun publicarea unei non-valori? Sau, mai simplu, la ce foloseste? Am avut curiozitatea sa parcurg si eu paginile publicate pe pagina de web a ASALT-ului si sa petrec ceva vreme parcurgīnd de vreo cīteva ori textele. Unele au momente bune, care īncearca uneori (sau nu) ridicolul, altele n-au consistenta, ori sīnt prea īmbīcsite, ori nu ating subiectul decīt vag sau prea siropos. Prea multe metafore, prea multa teama, teama care, pare-mi-se, opreste gestul publicarii, al confiscarii de sine, la jumatate. Un coitus interruptus, ca sa ne pastram atīt īn zona eroticului cīt si īn cea a etimologiei latine. Nu vreau sa fiu rau īnteles; nu sīnt critic literar, nici profesionist īn ale eroticului (daca poate exista realmente o specializare īn aceasta directie), sīnt īnsa parte componenta si activa a vulgus-ului si ca atare sīnt īndreptatit īn a ma considera un cenzor. Adica cineva care, tot pe latineste (vezi verbul censeo, ere) are tendinta - fireasca - de a socoti sau a crede ceva pe marginea “ceva”-ului publicat, care i se propune.
    Nimeni nu a cerut celor care au trimis textele, sa īncerce o fortare, o transgresare a limitelor privatului; a fost un act asumat, un gest teatral (īn sensul bun al cuvīntului) de a se produce pe scena publicului. Acest demers presupune ca atare o buna cunoastere de sine, īn contextul temei date, sau macar initierea unui proces de auto-cunoastere, confiscat din spatiul individual spre cenzura vulgus-ului. Pot cīstiga premii, aprecieri, aplauze, sau dimpotriva. Pot reusi o reala plonjare īntr-un sine ascuns, ex-pus apoi īn codul artistic al cuvīntului poetic, pot īmbraca īn metafora o interfata decenta care sa nu sugrume adevarul. Sau pot rata acest demers, caz īn care avem o noua “bibliografie” a nereusitei artistice care, īn Romānia, interfereaza īnca cu acele zone ale riscului literar. EroTIC-ul apare din textele pe care le-am lecturat, ca indecis si nedeplin. Ceva īntre fantezii XXXL si retineri care injustifica gestul publicarii. Undeva, la mijloc, nu s-a ajuns; adica exact acolo unde experienta lecturii nastea īntrebari necesare si īncerca definitii de valoare.
    Īl cunosc pe Mircea Tuglea, coordonatorul proiectului, si-mi amintesc entuziasmul cu care l-a abordat. Iar acum cunosc si textele, chiar daca partial si cunosc si o parte din juriul care a avut īn cele din urma caderea de a judeca. Si tocmai de-aceea simt o tristete care pare smulsa din ofertele celui de-al doilea tur de scrutin, din 10 decembrie; dintre mai multe rele, pe cel mai mic. Cam asta a fost oferta pe care o cunosc. Si ma mai cunosc si pe mine; vulgul.

 

GEORGES BATAILLE

PREFATA LA "DOAMNA EDWARDA"

