STEFAN CARAMAN

PIANO MAN
(fragment din romanul omonim, Paralela 45, 2000)

    Televizorul este dat la maximum, mai este ceva vreme pīna la ora filmului erotic, asa ca zappez, ce-mi placea chestia asta, cum navigam pe cele 27 de canale, fara sa urmaresc nimic special, doar ca sa-mi pierd timpul si cu pauzele aferente pentru a arunca sperma pe covor, am sa las pixul din cīnd īn cīnd, pentru prima oara de cīnd am ajuns acasa, chiar, jurnalule, ce-ar fi sa consemnam evenimentele zilei, "domnule prim ministru, lasati domnule discursurile acestea academice; oamenii vor sa īnteleaga", cine mai e si asta, nu l-am vazut īn viata mea, prim ministru, ce fata de poponar are, precis suge pula, altfel nu ajungea prim ministru, cica trebuie sa ai vreun viciu, sa fi curvar, o pata la dosar ceva, ca sa ajungi sus, eu eram tocmai bun, un onanist poate ajunge pīna la nivel de ministru, ziua ia decizii care pun īn pericol vietile a un milion de bizoni, iar noaptea o freaca holbīndu-se la filme erotice, ba chiar la o femeie īn carne si oase, una care sa se miste prin fata lui, iar el s-o priveasca cu gura īmbalosata si s-o frece, cu voce, cu gemete, cu figuri, n-am avut niciodata curajul s-o pun pe una sa ma excite, sau poate n-am gasit una demna de spectacolul cu Stefan autosatisfacīndu-se, zapp, "... Gina este de obicei exceptia care īntareste regula... Cred ca o s-o las pe ea sa-ti spuna ce se īntīmpla... am aranjat totusi; cīnd pleci nu trīnti usa... nu te straduii sa fii dragut... n-are nici o legatura cu asta... am īncercat sa nu disec lucrurile care ma deranjau... cīnd ne-am cunoscut, mi-a spus ca erati apropiate... el era ucigasul... asa cum īti furase tot ce iubeai... spui ca sunt nebuna... pentru ce se va īntīmpla... ce crezi ca o sa se īntīmple, Pearl?... ", ce cacat de film, SANTA BARBARA, episodul 1365, mai sunt vreo opt sute, cīnd am plecat īn spital abia īncepuse, l-as opri dar mi-e frica, afara este atīt de īntuneric, trag cu coada ochiului spre fereastra, daca apare vreun vīrcolac, bunico te-as fi iubit la maximum daca n-ai fi avut proasta inspiratie cu vīrcolacii, asa, de cīte ori vine noaptea, ce bine ca nu se va mai īntīmpla de foarte multe ori, o sa-mi amintesc de tine si de sperietura pe care o trageam cīnd īmi povesteai istoriile acelea grozave cu copii obraznici rapiti de creaturile noptii, o sa-mi amintesc si o sa te bag si pe tine o data īn pizda ma-tii, ce pacat ca nu am cunoscut-o, mi-ar fi placut sa-mi cunosc īnaintasii, pe toti, īncepīnd cu ala care umbla īn curul gol cu aceeasi pofta dupa mīncare ca si dupa pizda si, continuīnd cu toti ceilalti, de prin Bulgaria, Grecia, Albania, pīna la stra stra bunici si strabunici, mi-ar fi placut sa am si eu sīnge nobil, sa citesc seara, īn poarta castelului familiei, catastiful cu mortii ei, tablourile cu ei, asa cum am vazut īn filmele acelea cu nobili francezi, ori englezi, n-am cunoscut pe nimeni īn afara de bunica, pe care am iubit-o, pe care am iubit-o pentru ca a fost singura care a reusit cu adevarat sa ma sperie si īn acelasi timp nu mi-a lasat nici un motiv ca s-o tīrīi dupa mine prin cacatul logicii mele bolnave, ea a fost curata ca lacrima, nici acum nu reusesc sa-mi īnchipui cum ar fi fost bunica tīnara, cum ar fi aratat dezbracata, cum s-ar fi regulat, mi se pune pe creier o pīnza, astfel de gīnduri īmi sunt pur si simplu interzise, bunica mea a ramas bunica mea, asta da performanta, cīnd voi ajunge īn ceruri, pentru ca acolo voi ajunge, de indivizi ca mine este nevoie acolo, indivizi sinceri, dintr-o bucata, īn care poti avea īncredere, ce daca īti dau īn cap, ei te previn ca asa se va īntīmpla daca te apropii, cīnd voi ajunge īn ceruri, deci, o voi cauta negresit, pe ea si poate pe tata, simt un fel de dor pentru persoana lui, un fel de nostalgie ma apuca pentru futaciosul ala melancolic, tata a fost un ins melancolic, de aia bea si regula pīna la epuizare, traia un fel de disperare pe care trebuia s-o debordeze din cīnd īn cīnd, eu sunt la fel ca el, cred ca de aceea nu prea ne-am īnghitit, semanam, īn linii mari semanam, īl puteam citi din prima, motiv pentru care se ferea de mine, o sa ne īntīlnim tata si o sa depanam amintiri, decojiti de resentimente si prejudecati, poate vom rīde din cīnd īn cīnd, vom mai arunca cīte o privire spre pamīnt sa mai vedem ce mai fac mama si tīrfa asta de nevasta-mea, cu fetele alea triste, cocosate de povara vietii si a trecutului plin de amintirea noastra, vom avea multe de facut, ce bine ca mi-am amintit de tine si de bunica, am uitat pentru o vreme ca este noapte, ca este īntuneric si ca prin oras bīntuie vīrcolacii dupa copii obraznici... bine, dar eu nu mai sunt de mult copil.

