VIOREL CRETU

POVESTI ANABISTE CU VASILE

1.

    Trupurile erau ude. De transpiratie? De la dus? Vedea boabele de apa rotunde, pline, īncerca sa le numere. Nu reusea. De cīte ori ajungea la un numar considerabil, sesiza usturimea. Pierdea numaratoarea, o lua de la capat, iarasi se īncurca, īnjura, revenea. Blestema ziua cīnd a citit anuntul. Si faptul ca seful schimbase alifia. E groaznic cīnd ajungi sa te doara-n fund de conditia ta umana.
    Erau sase luni de cīnd soma. Ajunsese la capat, plin de datorii (evident, Gina), scapase de carti, C.D.-uri, casete, Dragusanu, nici cu Tefi nu mai mergea bine. Singura, Gina facea legatura cu zilele apuse. Din pacate, asta costa din ce īn ce mai mult. Se preta la munci necunoscute, mici comisioane, traduceri, carat de lazi, vidanjuri…, aaah? S-a terminat??? N-avea noroc, doar o pauza, o respiratie si o vor lua de la capat. Cu Gina n-a fost capabil sa o termine. Ii intrase īn fiinta, īi conditiona clipa. S-a lasat īn asteptare, traia pentru ea, respira pentru ea. Toata agoniseala de o viata se spulberase īn atentiile destinate EI, bani bani si mai presus de asta, conditia de membru īn clubul nepasatorilor. Cel care i-a dat vestea a fost Tefi, cinic, cum nu l-a vazut niciodata, dar cinismul era exact la ce se astepta Vasile din partea lor. Nici nu a protestat, se simtea bine īn prabusirea lui iar pentru asta nu dadea socoteala unui prieten de douazeci de ani. Sa fie clar! Tefi īl mai vizita totusi….
    Anuntul suna ispititor: ,,Angajam barbati fizic placut, 25-30 ani, studii de orice nivel, pentru prestari servicii. Salariu deosebit. Relatii la…”. Īn situatia data, pentru Vasile, era o sansa. Nu, nu pentru el. Pentru EA. S-a prezentat la adresa respectiva, o cladire noua, imensa, numai sticla si aluminiu. Emotii de examen, pumni strīnsi, rugaciuni. Interiorul, undeva la marginea dintre monumental si prost gust, i-a īntors stomacul pe dos. Noroc ca nu mīncase de doua zile. Eh, noroc. Normal. Emotii…. A fost primit chiar de patron. Scurt, a fost angajat, avea si ceva referinte, corespundea. Cīnd a auzit de bani, s-a īnecat cu fumul tigarii. Gina, Gina… a facut un tur prin cladire, birouri mari, dotate cu toata aparatura (birotica), lifturi, automate cu cafea, muzica īn surdina, mochete peste tot, chiar si īn toalete. De o curatenie fantastica, socau prin faianta roz, prin chiuvetele, oalele de aceeasi nuanta, precum si cazile (cazi?) masive. Cīnd a revenit īn biroul sefului, cererea īi era aprobata. Urmau celelalte formalitati….
    A doua zi. Program de munca de la 9 la 17. Pauza de la 13 la… de fapt, toata ziua a fost o pauza, cafele peste cafele, tigare de la tigare si tot asa. Nimeni nu i-a spus daca are ceva de facut, si-a gasit biroul, mai erau doi acolo care pierdeau timpul la fel de productiv, Vasile nu le-a adresat decīt un salut cordial, si s-a apucat de stat. La fel de socant, a fost anuntat sa treaca pe la casierie. Au fost banii pierzaniei…, dar asta o va afla mult prea tīrziu…. Din ce a urmat Vasile nu a retinut prea multe. Nici nu avea de ce, indiferenta a luat locul nedumeririi, blazarea pe cel al nelinistii. Importanti erau doar banii, mijlocul banal de mentinere al Ginei īntr-o forma de afectiune consecventa. Revenea īn locurile īn care, obisnuit fiind, le simtea ca pe o proprietate. Era din nou independent, dependent de Ginuta.
    O discutie īntr-e cei doi colegi: “Oare ne f—e seful azi? Ai ba, ca pe mine ma ustura fundu’. Ajunge treaba de ieri, si asa ar trebui sa ne dea mai mult, ca o face neprotejat… A, asa e, hai sa mergem la el. Da-l īn p—a mea.” “Limbaj de taranoi” gīndi Vasile. Si iarasi īn plictiseala. Dupa pauza de prīnz, a mers la toaleta. Prins cu pantalonii īn vine, Vasile nu a putut sa se opuna. De fapt nu stia daca ar fi putut sa o faca, spectrul somajului i-a aparut instantaneu īn minte cu īntreaga grozavie, Gina, Gina si iar Gina. In acea zi, banii de la casierie au fost altfel, adica munciti. A intrat īn prima cīrciuma si s-a facut pulbere. Urma altfel de banalitate….
    Aceasta banalitate nu īl supara prea mult pe Vasile. Se complacea īn ea pentru ca era singura metoda de a scapa de spectrul incertitudinilor de ordin financiar. Īn schimb, capatase o alergie ciudata la culoarea roz. Orice avea tangenta cu aceasta culoare, īi producea o eruptie cutanata sīcīitoare si care īl facea sa se scarpine pīna la sīnge. Vinul roz, lenjeria roz, tapetul roz, chiar si “La vie en rose” a lui Piaf toate erau surse de mīncarime insuportabila. Si mai era ceva. Īntreaga viata sexuala i-a fost data peste cap. Recurgea la pretexte din ce īn ce mai putin plauzibile ca sa scape de Gina, dureri de cap, de burta, oboseala s.a.m.d. tensiunile se acumulau, hormonii nechezau. Pentru femeie, bijuteriile, serile de la restaurant, toalele, seratele mondene, cosmeticalele, nu mai reprezentau motive de excitatie. Barbatul nu mai era barbat. Scurt (din pacate) pe doi…
    Seful se īncheia la pantaloni. A trebuit sa fie pleznit cu palma peste fund ca sa revina īn prezent. Stia ca la casierie īl astepta un plic consistent, stia ca de el se va alege praful īn acea seara, ce nu stia era pretextul pe care īl va folosi īn fata Ginei la explicarea lipsei de apetit sexual. Mergea la plezneala, posibil si ceva neprevazut, orice numai sex nu. Facu o baie, īsi lua banii si pleca īmpacat cu sine. Cumpara un ziar, primul titlu l-a enervat la culme: “Īn Romānia, sunt astazi de doua ori mai multi homosexuali.” “Stiti voi pe dracu”! – gīndi Vasile. Mototoli ziarul si-l lasa īn primul cos de gunoi. Nu se considera unu’ din aia, la el altul era….
    Gina a fost punctuala. Chiar enervant de punctuala! Luau masa īn oras ca de obicei, chin nu alta, fara sa se uite la bani. Din taxi a īnceput cu apropo-urile, ca ea nu mai poate, ca ce viata mai e si asta, ca si-a gasit o alta….. Vasile a īnceput sa fiarba, la foc mic, simtea urcīnd īn gīt toata fierea, tot ce era de refulat si trebuia refulat. Gargara femeii a continuat si īn restaurant. Īsi bagase capul īn farfurie si tacea. Doar cīnd Gina s-a ridicat furioasa si i-a spus ca pleaca, Vasile a ridicat privirea, a apacut-o de mīna si a dus-o spre toaleta. Gina simti, si un tremurat placut o curpinse. Cīnd a īntors-o cu spatele si efectiv i-a rupt chilotii, era deja la jumatatea orgasmului. Pentru Vasile sosise clipa. Faianta toaletei capata o placuta tenta de roz….