    Autorul Doamnei Edwarda a atras el īnsusi atentia asupra gravitatii cartii sale. Totusi, mi se pare bine sa insist, datorita usurintei cu care sīnt tratate de obicei scrierile cu tema sexuala. Nu ca as avea speranta, sau intentia, de a schimba ceva īn aceasta privinta. Dar īi cer cititorului prefetei mele sa reflecteze un moment asupra atitudinii traditionale fata de placere, care, īn jocul dintre sexe, atinge o intensitate nebuna, si fata de durere (pe care moartea o domoleste, este adevarat, dar pe care tot ea o agraveaza īnainte). Anumite conditii ne fac sa consideram omul (umanitatea) o imagine īn aceeasi masura īndepartata de placerea extrema si de durerea extrema: interdictiile cele mai comune lovesc unele viata sexuala, altele moartea, īn asa fel īncīt si una si cealalta au format un domeniu sacru, care tine de religie. Penibilul absolut īncepe cīnd interdictii referitoare la circumstantele disparitiei fiintei capata doar un aspect grav, si cīnd cele care se refera la circumstantele aparitiei - toata activitatea genetica - sīnt bagatelizate. Nu vreau sa ma ridic īmpotriva tendintei adīnc īnradacinate a celor mai multi: ea este expresia destinului care i-a menit omului sa rīda de propriile organe reproductive. Dar acest rīs, ce accentueaza opozitia dintre placere si durere (durerea si moartea sīnt demne de respect, īn timp ce placerea este derizorie si de dispretuit), marcheaza de asemenea īnrudirea fundamentala dintre ele. Rīsul nu mai este respectuos, ci este semnul ororii. Rīsul este atitudinea de compromis pe care-o adopta omul fata de un aspect care-i repugna, atunci cīnd acesta aspect nu-i pare prea grav. La fel de bine erotismul, privit cu gravitate, cu tragism, reprezinta o rasturnare totala de atitudine.
    Tin mai īntīi sa precizez īn ce masura sīnt desarte acele afirmatii banale, conform carora interdictia sexuala este o prejudecata, de care a sosit timpul sa ne dezbaram. Rusinea, pudoarea, care īnsotesc sentimentul puternic al tacerii, n-ar fi ele īnsele decīt probe de lipsa de inteligenta. Ca si cum ar trebui sa facem īn sfīrsit tabula rasa si sa revenim la vremea animalitatii, a devorarii salbatice si a indiferentei fata de scīrna. Ca si cum īntreaga umanitate n-ar fi rezultatul unor mari si violente miscari de oroare, urmata de atractie, īn care se combina sensibilitatea si inteligenta. Dar fara a vrea sa opunem nimic rīsului cauzat de indecenta, ne este īngaduit sa revenim, īn parte, asupra unui aspect pe care doar rīsul īl evidentiaza. Īntr-adevar, tocmai rīsul justifica o forma de condamnare dezonoranta. Rīsul ne orienteaza pe acest drum, īn care principiul unei interdictii, al unor decente necesare, inevitabile, se schimba īn ipocrizie opaca, īn neputinta de a īntelege ce se afla īn joc. Extrema licentiozitate, amestecata cu zeflemeaua, se alatura unui refuz de a lua īn serios - adica īn tragic - adevarul erotismului.
    Prefata acestei carti, īn care erotismul este reprezentat fara ocolisuri, marcīnd constiinta unei rupturi, este pentru mine ocazia unui apel pe care-l vreau patetic. Nu pentru ca ar fi īn ochii mei surprinzator faptul ca spiritul se īndeparteaza de el īnsusi, si īntorcīndu-si astfel spatele devine īn īncrīncenarea sa caricatura propriului adevar. Daca omul are nevoie de minciuna, la urma urmelor, n-are decīt! Omul care, poate, are mīndria sa, este īnecat īn masa umana… Dar īn sfīrsit: eu nu voi uita niciodata cīt de violenta si-n acelasi timp minunata este vointa de a deschide ochii, de a vedea īn fata ceea ce se īntīmpla, ceea ce este. Si nu as sti ceea ce se īntīmpla, daca nu as sti nimic despre placerea extrema, despre durerea extrema. Sa ne-ntelegem. Pierre Angélique spunea: Noi nu stim nimic si sīntem īn bezna noptii, dar cel putin putem sa vedem ceea ce ne īnseala, ceea ce ne īmpiedica sa cunoastem suferinta noastra cumplita, sa stim, mai exact, ca bucuria este acelasi lucru cu durerea, acelasi lucru cu moartea. Acest mare rīs, care stīrneste zeflemeaua licentioasa, ne abate de la cunoasterea identitatii dintre placerea si durerea extrema: identitatea dintre fiinta si moarte, dintre a o sti desavīrsindu-se īn aceasta stralucitoare ipostaza si obscuritatea definitiva. De acest adevar, fara īndoiala, putem īn sfīrsit sa rīdem, dar de aceasta data cu un rīs absolut, care nu se limiteaza la a dispretui ceea ce ne repugna, rīs īn care ne scufunda dezgustul.
    Pentru a atinge apogeul extazului īn care ne pierdem, juisīnd, trebuie īntotdeauna sa fixam limita imediata: ea este oroarea. Nu doar durerea altora sau a mea proprie, ducīndu-ma aproape de momentul cīnd oroarea ma va ravasi, ma poate face sa ating starea de bucurie, alunecīnd īn delir, ci nu exista nici o forma de repulsie īn care sa nu vad o afinitate cu dorinta. Nu numai ca oroarea nu se confunda niciodata cu atractia, dar daca ea nu o poate inhiba, distruge, oroarea īntareste atractia! Pericolul paralizeaza, dar cīnd e mai slab, el poate excita dorinta. Noi nu ajungem la extaz decīt īn perspectiva mortii, oricīt ar fi ea de īndepartata, īn perspectiva a ceea ce ne distruge. Un om difera de un animal prin faptul ca anumite senzatii īl ranesc, īl omoara la modul intim. Aceste senzatii variaza, īn functie de indivizi si īn functie de modul de viata. Dar vederea sīngelui, mirosul vomei, care trezesc numai oroarea mortii, ne fac uneori sa cunoastem o stare de greata, care ne atinge cu mai multa cruzime decīt durerea. Noi nu suportam aceste senzatii ale vertijului suprem. Unii prefera contactului cu un sarpe, oricīt ar fi el de inofensiv, moartea. Exista un spatiu īn care moartea nu mai semnifica doar disparitia, ci si faptul intolerabil al disparitiei fara voia noastra, atunci cīnd, cu orice pret, nu ar trebui sa disparem. Tocmai acest cu orice pret, acest fara voia noastra, disting momentul de extrema bucurie si de extaz fara nume, dar minunat. Daca n-ar exista ceva care sa ne depaseasca puterile, fara voia noastra, si care sa vrem cu orice pret sa nu existe, noi n-am atinge momentul nebunesc spre care tindem din toate puterile, si pe care īn acelasi timp īl respingem din toate puterile.
    Placerea ar fi de dispretuit, daca nu ar exista aceasta depasire consternanta, care nu este rezervata extazului sexual, cunoscut de misticii de diferite religii, si īnainte de toate de cei crestini, īn acelasi fel. Fiinta ne este data printr-o depasire intolerabila a fiintei, nu mai putin intolerabila decīt moartea. Si fiindca īn moarte, īn timp ce ne este data, ne este si luata, trebuie sa cautam fiinta īn sentimentul mortii, īn acele momente intolerabile īn care ni se pare ca murim, fiindca fiinta nu mai este acolo decīt prin exces, cīnd plinatatea ororii si cea a bucuriei coincid (…) Bucuria s-ar afla chiar īn perspectiva mortii, fiind mascata de contrariul sau, tristetea. N-as crede ca esentialul īn aceasta lume este voluptatea. Omul nu este limitat la organul juisant, dar acest organ ascuns īl īnvata secretul sau. Caci juisarea tine de o perspectiva nociva care i se deschide spiritului - probabil trisam cīnd īncercam sa ajungem la bucurie, apropiindu-ne cīt mai putin posibil de oroare. Imaginile care excita dorinta, sau provoaca spasmul final, sīnt de obicei echivoce: daca vizeaza oroarea sau moartea, o fac īntotdeauna īntr-un mod disimulant (…) Nu exista nici un motiv ca sa-i dam iubirii sexuale o aura pe care o are doar viata īntreaga, dar daca nu facem lumina chiar īn momentul īn care noaptea cade, cum sa stim cum sīntem, facuti din proiectia fiintei īn oroare? daca ea aluneca īn vidul dezgustator din care ar trebui sa scape cu orice pret?
    Nimic, īn mod sigur, nu-i mai de temut! Cīt de derizorii ar trebui sa ni se para imaginile infernului de pe boltile bisericilor! Infernul este ideea palida pe care Dumnezeu ne-o da involuntar despre el īnsusi. Dar pe scara caderii infinite regasim triumful fiintei, acordīndu-se mereu īn balansul care o vrea trecatoare. Fiinta se invita pe sine īn dansul teribil, cu ritmul format din sincope, un dans pe care-l luam ca atare si din care cunoastem doar oroarea cu care se-acorda. Daca ne lipseste curajul, nimic nu e mai chinuitor. Si niciodata momentul dificil nu va lipsi. Cum l-am mai depasi dac-ar lipsi? Dar fiinta deschisa - catre moarte, durere, bucurie - fara rezerve, fiinta deschisa si muritoare, īndurerata si fericita, apare deja īn lumina sa voalata: aceasta lumina este divina. Si strigatul pe care, cu gura strīnsa, aceasta fiinta īl īnabusa poate, dar īl profera, este un imens aleluia, pierdut īn tacerea fara sfīrsit.