    Zappez de doua ore, a trecut deja miezul noptii si astia īntīrzie cu filmul erotic, hei! gagii, ce pula mea faceti? va jucati cu nervii clientilor, lasati odata libere femeile alea, dati drumul la pizda, pizda cīt cuprinde, pe toata latimea ecranului, si pe toata lungimea, pizda, pizda, pizda la tot cartierul, ce dor mi-este de una adevarata, una care sa miroasa urīt, acru, plina de saruri si umeda, una care sa ma īnghita, sa deschida gura mare, cu marul lui Adam īntre buze si sa ma absoarba, sa ma pierd īn ea exact cum m-am pierdut īn Gara de Nord cīnd m-au adus ai mei prima data la Bucuresti, īntr-o iarna pacatoasa, nu circulau nici tramvaiele, nici troleibuzele, s-a dus tata dupa un taxi, iar mama dupa cafea si ceai, iar eu m-am lasat atras de reclama plajei de la Neptun, din dreptul peronului 4, m-au cautat pīna la miezul noptii, ce tīmpiti, nu m-am miscat nici o secunda din fata panoului acela stupid īn care cīteva gagici īn costume de baie se prajeau la soare, stateam si ma uitam la ele, ce frumoase erau, īmi spuneam ca asa voiam sa fie si mama mea, nu ca cea care ma cauta disperata prin toate cotloanele garii, mai putin īn fata panoului cu reclama de la Neptun, unde ma uitam ca prostul, asa de mult īmi placea, de aceea mi-am adus aminte si de aceea mi-ar place sa ma ascund īntr-o pizda ca pe nisipul plajii de la Neptun, sa ma ascund si sa nu ma gaseasca nimeni, sa nu ma regasesc nici macar eu īnsumi, e si asta un fel de nemurire, nu mami?

    Au īnceput, fetele mele, tīte, ruj de buze, uite cum si-o trag, Doamne Dumnezeule! numai pentru atīta lucru si regret ca mor, acolo unde o sa ajung, o sa fie gaozuri? o sa-mi dea Ala voie sa pun si eu mīna pe una creata? nu ma intereseaza ca acolo pot descoperii solutia Legii Unificarii Energiilor, spre exemplu, piciorul lui Dumnezeu nu ma priveste cītusi de putin, la mīntuire pot renunta fara nici un regret - nu este obligatorie, dar o bucatica din carnea aceea moale, crevasa organica īn care mi-as da drumul sa cad pentru o vesnicie, o vesnicie si ceva, de ele am nevoie, chiar si acum cīnd le privesc doar, fara nici un rezultat palpabil īn zona virilitatii mele prematur doborīte, īn mine totul este la fel ca īnainte, sufletul meu se trezeste brusc si strīnge nervos de gratii, vrea sa iasa, imaginile alea īl incita, percep un usor tremur al mīinii drepte, totul este O.K. cu libidoul meu, īn sfīrsit pot sa mor, e minunat gīndul ca o sa mor pocnind de sanatate.

    Gata si cu filmul erotic, sīnt stors ca o lamīie, asta īn cazul īn care din mine mai poate fi stors ceva, si pesemne ca este devreme ce asa ma simt, un fel de pace postcoit se aseaza cu curul pe fizicul meu imobil, as putea spune ca sīnt fericit, habar n-aveti, pīna si un nenorocit de invalid poate fi satisfacut, si el poate aprinde o tigara si sa zīmbeasca pe sub mustata la gīndul ca a tras un futing pe cinste, are dreptul asta, si-mi vine sa plīng, o nu! īmi vine sa plīng, asa mi se īntīmpla īntotdeauna cīnd sīnt fericit, ma apuca plīnsul, iar o sa īncep sa hohotesc, iar o sa gīlgīi precum un īnecat, sunetul acela care īti ridica parul īn cap, eu asa plīng acum, groaznic, monstruos plīng, sa nu ma auda aia, sa nu ma auda aia, nu mai vreau sa ma vada plīngīnd, o sa vina si o sa creada ca am cazut prada cine stie carei disperari, o sa creada ca īmi pare rau, ca ma caiesc si o sa-mi puna mīna īn cap, o sa ma mīngīie, mie de chestia asta mi-este frica, ma īngrozesc la gīndul ca īmi va pune din nou mīna īn cap, toata caldura si bunatatea ei se vor revarsa asupra mea precum un fluid binefacator, care mie īmi va face rau, nimeni nu-si poate īnchipui ce rau īmi fac mie mila si compasiunea cuiva si mai ales ale tīrfei de nevasta-mea, toata fericirea mea iluzorie, pentru ca stiu ca este iluzorie, ce fericire īti pot aduce niste curve filmate acum 20 sau 30 de ani, acum sunt niste babe nenorocite, niste carcase ambulante, poate ca nici nu mai traiesc, toata fericirea mea se va duce dracului si va fi īnlocuita de o disperare adevarata, de chestia aia care vine din adīnc si ti se urca pe creier, si iar o sa-mi aduc aminte ca sunt un bolnav stupid si nesuferit, un obsedat irecuperabil, un nimeni, uite ca mi-am adus aminte, nici nu mai este nevoie sa se trezeasca, sīnt deja disperat, īmi regizez perfect starile, le intuiesc magistral succesiunea, ar trebuie sa ma bucur de atīta clarviziune, sa fiu mīndru de asta, numai ca eu hohotesc de fericire si de disperare lalolalta, din spirit de economie evident, de ce sa plīng separat pentru fiecare stare care ma traverseaza, atīta lux pentru un nimic, e timpul sa ma linistesc putin, altfel risc sa-mi pierd complet coerenta, se va īntīmpla si asta, dar nu acum, atīta timp cīt īmi va sta īn putere voi īncerca sa fiu coerent, mizez pe puterea mea de autocontrol. Au ramas atīt de putine de strunit din mine...

    Noaptea sīnt cele mai proaste programe, sīnt facute dinadins ca sa te faca sa dormi neīntors, dar noi cei care nu mai reusim s-o facem, noua ce ne pregateste televiziunea? zappez de colo pīna colo, 27 de programe absolut stupide, ma uit la ele, ca rīma la sudura ma uit, ca boul la teava, seriale care īncep de nicaieri si se termina cam tot pe acolo, exact ca viata mea sunt serialele astea, as fi fost un serial perfect, o tele novela care ar fi stors milioane de lacrimi pizdelor proaste care stau toata ziua acasa, gatesc, calca si spala iar seara īsi desfac cracii īn fata unor puli cretine, le primesc īnfiorate, zīmbind ca niste gaini bete la gīndul ca cel care le fute este vreun Carlos Alberto, sau vreun Paolo, pogorīt tocmai din America lui Latina ca sa-si bage pula īn budunele lor īmputite, īn gurile lor deformate de carii, īn curul lor baban si basinos, parca le vad gemīnd de placere īn timp ce animalul musculos tocmai īntors din schimb īsi īndeasa pula mai repede, tot mai repede, fara preambul, fara fineturi, direct īnauntru, dupa care ejaculeaza, de parca ar defeca ejaculeaza, de aceea le ies copiii cretini, sloboziti īn pauza unui meci de fotbal, sau īntre doua betii, ba chiar īn toiul uneia, rastimp īn care proastele mai īncaseaza si una peste bot, telenovele sīnt toti, nu trebuie decīt sa se uite īn oglinda, asa cum ma uitam eu atunci cīnd eram cineva, cīnd eram atīt de puternic īncīt reuseam sa vorbesc cu mine de la egal la egal, ce mīndru eram de mine, ce bucuros eram ca am avut sansa sa cunosc unul ca mine, īmi iesea fericirea prin pori, porii mei ejaculau fericire, īi stropeam pe toti īn jur, iar fericirea mea īi īnsamīnta, dupa o vreme deveneau si ei fericiti, cred ca am fost o fire optimista cīndva, sau as fi putut fi, privind īnauntru recunosc datele care sa ma conduca la o asemenea ipoteza, mi-a placut sa visez, sa nu crezi mama ca mi-am consumat toata imaginatia plasmuind femei care sa ma satisfaca, sa nu crezi ca mi-am umplut singuratatea cu obsesii, sexul n-a īnsemnat nimic pentru mine, īn realitate, cred ca de aceea l-am practicat cu atīta fervoare, ca sa aflu daca e ceva de capul lui, am avut destul timp ca sa ma gīndesc si la altceva, de exemplu ti-am spus vreodata, mama, ce mult mi-ar fi placut sa ajung un rock star? un fel de Bryan Adams al romānilor, un Jim Morrison mai mic, un Clapton ceva mai optimist, omul cu chitara, īmi era la īndemīna, cīt de bine m-as fi miscat īn haina asta, as fi umplut salile de concerte, stadioanele, as fi facut fericite mii de grouppies, si nu numai pe ele, as fi vīndut milioane de discuri, as fi ajuns celebru, te-as fi facut si pe tine fericita, draga mea mama, te-ai fi bucurat si tu putin cu fiul tau, le-ai fi aratat vecinelor la televizor cum ma dau eu peste cap, cum ma dau cu curul de pamīnt, cum fac ca toti dracii si cum urlu īntr-un microfon amplificat la maximum si le-ai fi convins ca asa trebuie sa faca un artist, as fi avut grija de tine, te-as fi vizitat pe patul de spital, cu flori, cu portocale, cu medicamente straine, cu grija mea de fiu, ti-as fi dedicat si o piesa, un slow din acela patetic, care sa le scoata pe adolescente din minti, care sa le faca sa-si sfīsie hainele, si asta numai pentru ca tu ai fi fost pe un pat de spital, cīte n-as fi putut sa fac daca as fi ajuns vedeta rock, si nu una de familie, evoluīnd underground, doar pentru uzul a doua trei persoane zgribulite de frigul unei sali goale si de obligatia de a-mi asculta tristul concert.