traducere de Camelia DEDU

 

DORIN POPESCU

ERESURI

    Dincolo de exercitiul suprarealist implicit de erotica textuala, noua initiativa a ASALT-ului pare a fi propus o depasire a crizei limbajului prin asasinarea retoricii clasice (feciorelnice) si prin asimilarea unor (noi) formule artistice potente. Limbajul erotic intrase īn colaps evident odata cu supralicitarea codurilor poetice moderne. Dupa divortul avangardist de Poezie, erotica devenise un pariu literar esuat (tema se epuizase pīna la anemiere, limbajul, sexagenar, obosise, budoarul Marii Poezii nu-si mai putea dezveli nurii fara indecente si insanitati).
    O noua erotica textuala trebuia inventata. Una fara sfiala de fata-mare a inhibitiilor adolescentine si (deopotriva) fara violenta salbatica a exhibitiilor limbajului trivial (extreme īntre care ratacise fara nuante pīna atunci). Ea trebuia eliberata din tirania discursului clamoros, de care fusese siluita repetat sa depinda. O īntoarcere inocenta la discursul amoros pur-sīnge nu mai poate fi īnsa lipsita de traume: cīte un animal haituit mai strica, īn text, rīnduiala stiuta, cīte o pulpa de femeie mai tresare sub cuvinte īnfipte prea adīnc īn ea. Textul a uitat sa fie blīnd si voluptuos, ca odinioara - dupa un secol de virginitate si viol. Iar dragostea se īntoarce acasa, īn text, cu frici: daca din bezna mai ramīne totusi ceva care s-o strice si raneasca iarasi?
    Oricīt de silentios va fi fost pīna acum, concursul “EroTICA” aduce o īnviorare binevenita īn spatiul cultural debusolat si tīmp de aici, aduce zvon de zarva, zavere. Īntr-un spatiu suprasaturat de papusi homoliterare si de incest (texte din aceeasi, mereu stearpa, familie literara se hīrjoneau pīna acum sub pulpana anteriului cīte unui mare duhovnic de Tomis), textele trimise īn concurs sīnt suculente si rodnice, au gratie si nerv, chiar fara aerul de familie pe care l-ai fi banuit la un (obisnuit) concurs tematic. Fara sa se lase inhibate de zgarda prea strīmta a temei (gīlceava cu Eros, ce poveste cu istorie lunga…), textele au reusit sa faca din Eros un umil “copil de casa”, o caricatura a eresului.
    Un astfel de concurs te vindeca, pentru numai cīteva zile doar, de neglijenta de-a crede ca literatura se īndreapta, pīna la urma, spre un “Drum īn lucru”. Chiar daca, e adevarat, pe santier multe mai sīnt uneltele uitate ori parasite de altii: colaje a la Urmuz, stringente suprarealiste, vesele futurisme, dic(k)teul automat, cīte o droaie de zurbagii galagiosi descinsi din Cartarescu ori cine stie ce pedigree din lunga stirpe a celor ce vor fi lucrat pe aici. O vreme, m-am temut ca “EroTICA” va fi o aventura gratuita a prietenilor mei. Ca limbajul literar, legat de catarg, nu mai asculta decīt glasul sirenei: Apocalipsa criptogramei… Tīrziu de tot, am reusit sa citesc īn multe din textele trimise “EroTICEI” cīte un Ulisse dezlegat si liber al lor. Hīrtia cruda de ziar nu īmi īngaduie sa īi numesc pe toti. Sīnt multumit sa stiu ca exista pentru fiecare din ei cīte o Itaca. Chiar daca - cīte una mereu diferita de celelalte. Chiar daca - petitorii siluiesc undeva Penelope īnainte de vreme. Chiar daca Ulisselui nostru, textul, īi vor mai trebui 10 ani sa ajunga acolo.

 

MIHAI GRIGORE

ASPECT

    Raul… Una din nelipsitele preocupari ale spiritului - din oricare perioada a enigmaticei sale fiintari - a fost surprinderea īn cadrul unei definitii a acestei realitati. Lamentabil esec… Dincolo de orice formulare, omul n-a ajuns a sti despre el decīt ca este un fapt, nu prea mult pentru cineva care are pretentia sa lupte īmpotriva lui. Si, ca tot ceea ce face parte din existenta noastra de zi cu zi, aceasta dimensiune a anti-naturii (din nou ispita definirii) are o multitudine de fatete. Este, bineīnteles, o provocare care ar putea atrage pe oricare dintre titanii cuvīntului, ai discursului, faptul de a aseza īn matricea unui monumental tratat Raul, asa cum este el, sub miile lui de forme. Exhaustivitatea īn acest caz este, fara doar si poate, o dureroasa himera.
    Pasind īn fata altarului pentru a-si uni destinele īn fata lui Dumnezeu si a oamenilor, o multime de tineri apartinīnd culturii occidentale - si vorbesc aici atīt de vestul Europei, īnsa mai ales de nordul continentului american - au bucuria, dar si provocarea unui juramīnt, care (īn treacat fie spus) desi nici pe departe nu poate fi comparat cu ceremonia tainei cununiei a ritului ortodox, cuprinde īn sine o angajare īnfioratoare.
    Stim cu certitudine - si nenumarati carturari au avut grija a ne demonstra temeinic - ca multe dintre jaloanele existentei omului zilelor noastre īsi au radacini stravechi. Stim tot la fel de bine ca formulele care odata defineau sau īncadrau pe individ īn lume si īl consacrau ca membru al unei societati, cu scurgerea vremii - desi īn multe cazuri s-au pastrat intacte - au ramas numai niste clisee, ritualuri sau formule mecanice, a caror semnificatie metafizica, existentiala, religioasa, a fost data uitarii. De multe ori nu mai stim ce īnseamna cu adevarat cuvintelele pe care le rostim. Revenind acum la dragalasa pereche de īndragostiti care se pregatesc sa-si uneasca vietile, va vom dezvalui si dumneavoastra (īn caz ca nu urmariti filmele americane) legamīntul pe care si-l fac. Pe scurt, cei doi īsi promit unul altuia ca-si vor fi mereu aproape “la bine si la rau”, pīna ce moartea īi va desparti. O prima interpretare este absolut stravezie. El o va iubi pe Ea - si nu e putin lucru - atunci cīnd viata le va harazi fericirea unui camin dragalas, cald, confortabil, a unor copii sanatosi, veseli, inteligenti, a unei dragoste reciproce inepuizabile s.a. Īnsa, deloc de neglijat, El o va iubi si va fi alaturi de Ea si atunci cīnd vor fi saraci, cīnd va fi bolnava de o maladie fara leac si dezgustatoare, cīnd va fi concediata sau dezmostenita de parinti.
    Gīnditi-va la un aspect care s-ar putea sa nu va sara īn ochi. Īncercati sa va imaginati cum El va ramīne alaturi de Ea īn cazul raului care i se īntīmpla lui. Ce vreau sa spun? Este, cred, mult mai usor sa fii līnga cineva, suportīnd raul lui. Gīndeste-te cum te vei comporta cīnd toate cele rele ti se īntīmpla tie. Nu voi pune aici situatia absolut frustranta īn care partenerul tau de viata are parte doar de succese, iar tu numai de esecuri. Aceasta este, cu adevarat, o situatie ce-ti poate crea un complex incurabil. Vreau sa-ti spun īnsa, cititorule, ca chiar daca - pe līnga tine - si jumatatea ta are parte de necazuri la fel de mari, īn momentul īn care tu suferi loviturile sortii, īti va fi greu sa “supravietuiesti” acestui rau care ti se īntīmpla. Cīnd suferi, putine lucruri mai conteaza si te mai sensibilizeaza īn jurul tau. Celalalt sufera, dar nu mai poti sa privesti īnspre el pentru ca si tu te chinui, slava Domnlui, cīt se poate de mult. Si chiar daca vezi, caci īl iubesti, orice s-ar spune, suferinta pe care i-o citesti īn ochi nu va putea decīt sa te īnraiasca si mai tare, sa te īmpinga spre o deznadejde si revolta fara leac. Scīrba devine inevitabila. E gresita ideea ca numai unul care a suferit (ori sufera) poate īntelege pe altul aflat la ananghie. Nu mai are timp. Nimic nu te absoarbe mai mult si nu te orbeste, nimic nu te “tabaceste” mai cumplit decīt propria suferinta. Asa ca tīnarul occidental care se casatoreste (si nu doar el), trebuie sa fie cu mult mai atent cīnd juruieste: sa īnteleaga ca daca va suporta cum-necum raul prietenei sale de viata, cum va īmparti īnsa raul lui, cum va avea taria, īntelepciunea si fericirea sa si-l daruiasca spre īmpartasire? Oare nu se va īnacri? Nu va muri singur, deznadajduit, blestemīnd? Drept este ca pentru aceasta īti trebuie cu adevarat jumatatea potrivita. Dupa cum stim ca si binele te face egoist si egocentrist, orb si insensibil, daca si raul īti rezerva aceelasi tratatament…Ce mai e atunci raul si ce binele? Unde se despart ele?
    Aceste īntrebari sīnt vechi, īmi veti spune. Stiu, dar nu strica niciodata sa le repeti. Raspunsul la ele īnsa - si nu multi sīnt constienti de acest lucru - nu ne este necesar a-l sti. Ceea ce trebuie, ne-a fost spus: atīt bune cīt si rele devin suportabile īn clipa partasiei. Īmparte cu cel de līnga tine, cu conationalul tau īn Patria Marii Provocari. Atunci Raul si Binele īsi vor re-dobīndi īntelesul, demarcatia, frontierele. Le vei aduce prin harul camaraderiei casnice (caci despre ea am vorbit) la clipa privilegiata cīnd se vor numi pur si simplu viata.