    Eu īn ce directie ma īndrept acum? Am spus tot ce am avut de spus, ar trebui sa ma simt linistit, sau sleit, sau ceva īn genul acesta. Simt ca mi se apropie, īn sfīrsit, ceva material precum o camasa, sau un maieu ma īncinge si parca mi-e bine si parca nu prea, īn momentul acesta nu mai pot evalua corect nimic din ceea ce se īntīmpla cu mine, cred totusi ca boul de doctor a gresit, o sa mor ceva mai repede, poate chiar mīine, m-as multumi sa prind macar dimineata, sa vina si mama, sa stea līnga mine, poate o sa-i treaca prin cap sa ma ia de mīna si sa ma strīnga, de cea dreapta cu care scriu, poate am sa apuc sa fac ceva conversatie, sa astearna si ea cīteva rīnduri īn jurnalul meu, sa intre putin īn viata mea pentru prima oara cu acordul meu, sa ne luam ramas bun, sa īnceapa sa boceasca putin, oricīt de mult am detestat plīnsul ei stupid, oricīt de mult am urīt-o pentru defectul asta, vreau sa-mi plīnga la cap, sa o mai aud īnca o data cum face, sa rīd īn sinea mea, asa cum am rīs atunci cīnd a murit tata, si apoi sa ma duc dracului si eu. Īnainte de toate, un somn bun... macar un somn bun...

    Ieri n-am scris nici un rīnd. Eram pregatit sa mor si n-am murit. Ca dracu', niciodata nu mi-a iesit ceva asa cum mi-am dorit. Soarta de cacat. Apoi mi-a fost rau sau m-a durut capul sau n-am avut chef sau am refuzat s-o mai vad pe aia, i-am spus sa se duca dracului oriunde altundeva numai sa nu stea pe capul meu, sa plece si sa ma lase singur sa se duca-n pizda ma-mii ei dar sa nu uite sa vina dupa ce apune soarele pentru ca mi-e frica, ieri noapte am vazut un vīrcolac, sunt sigur ca era un vīrcolac pentru atunci cīnd s-a uitat la mine nu l-a apucat rīsul, īn plus avea dintii mari, respecta īntocmai descrierea bunicii, n-a scos nici un cuvīnt, a facut doar cītiva pasi prin camera, īn jurul scaunului pe care stau, mi-a suflat de cīteva ori īn ceafa, daca ati sti cum urlam, eram tot un urlet, dar un urlet mut, mi-era frica sa n-auda, vīrcolacii se enerveaza rapid la astfel de chestii, nimic nu-i excita mai tare, nimic nu-i atrage mai usor decīt frica, de aceea venise, simtise ceva, tīrfa dormea ca o scroafa, cum pot unii sa doarma īn timp ce īn jurul lor se īntīmpla cele mai mari grozavii, i-am reprosat-o, a rīs de mine, īn drumul spre baie, cu chilotii intrati īn cur, lucru pe care īl observ pentru prima oara de pe pozitiile unei neutralitati absolute, a disparut din memoria mea orice urma de reactie, faptul ca i-au intrat chilotii īn cur nu reprezinta nimic mai mult decīt ca i-au intrat chilotii īn cur, sfīrcurile tītelor ei sunt tari ca niste gloante si cu asta basta, pentru prima oara simt ca parcurg un drum scurt fara īntoarcere, dar cu capatul aproape. Si o groaza rece īmi sufla pe la tīmple. Boala īnainteaza cu senilele prin organismul meu ciuruit, doboara cazemata dupa cazemata, toti soldateii care ma apara se predau, ca īn filmele rusesti de razboi, cu mīinile deasupra capului, cu hainele zdrentuite de-atītea lupte fara cauze distincte, si ma lasa pe mine, patria lor, glia lor strabuna, drapelul lor de lupta, ma lasa īn mīinile bolii necrutatoare, īn mīinile dusmanului diabolic, al cotropitorului... spre exemplu, de circa doua ore mi-am pierdut complet vocea. Iar pīna deseara probabil si auzul. Sīnt mut si nu mai pot s-o īnjur pe tīrfa, nu mai pot sa discut cu mama, care trebuie sa pice dintr-o clipa īn alta, parca o si vad intrīnd, īntrebīndu-ma ceva si eu aratīndu-i cu mīna asta cu care scriu ca nu mai pot sa-i raspund, gata am mai pierdut ceva pe drum, am mai lasat o tinichea īn urma, īn mod sigur ultima.

    Ca sa comunic cu tīrfa asta, am convenit sa-i scriu pe paginile pe care torn si jurnalul, la urma urmei ce importanta mai are, este acelasi lucru, este dezvoltarea personalitatii lui, acum poate vorbi, cu asta, cu mama, cu oricine vrea sa ia legatura cu el, adica cu mine, iar ea īmi va raspunde scriind la rīndu-i pe aceleasi foi, pe care le voi citi, vederea nu m-a lasat īnca, ma va lasa si ea, prefer sa nu ma gīndesc la ce urmeaza, am stabilit deja ca nu mai urmeaza nimic.