 

bare.gif (1971 bytes)

INTERVIU
MUGUR GROSU

TAIFAS VIRTUAL CU YOEL HAREL

   M.G. Domnule Yoel Harel, permiteti-mi sa va urez, dupa 50 de ani si, īn ciuda acestei distante care ne leaga, "bun venit" acasa ! Īn fapt, pentru cei care nu va cunosc, puteti sa ne spuneti ce īnseamna, astazi, "acasa" pentru dvs? Ce va mai leaga de Romania si cum se regaseste ea īn sufletul dvs. acum, dupa naturalizarea dvs. īn Israel si atatea peregrinari prin īntreaga lume?
   Y.H. Pentru mine “acasa” īnseamna locul īn care locuiesc sau unde ma simt bine ''ca acasa''. Am avut multe ''case'' īn viata mea dar, la fel ca limba romana, casa din Strada Fagarasi din Bucuresti este ''adevarata'' mea casa. Sufletul meu a fost īntotdeuna international, caci sunt iubitor de orice om, cu toate ca sufar uneori din pricina diferentelor de mentalitate. Sunt roman pentru ca este primul meleag pe care l-am cunoscut si iubit, si sunt evreu asa cum antisemitismul m-a fortat sa fiu, si israelian pentru ca este singura legatura dintre istorie si nevoile noastre de a ne asigura existenta fizica , morala si culturala. Ce am vazut eu in lume m-a convis ca nu e mare diferenta unde te afli, conteaza cu cine traiesti legatura sufleteasca si daca ai ocazia sa te exprimi, īn special cand esti artist.

    M.G. Cand v-am vazut pentru prima oara lucrarile "libere" am facut, involuntar, niste asociatii de idei īntre dvs. si personalitatea unui alt mare artist roman naturalizat in Israel, Marcel Iancu. Nu ma refer acum la mijloacele artistice cat la regretul ca nu ne-am asumat suficient acest spirit al avangardei pe care, iata, īl regasesc si la dvs. Puteti sa ne spuneti cat de adecvate sunt, astazi, aceste asocieri?
    Y.H. Eu nu sunt destul de citat īn legatura cu lucrarea artistica a lui Marcel Iancu, dar pot sa spun ca īmi plac foarte mult lucrarile lui, si avem īn comun tendinta de a vedea realitatea din Israel (pe timpul lui, Palestina) cu ''ochelari'' din europa de est si, īn special, Romania. El vede realul si scoate, ca si mine, ''esenta'' , īi da un efect aproape exagerat ca sa comunice trecerea pesajului prin sufletul lui.
    M.G. Am remarcat ca va considerati un "lup singuratic". Involuntar, am cazut īn capcana altui joc de idei, gandindu-ma la o figura (foarte in voga in anii '70 in America, si fara vreo legatura directa cu obiectul discutiei), ilustrata de H. Hesse in “Steppenwolf”. Ce inseamna, de fapt, aceasta idee pt. dvs? Sunteti un "freelance"?
    Y.H. Eu nu ma simt bine īntr-un anturaj unde sa mi se spuna ca '' daca as fotografia īn felul asta'' am sa fiu acceptat. De acea am hotarat la varsta de 24 de ani sa ma las de foto-jurnalism, sa-mi castig painea la Portul din Eilat (un oras fermecat la sudul Israelului, o legatura īntre desert si Marea Rosie) unde am devenit director la districtul financiar -post nu prea mare, caci si acolo eram plin de idei creative si cei ''mari'' se simt inlantuiti. Acolo mi-am facut o noua casa si eram mai linistit sa creez arta. Putin cate putin, pana a ''explodat'', in 1983, cand am facut prima mea expozitie...
    M.G. Vreau sa va pun o intrebare simpla, m-a fascinat īntotdeauna acest subiect care tine de o anume intimitate artistica, la fel ca dragostea: cand, si cum s-a īntamplat prima oara?
    Y.H. Prima data cand m-a "lovit” cu putere bagheta cu stea a fecioarei cu muze era la Bucuresti, pe strada Fagarasi, cum v-am spus, sedeam la masa unde īmi faceam lectiile pentru scoala (“Cuibul cu barza”, pentru cine mai tine minte), eram īn clasa īntaia (īmi īnchipui ca la 7 ani), priveam pe fereastra īnspre gradina, si am īnceput sa visez, nu-mi amintesc ce, dar īmi amintesc ca am īnceput sa desenez ceva.
    M.G. As vrea sa dezvoltati, pe aceeasi tema, urmatoarea idee: cum v-ati apropiat de mijloacele specifice artelor plastice? Se simte, īn unele fotografii, o īnclinatie aparte spre zone cu o plasticitate nonfigurativa... Chiar daca recunoastem unele obiecte, vedem mai bine "dincolo" de ele. Aceasta "spiritualizare" a granitelor dintre "palpabil" si fictiune are, la fiecare artist, povestea sa pe care am vrea sa o cunoastem mai bine...
    Y.H. Īn primul rīnd: ceea ce exprima numai realitate, care poata fi explicata cu usurinta (in special la fotografie) fiecare poate sa faca, si lumea e plina de imagini, corecte din punct de vedere technic. Īnsa Arta īnseamna sa folosesti mediul pentru a explica ceva care nu e ''scris'' pe teren, pe obiect , pe fata omului la care faci portret. Este interactia dintre partea nevazuta a sufletului artistic, ceea ce vede in fata lui, si ce vede ca ultima etapa de creatie. Abstract inseamna, pentru mine, esenta, pricipalul la fiecare vedere care se poate adanci la infinit, si asta este una din cauzele pentru care ma ocup, īn special, cu fotografia si cu legatura naturala, computerul. Din punct de vedere stiintific aceasta privire are legatura in special cu teoria de ''chaos'' si cu problemele īnca nerezolvate de la cea mai mica parte a universului si cea mai mare parte a sa.
    M.G. Nu stiu daca e relevant pentru aceasta discutie, dar as dori sa amintesc de "prietena dvs. de o viata", Maria Sinai, pictor de origine germana. Pe de alta parte, Fotografia dvs. marturiseste o frumoasa prietenie cu Pictura. Va "preparati" singur o imagine (ma refer la acelea īn care exista interventii cu pensula) sau, dupa caz, colaborati cu artisti plastici?
    Y.H. Eu am incercat la īnceput sa fiu pictor sau sculptor, dar am simtit ca mīna nu ma duce departe, si niciodata nu am fost elev la o scoala de arta; mai ales ca īn anturajul meu, ca adolescent si acasa, un artist era ceva despre care citesti cu savoare īn ziare, īn special cei mai ''galbeni'', si nu avea legatura cu viata reala, unde trebuie sa muncesti, sa procreezi viitoarea generatie si sa devii ''cineva'', daca se poate. De acea am devenit foto-jurnalist, sa fac legatura dintre arta si realitate. V-am explicat īnainte de ce nu era suficient. Singura colaborare cu artisi plastici este ca īmi place sa le fac reproduceri, īn special din prietenie si atentie. Dar este ceva care are legatura cu arta mea: eu īi rog sa-mi doneze paleta lor de pictura si stau ore īntregi sa scrutez petele de vopsea pana ce gasessc o ''rama semnificativa'' care poate sa fie de 10 mm īn masura. Restul īl face fotografia. Īn fiecare paleta exista '' semnatura'' pictorului. Fac la fel si la cei ce vopsesc masinile si ''īncearca'' mostra de vopsea pe pereti... Uneori m-au numit pictor fara unelte de pictor.