    Obosesc tot mai des, pauzele mele sīnt mai lungi si durerile de cap mai profunde. Ultima am avut-o, īnainte sa-mi pierd glasul, imediat dupa īntīlnirea cu vīrcolacul, poate ca de asta a si venit, numai asa, sa-mi ia vocea, pe valurile unei vome īn care pluteau bucati de ficat, le-am vazut, pot sa jur ca le-am vazut, de ficat erau, īncep sa scot afara tot ce mai am prin hoit, ma gīndesc ce va mai lua curva cu coasa cīnd va veni, pe cine va mai gasi īn locul meu, a fost o durere scurta dar groaznica, īmi venea sa ma urc pe pereti, poate ca m-am si urcat, nu e nimeni care sa-mi confirme sau sa-mi infirme, m-a durut atīt de tare īncīt nici n-am mai scris, mi-a fost imposibil, pentru cīteva minute bune jurnalul meu s-a aflat īn pericol, dar uite ca mi-am revenit, n-as fi crezut, la un moment dat, īntr-o clipa de posibila luciditate, m-am īntrebat daca nu cumva urma sa mor, si am avut revelatia unui deja vu, mi-am zis, "asta-i moartea? ", nimic special, nimic fantastic, nimic care sa lase īn aer ceva material, nemuritor, de atīta unicitate, doar un cacat de durere de cap, niste pete cīnd mov cīnd negre, niste vuiete prin tartacuta si gata, ne, ne,ne, ne, n-a vrut, nu asa se moare pīna la urma, curva aia neagra stie sa te fiarba, īti da putin cīte putin, te īndulceste si cīnd te astepti mai putin ti-o pune pe nas... voi avea o moarte dubioasa. Sau n-o sa mai mor deloc.

    "Mi-am pierdut vocea, urmareste ceea ce scriu", a trebuit sa-i fac de cīteva ori semne ca sa īnteleaga chestia asta, am privit-o atent, s-a īnnegurat subit, tīrfa dracului, acum o sa se transforme īntr-o scorpie, n-am cum sa mai ripostez, nu mai pot s-o tin la distanta, se va napusti asupra mea, dar nici nu mi-e frica, ce o sa-mi faca, o sa-mi beleasca pula, o sa ma cicaleasca, sau nici n-o sa ma mai bage īn seama, o sa se retraga īn bucatarie si se va preface ca nu aude bataile mele din pix, va baga din cīnd īn cīnd capul pe usa numai asa, de control, apoi o sa īnchida din nou usa dupa ea, iar eu o sa ma cac pe mine, o sa ma pis pe mine, o data, de doua ori, pīna o sa ma īnec īn duhoare si scīrna, cīnd o sa vina mama n-o sa gaseasca decīt o gramada de cacat bolnav scurgīndu-se pe sub usa, sau pe sub fereastra, va striga dupa mine si nu-i va raspunde nimeni... īmi dau seama ca gīndesc aiurea, uite asta se pregateste sa īncalzeasca niste apa si sa ma curete, īmprastii un miros urīt, put tot si nu m-am cacat pe mine, pīna si toxinele fug, parasesc corabia, īnseamna ca treaba e groasa, ar trebui sa ma sperii, sa ma īngrozesc, dar pīna si groaza mea e bolnava, nu simt nimic din ceea ce ar trebui sa simta unul īnfricosat, sudoarea aceea rece, ochii beliti la maxim, inima redusa la dimensiunile unui purice si senzatia tīmpita ca ai atīta cacat īn tine, iar gaozul e atīt de mic, eu nu simt nimic din toate acestea si totusi mi-e groaza, exista īn datele mele existentiale un decodor care functioneaza al dracului de bine, traduce toate instinctele, refuzate pentru mine, īntr-o limba accesibila, nu pot s-o descriu desi as vrea, sa stie si mama si cine o sa mai citeasca prostiile astea, cum era īngrozit Stefan de faptul ca o sa moara, dar fara sa fie īngrozit "ca lumea", o groaza sub teroarea careia nu te doare decīt īn cur, asa, o chestie, sīnt din ce īn ce mai incoerent, ma concentrez din ce īn ce mai greu, uite ca vine si aia cu apa sa ma curete... M-a curatat, cu cīta atentie stergea fiecare milimetru de piele, cu cīta dragoste, nu stiu ce sa mai īnteleg, de fapt n-am stiut niciodata, de ce ma mai mir, "nu te mai īncrunta atīta, īncearca macar o data īn viata ta, sa te bucuri, stiu ca spun o prostie, dar putini au norocul de a avea līnga ei o sotie ca mine", uite ca a scris si ea cīteva vorbe, s-ar putea sa aiba dreptate, ceea ce nu stie sau stie dar se preface ca nu stie - ar trebui sa stabilesc o conventie, femeia asta este cu mine sau īmpotriva mea? trebuie sa ma hotarasc - este ca stau īncruntat pentru ca muschii fetei mele s-au muiat, o parte cred ca au murit, nici nu mai stiu, nu mai am nici un control, "sīnt cu tine", acuma se baga si īn jurnalul meu, bine, bine, numai nu te baga īn mintea mea, īn jurnalul meu intra numai cine vreau eu si numai asa cum īi permit, stiu ca citesti tot ce voi scrie eu de acum īncolo, n-am cum sa te opresc si de aceea nici nu-ti cer, dar nu te baga, altfel iar va trebui sa ma port mizerabil cu tine, gasesc eu o cale, nu asta e problema, e clar? s-a ridicat si a dat din cap, se uita la mine cu un fel de compasiune, poate ca abia acum ma vede asa cum trebuie, nebruscata de fluxul diareei mele verbale, netimorata de gesturile mele dezacordate, stau aproape nemiscat si scriu, scriu, ce dracului sa fac, daca ma opresc mor, nu vreau sa mor, nu vreau sa mor... acum alta dandana, īmi vine sa plīng, lacrimile curg peste barba, hohotesc precum un porc supus taierii, nevinovatiei mele īi este atasata o vocaliza absolut dizgratioasa, īn curīnd o sa si vomit, mi-e mila de mine, mi-e asa mila de mine... " nu mai plīnge dragul meu, nu mai plīnge ca ma faci si pe mine sa plīng", pizda ma-tii! de ce sa nu plīngi, cu unul ca mine līnga tine ar trebuie sa versi lacuri īntregi de lacrimi, ba nu, oceane, ori tu n-ai plīns decīt īn prima zi dimineata si alaltaieri, cīnd m-ai batut, m-ai batut futu-ti mortii ma-tii, mi-am adus iar aminte, m-ai batut, complexul meu numarul doi, dupa chilotii murdari, sa nu iau bataie, sa nu simt palma peste bot, sa nu primesc suturi īn cur, sa nu ma atinga nimeni, pentru ca eu Stefan, sīnt un fel de sfīnt, am pretentia asta, am si eu dreptul de a fi intangibil, "n-am mai rezistat, te rog sa ma ierti, daca ai stii cīt regret ca te-am lovit... ma ierti?", ti-am mai spus sa nu te bagi īn jurnalul meu, īn pizda ma-tii, chiar nu poti sa te tii de cuvīnt? chiar trebuie sa ma umplu de draci de cīte ori esti prin preajma? īmi face semn ca nu se mai repeta, te iert, hai draga mea sa plīngem īmpreuna, ultimul nostru plīns poate, ultimele mele hohote tembele, cine stie poate ca o sa mor dracului mai repede, sa scap si eu de o grija, ca grija mare am cu chestia asta, o s-o mīngīi pe cap, am sa las īn suspensie jurnalul meu si numai ca s-o mīngīi pe cap, mīngīierea mea tremurata īn contrapartida cu jurnalul meu, cu mine, sa vezi de ce sunt īn stare, sa vezi ca pot sa fiu si eu om, desi nu mai sunt...