    M.G. Nu stiu de ce am senzatia ca, poate datorita unor forme de "action painting" din creatia dvs., sunt posibile asocieri artificiale īntre munca dvs si Jackson Pollock. Īn ce ma priveste, consider ca demersul dvs. este suficient de programatic pentru a nu merge prea departe cu aceasta speculatie. Exista, totusi, zone comune?
    Y.H. Foarte corect. Eu sunt tot timpul īn miscare, nu numai cu ochii -ca sa scrutez īmprejurimea si sa gasesc ''arta''- ci cu tot trupul; īmi place sa fiu vagabond īn sensul ca ma asteapta ceva neanticipat īn fiecare colt, si doar trebuie sa fiu pregatit sa fac o poza, caci “nu intri de doua ori īn acelasi rīu''. Eu am fost fascinat si de lucrarile scriitorului Paul Auster, īn special ''Leviatan'' si ''Muzica sansei''.(Paul Auster se ocupa si de arta si problematica fotografiei) Diferenta dintre mine si Pollock, si altii din scoala expresionista din New York este ca eu caut aceleasi motive īn locurile unde sunt pete de culoare pe care omenii le-au facut neintetionat, la munca lor zilnica.
    M.G. Exista amintiri din Romania care v-au urmarit īn munca, īn visele si peregrinarile dvs? Pun aceasta īntrebare (poate nici nu este nevoie sa precizez) fara vreun continut nationalist ascuns... E o simpla curiozitate: ati spus ca sunteti un om al pamantului, si al oamenilor. Exista, totusi, niste arhetipuri de nezdruncinat, care tin de adevarata dvs. structura. Īn ce limba visati, de exemplu? Ma gandesc ca, de obicei, copilaria lasa urme adanci īn viata noastra. Este posibil ca aceste urme sa fie mult prea adanci. Dvs. ati copilarit īntr-o perioada nefericita (nu numai pentru Romania), totusi ati evocat, din eleganta, cateva amintiri placute. Au reusit sa supravietuiasca cele cateva repere frumoase si sa se stinga celelalte? Poate artistul sa se ridice atat de mult dincolo de traumele "vietii personale"?
    Y.H. Īn primul rand īmi amintesc de Dambovita , de Cismigiu, de drumurile cu bicicleta (traficul era foarte slab si era o placere sa mergi cu bicicleta). Desigur ca īmi amintesc de timpul razboiului, de bombardamente, de un cal care a ajuns la sarmele de electricitate (sau de telefon) cand a fost aruncat īn aer de o bomba...De sirenele de alarma, de fuga la locurile unde puteam sa ne ferim de bombardament. De faptul ca am fost dati afara din casa, caci eram evrei, si cu greu am gasit o casa de īnchiriat pentru ca eram evrei ( īnsa am avut “satisfactia” ca, dupa ce o doamna a refuzat sa ne īnchirieze, casa a fost ''rasa de o bomba īn acea zi)...De copiii de pe strada si de la scoala care ma chemau ''jidan'', de faptul ca n-am primit la timp cravata de pionier caci eram jidan sau, cu noul nume, ''burghez''... Noi ascultam radioul londonez pe ascuns si eu, un copil de 3-4 ani, mergeam cu mama pe strada si deodata vedem unul sau doi soldati germani, si eu īntreb pe mama cu glas tare: '' nu e asa ca germanii vor pierde razboiul?''. Mama a īnghetat pe loc... Dar se vede ca nu ne-au auzit ...(asta era in 1942-43). A doua oara cand am parasit casa de pe Strada Fagarasi era īn 1951. De data asta noi am parasit-o fara s-o vindem sau preda, si la scoala nu am spus un cuvant, dar totusi profesoarele de romana si ruseste au venit pana acasa sa-mi ureze un drum bun. Eram rosu ca o sfecla. Asta nu am sa uit niciodata. Langa casa era un deal. Iarna ne duceam jos cu sania. Si patinajul īmi placea foarte. Am reusit sa fiu si la casa pionerilor -unde fusese palatul lui Mihai (regele)- si acolo am īnvatat sa īnot. Īmi aminesc si de vremea cand rusii au intrat īn Bucuresti, la sfarsitul razboiului, mergeau beti pe strada si īn special noaptea mergeau īn grupe si cand se apropriau de o persona '' mai bine'' , cereau : '' davai ceas davai palton''. ...Si prima mea iubire, care nu era evreica... Īn orice caz, īmi placea sa īnvat, si īn special limba romana. Īmi placea sa vad sarbatorile crestine si evreiesti deopotriva si nu prea īntelegeam diferenta dinte ele, decat cu anii.. Īn primii ani in Israel īmi era foarte dor de tara romana, dar nu puteam sa fac legatura cu prietenii de scoala de frica regimului. Abia īn urma cu 4 ani am reusit sa iau legatura cu un singur prieten de scoala si joc: Radu Bogdan, acum architect. As fi foarte fericit sa fac legatura cu ceilalti.