    "A venit Doru, vrea sa te vada", asta īmi mai lipsea, vizitatori, spune-i sa intre, īl vad cum intra, are tot geaca din piele de acum zece ani, Doru n-a avut īn viata lui bani sa-si cumpere ceva mai ca lumea, dar uite ca este un prieten adevarat, sau cel putin asa crede, pentru ca daca as avea voce l-as baga īn pizda ma-mii lui de urgenta, ce pula mea cauta el aici? l-a chemat cineva? l-a invitat? acum o sa ma vada īn halul asta si cu amintirea asta o sa ramīna, cele mai perverse amintiri, amintirile cu muribunzi sterg totul īn urma lor, fac ravagii, chefurile prelungi, agatatul gagicilor, bīrfele superficiale si sentimentul acela ca, uite frate, exista un om cu care sa te īntelegi, care nu-ti pretinde si de la care nu simti nevoia sa pretinzi, unul caruia poti sa i te confesezi, unul care nu-ti curteaza femeia, care poti sa-i vorbesti la fel de deschis chiar si daca nu l-ai vazut de cinci ani, pentru ca pe Doru nu l-am mai vazut de cinci ani, si uite ca a venit sa ma vada, asa a crezut el ca e bine, naivul, īl vad cum se lasa pacalit de un gest reflex si īsi duce mīna la gura, normal, īl īndemn sa scrie, l-a prevenit Camelia, "ce faci batrīne?", fac pe dracu'! asta fac, ma pregatesc s-o pun, "nici nu stiu ce sa-ti spun, n-am fost niciodata priceput la chestiile astea", trateaza-ma ca un om normal, oricīt de greu ti-ar fi, "bine", spune-mi ce-ai mai facut, pe unde ai mai umblat, "tot īn radio, emisiunile alea muzicale, tii minte faza de la rockoteca cīnd ne-au arestat tablagii?", īncepe sa rīda, a fost o faza ca lumea, noi ne urcam pe pereti si niste tablagii au venit sa ne aresteze, "cel mai tare a fost Felipe", da, īmi amintesc, s-a pisat pe ei, īn gasca aia de pletosi s-au trezit deodata goi, asa au si plecat acasa, "da... ", Doru, de ce dracului ai venit? nu puteai sa mai astepti putin? macar sa nu te vad eu pe tine, ai fata aia īncurcata, esti īn situatia de a sta de vorba cu unul care aduce a Stefan, vrei sa-ti vorbesc de Stefan? l-am cunoscut si eu, cīndva, de mult... Doru tace, tac si eu, fiecare din motive diferite, sau poate din motive nu atīt de diferite, de fapt eu nici nu tac, eu vorbesc tot timpul, Dorule vad ca ma urmaresti, uite, asa se naste un jurnal, jurnalul lui Stefan invalidul care trebuia sa moara, eu cred ca mi se va īntīmpla foarte repede, este posibil chiar astazi, īti dai seama? acum stai de vorba cu mine, apoi pleci, ajungi acasa, suna telefonul si Camelia te anunta ca am murit, asta-i chiar haioasa, nu mai face fete, este o experienta unica pentru amīndoi, sa ne bucuram, acum īnchipuieti ca zīmbesc superior, sti tu, zīmbetul cu care dadeam gata gagicile īn rockoteca, chiar si dupa aceea, cīnd m-am mutat aici, curios, stii ca anii astia nu m-am gīndit deloc la tine? nu stiu de ce, sau poate m-am gīndit, m-am gīndit la asa de multe, altceva n-aveam ce face oricum, am sa vorbesc cu mama sa-ti dea si tie jurnalul dupa ce-l va citi ea, sa vezi si tu cine era Stefan, poate ca te intereseaza, poate ca nu, treaba ta, "am sa i-l cer", cere-i-l, as vrea sa nu ma uiti, chiar as vrea, chestia asta nu i-am pretins-o nimanui, nu stiu ce mi-a venit cu tine, ia-ti si tu alta haina de piele, sau mai bine īti dau eu una, "nu, nu... ", nu te caca pe tine, īti dau haina mea de piele cea mai buna, spunei Cameliei sa se apropie, Camelia da-i haina de la nunta, "bine", ti-o aduce imediat, sa ai si tu o amintire de la Stefan, nu stiu de ce tin asa de mult la asta, stii ceva? cīnd ai intrat īmi venea sa te īnjur, de fapt te-am si īnjurat, acum īnsa īmi pare bine ca ai venit, desi nu stiu ce-ti trece prin cap, nu-mi spune, lasa... "tu chiar nu iei nici o pauza, uita-te la mine"... m-am uitat, sa mor eu ca m-am uitat, mare jigodie esti, ai observat ca nu te-am privit, crede-ma, mi-era rusine, nu stiu ce-mi era, teama, nu stiu, esti tot tu, futu-te-n cur!, acuma te rog sa pleci, este momentul cel mai bun, momentul īn care Stefan si Doru s-au reīntīlnit, pleaca pīna ce momentul asta trece si toata prietenia noastra s-a dus īn pizda ma-mii ei, nu uita sa iei haina... m-a pupat pe frunte, pleaca odata!... adio.