    M.G. Observ ca toata lumea, mai mult sau mai putin direct, vorbeste despre criza, cu formele sale divergente: politice, economice, morale, axiologice, culturale. Īn fapt lumea, asa cum o stim din cartile de istorie, este īntr-o continua tranzitie, marcata deci, inevitabil, de momente dramatice, tensionate, o "never ending story", daca putem spune. Astfel de stari se resimt si īn creatia unor artisti ai acestui sfarsit de secol, īn fapt -nimic surprinzator din punct de vedere al fondurilor... Īn ce priveste raspunsurile dvs., am simtit o usoara īndepartare de ceea ce se īntampla īn lume, sau, cel putin, fata de ce reprezinta lumea ca forma de manifestare a suprafetelor, a superficialului. La nivel intim, totusi, resimtiti probabil si dvs. diferite forme ale starii de criza... Ce va framīnta pe dvs., domnule Yoel Harel?
    Y.H. Eu sunt foarte adanc bagat īn ce se intampla īn lume si īn special īn Israel si Romania. Eu cred ca este o mare legatura īntre ce se īntampla īn orice parte a lumii si viata de zi cu zi, chiar daca esti departe de evenimente. Īn al doilea rand, diferenta de mentalitate face aproape imposibil sa fie pace adevarata īn aproape orice colt al lumii. Daca nu te omoara alt om, te omoara natura sau chiar natura ta... Dar eu sunt optimist. Eu de fapt am īncredere īn echlibru. Cel mai bun īn gandirea asta este, dupa parerea mea, Ecclestiastul din vechea Biblie.”Tine de asta si nici pe alta sa n-o lasi din mana''. Īmi este frica mai ales de fundamentalism, īn special cel religios, de orice religie ar fi. Cred īn pacea mintala, la care poti sa ajungi numai daca reusesti sa faci echilibru din toate fortele care sunt īn prejma ta. Eu am īnteles demult ca si la arta exista politica, uneori murdara. De aceea am hotarat, cum v-am spus īnainte, ca painea sa mi-o castig ca orice alt om. Īnsa īn loc sa ma duc la cazino sau sa fumez, eu īmi cheltuiesc banii si timpul liber pe taramul artei. Si folosesc Internetul ca sa ajung la oameni de aceeasi aripa ca si mine.
    M.G. Ati amintit, mai devreme, de calculator. Ce rol joaca acesta, acum, īn viata dvs.? Din. punct de vedere tehnic sau profesional, acceptam ca el usureaza astazi spargerea unor limite (chiar si acest "taifas", de pilda, este prilejuit de noile tehnologii). Dincolo de acestea, puteti spune ca v-a prilejuit noi orientari, ca v-a deschis alte perspective creative?
    Y.H. Eu cred ca m-am nascut cu calculatorul īn mana . L-am visat demult caci am īnteles ca el poate sa-mi rezolve multe probleme care au ramas deschise īn timpul cand foloseam numai fotografia. Īn primul rand sa fac arhive, sa corijez defectele precedente, sa fac catalog si sa le selectez dupa nevoie. Sa trimit mostre, cu foarte putine cheltuieli, prin Internet, CD etc. Īn fiecare zi īnvat ceva nou.
M.G. Daca ar fi sa cautam neaparat un "mesaj" īn creatia fiecarui artist, ce sperati sa perceapa publicul din munca dvs.? Va este indiferent (sau nu...) daca acest "mesaj" este perceput corect ori poate suporta interpretari cu care nu sunteti de acord? Ati putea pune īn cuvinte un astfel de mesaj?
Y.H. Īn primul rand prietenie. Asta poate ajuta la diferentele de mentalitate si caracter. Īn al doilea rand trebuie gasit un vocabular comun de convorbit: cuvinte, arta plastica etc. Si trebuie sa fie si o pasiune. Altfel lucrurile raman stinse. '' Fii interesat si vei reusi sa faci si pe ceilalti sa se intereseze'', a spus un īntelept. ( Si am observat de multe ori ca atunci cand sunt flamand si mananc cu pofta, fac pofta si la altii, si-atunci cand iubesti pe cineva cu pasiune incep si altii sa se intereseze ). Asa se īntampla si cu arta. Eu lucrez si creez īn primul rand pentru ca īmi place. Īn al doilea rand pentru ca am reusit sa ma ridic de multe ori din lesie/ceaun/carbuni pentru ca am avut īnca mult de creat. Cineva mi-a spus odata, cand a īnteles cat am pierdut īn viata: '' oamenii / natura ar putea sa-ti ia totul dar ''asta'' nu... Si s-a referit la talentul meu.
    M.G. ...Va multumesc si va urez multe succese si īmpliniri īn anul care urmeaza! La multi ani!
    Y.H. ...Si eu va urez un an bun si creativ. Interesant ca īn anul asta cad īmpreuna: Craciunul, Chanuka(evreiesc), si Idel Fiter (musulman).

 

 

© ASALT ASSOCIATION

Nota: Īn lipsa altor precizari, drepturile de proprietate asupra textelor sau graficii publicate apartin autorilor.
(As no other details are given, the copyright of the texts or graphic work printed here belongs to their authors.)

Altair Net
 visitors on asalt sites

Observator