    Obosesc. As vrea sa o vad pe mama. Vino la mine, mama, vino sa ma vezi, mi-e dor de tine, mi-e dor de mama aceea care īmi lua capul īn brate atunci cīnd eram mic si-mi povestea ce-a mai facut ea la magazinul la care lucra ca vīnzatoare, ce bibelouri a mai adus, ce mult īti placeau bibelourile, ai umplut casa cu ele, bine ca le mai spargea tata cīteodata, la betie, aveai motiv sa-ti cumperi altele, īti placeau īn special acelea cu balerine, habar nu am de ce cumparai balerine la gramada, ai vrut sa fi si tu balerina? le aduceai si le asezai cu grija īn biblioteca, biblioteca noastra nu avea prea multe carti, dar era plina cu bibelouri, pe care le stergeai īn fiecare zi, le schimbai locurile, le inventai cīte o poveste pe care mi-o turnai mie, de fapt cred ca le concepeai pentru tine, erai si tu un suflet īnsingurat, sau cam asa ceva, īti alinai chestia asta inventīnd istorii cu balerine care plecau dintr-o casa saraca ca tine, mama, nici o balerina n-a avut o familie mai ca lumea(din punctul acesta de vedere sīnt o balerina autentica, īmi voi gasi īn curīnd si locul cuvenit, īntr-un raft), nu mi-ai povestit niciodata basmele standard, "Capra cu trei iezi", am auzit-o abia īn clasa a I-a, iar "Scufita Rosie" am vazut-o la televizor, nici nu cred ca stiu si alte povesti, īn afara celor cu balerine frumoase care cuceresc lumea, pe care ti le pot spune īn orice clipa dar, zau mama, nu are nici un rost, uite acum a venit vremea sa citesti si tu o poveste, de data asta una adevarata, una cu un prim solist, care are si nume, care are si suflet si care are si un rol al dracului de dificil, asa de dificil īncīt īi este imposibil sa-l joace onorabil, poate nici nu vrea, oricum este prea tīrziu, spactacolul a fost deja ratat, vei iesi īnlacrimata cu inima īndoita de regrete, sau de indignare, vei afla asta oricum, nici nu cred ca spun lucruri noi, n-am spus niciodata, citind jurnalul meu, mama, vei vedea ca n-am numit decīt lucruri deja īntīmplate, majoritatea īngropate īn sinea mea, moarte, am scos la suprafata doar cadavre, care, dupa cum vezi, put al dracului, tot sufletul meu este un cimitir īn care stau aruncate cadavre, de-a valma, fara sa le revendice nimeni, sunt acolo si tata si copilaria mea, si miile de avortoni sariti din pula mea pe ziduri, si casatoria mea nefericita, si sanatatea mea, si tu esti acolo mama, esti un cadavru ceva mai proaspat, n-ai prins īnca miros, dar te-ai īnvinetit si esti rece, īn mine ati murit toti, n-aveti nici o sansa pentru ca nu v-am dat niciuna, nu mi-am dat nici mie, si īncepe sa ma doara capul, posibilitatile mele de reactie sīnt mult mai reduse, nu mai vorbesc, nu mai aud, deja nu mai aud, capul nu se misca decīt foarte greu, ochii atīt cīt pot, doar mīna, mīnuta mea, conducta prin care lucrul acela care nu stiu de ce pula mea mai rezista, ba nu, nu pula mea, pur si simplu nu stiu de ce mai rezista acolo, īnauntru, de ce nu pleaca, de ce nu i se da voie, mīnuta mea scrie, scrie, jurnalul meu, jurnalul lui Stefan, cel care are o durere de cap care, īn conditii normale l-ar face sa se cace pe el, sa urle, sa se contorsioneze, dar de unde conditii normale, ar trebui sa fiu observat, sīnt un subiect interesant, un mort traversat de dureri de cap, nu ma misc, stau ca o stana, numai durerea este vie, umbla bezmetica prin capul meu, cauta ceva, nu se poate, cauta lucrul acela, sufletul, sa se bata cu el, sa-l doboare, ma doare capul, Camelia, daca esti prin preajma citeste ce scriu, te implor, citeste asta, ma doare capul, adu-mi pumnul acela de calmante, stiu ca nu-si mai fac efectul, dar adu-l, īndeasa-mi-l pe gīt chit c-o sa-l vomit jumatate, Camelia, Camelia, unde esti, niciodata cīnd am avut nevoie de tine n-ai fost acolo, sau aici, unde pizda ma-tii esti! ma doare capul, Camelia, adu-mi calmantele, sau mai bine fute-mi una īn cap cu satīrul, despica teasta asta nenorocita, scoate tot de acolo, īmprastie prin casa, sa fuga durerea asta insuportabila, sa se duca, Camelia, citeste asta, unde esti, unde...

    Ai venit? "Ti-am adus o crema din banane cu biscuiti; este usor de digerat si o sa te īntremeze". Cīt a durat? "O jumatate de ora, am crezut ca ai murit... O, Doamne!". Nu, mama, te rog, fara bocete, īmi vin dracii pe loc, da-mi sa manīnc chestia aia, desi nu stiu daca am sa reusesc sa īnghit ceva, daca ai stii ce tare m-a durut capul...

    Am reusit sa īnghit ceva, nu mult, dar am reusit, este o victorie psihologica, sau ar putea fi daca m-as minti cu privire la sansele mele, totusi un sentiment de victorie s-a trezit brusc īn mine si-l las sa traiasca, reusesc sa zīmbesc chiar, eu sunt sigur de asta, mama īn nici un caz, oricum ea vede altceva, o grimasa oribila terminata cu cīteva bale, cīnd va citi īsi va aduce aminte de asta, mama, povesteste-mi despre mine, spune-mi cum eram, uita pentru o clipa sabloanele cu balerine si vorbeste-mi despre mine, as vrea sa ma cunosc, si jurnalul meu vrea, hai spune-mi, cine sīnt eu, numai tu poti sa stii cu adevarat, numai tu... "Sa-ti vorbesc despre tine?" Da, mama, despre mine, ai atītea amintiri, marturiseste-le, spune-mi tot ce ai fi vrut sa-mi spui si n-ai avut curaj s-o faci, tot ce te-a dezamagit, si tot ce te-a umplut de mīndrie, ai fost vreodata mīndra de mine? "Mama te iubeste, sa nu te īndoiesti niciodata de asta, tu esti baiatul lu' mama, iarta-ma ca mi-este greu sa stau de vorba cu tine astfel, n-am mai facut asta niciodata... " nici eu n-am mai murit vreodata mama, totul ni se īntīmpla īn premiera, nu trebuie sa te sperii prea mult, ai fi crezut ca o sa ma obisnuiesc cu ceea ce mi se īntīmpla? orice om sanatos ar numi asta o experienta extrema, sunt convins ca se gasesc tīmpiti care sa ma invidieze, ah! cu cīta placere le-as ceda locul asta, cu tot cu coaja, uite ca m-am obisnuit, m-am obisnuit pīna si cu faptul ca nu-mi convine, este deja un moft lupta asta a mea, ar trebui sa ma opresc, sa zic odata gata! si sa vina īntunericul care sa ma īnghita, nu, nu, te rog, aproape ca stiu ce vrei sa scrii, lasa-ma sa vorbesc mama, s-ar putea sa fie ultimele cuvinte, ultimele puteri, tie ti le dedic mama, asa cum tot tie īti dedic jurnalul acesta, jurnalul lui Stefan, am deja senzatia ca am spus totul, probabil ca e ultima, simt un soi de usurare, nu pentru ca m-am cacat pe mine, vad si eu ca a īnceput sa dea afara si sīngele, īi simt mirosul, am un nas excelent, mi s-a facut frig... " nu ceda baiatul lu' mama, nu ceda, te roaga mama, mama te iubeste si o sa aiba grija de tine, mama o sa te ia īn brate si o sa-ti tina de cald, n-o sa mori niciodata pentru ca mama o sa te tina īn brate si o sa-ti dea caldura, mama o sa te hraneasca ca pe un copil, bibeloul lu' mama! sa nu mori, ascult-o pe mama ta, sa nu mori, rezista baiatu' lu mama, te rog eu sa rezisti... " frig... frig...

 

 

© ASALT ASSOCIATION

Nota: Īn lipsa altor precizari, drepturile de proprietate asupra textelor sau graficii publicate apartin autorilor.
(As no other details are given, the copyright of the texts or graphic work printed here belongs to their authors.)

Altair Net
 visitors on asalt sites

Observator