TULCEA, 03.07.1999

2.

    Vasile lucra la crematoriu. De ani buni cara mortii, īi aseza pe gratar si īi astepta sa se faca scrum. Īn rastimp, fuma o tigara. Aduna cenusa, o punea īn urne si cu un “Dumnezeu sa-l ierte”, īnmīna recipientul rudelor mai mult sau mai putin īndoliate. Primea pentru asta ceva bani, se simtea un fel de vames terestru, ba mai ramīnea si cīte un ghiul, un dinte, aur pe care rudele se īncapatīnau sa nu-l ia. Se zice ca o ducea bine, numai mirosul de fum īi facea necazuri, oricīt s-ar fi spalat, persista īn haine, īn par, īn respiratie, de aici i s-a tras si porecla –Friptura-. Cīnd intra īn cīrciuma lui Gore tuicaru’, gealatii īl luau peste picior: Ai, ba Friptura, ai adus si tu un cotlet, ceva? Vasile īi īnjura scurt si amical si cerea o vodca. Gore īl stia. Asta-nsemna o jumatate, de obicei se oprea la un kil, pleca facut bine, da’ niciodata nu facea scandal, platea tot, era de comitet…
    Statea īntr-o casa amarīta la marginea orasului, līnga combinatul metalurgic. Fusese casatorit, da’ muierea l-a lasat pentru unu’ de la salubrizare, cu casa īn oras si scula mai tare. Asa spuneau cei care se credeau savanti. De atunci Vasile n-a mai vrut sa auda de femei, se īngrijea singur, se scula singur, mīnca singur, se culca singur. Singuratatea, ca un īnger negru…
    La īnceput erau maximum trei incinerari pe zi, ba erau zile cīnd cosul crematoriului ramīnea neafumat. Si asa a fost pīna la timpurile din urma, cīnd cadavrele veneau, parca, pe banda rulanta, sinucigasi cu duiumul, bolnavi de boala si de viata, setosi de moarte si liniste. Se vedea pe fata lor, Vasile īnvatase sa-i citeasca, stia care murise chinuit, care īmpacat, care vinovat, care īmbuibat. Rahat! Si pe toti īi judeca, si īi prajea. Si totusi era anormal ce se īntīmpla. Veneau sinucigasii, gīrla, adusi cu masinile salvarii, ale politiei, ale pompierilor, unii cu frīnghia īn jurul gītului, altii cu cutitul īn inima, altii cu spume la gura, altii (mai putini) cu sticla de alcool īn mīna. Fara neamuri, rude, prieteni…. nimeni care sa le ia cenusa, nimeni care sa lase un ban la vama. Vasile matura cenusa, la gramada, nu conta, si o lua acasa. Era buna de īngrasamīnt, la straturile de rosii, ardei, vinete. De cīnd o folosea, scapase si de coropisnite….
    Muncea din ce īn ce mai mult. Incepu sa aiba probleme cu respiratia, obosea repede, se astupa. A cerut doua zile libere ca sa mearga la medic. Sefu’ l-a īnteles, l-a īnvoit. A doua zi Vasile s-a sculat cu noaptea īn cap, s-a primenit si a plecat spre spital.
    Orasul, pustiu, numai cīinii. Privea īn sus, īn jos, nimeni. Trecea pe līnga un bloc nou, nu-l stia, cīnd, PAC, PAC, doua corpuri s-au zdrobit īn fata lui. Sīnge si creieri, nu mai vazuse. Mai sa-i crape inima, se dete īnapoi scīrbit, īntelese, STIA, si o rupse la fuga īnapoi acasa. Nu mai avea nevoie de doctor, nu mai avea nevoie de moartea altora. Ani de zile lucrase cu mortii, ani de zile īsi cīstigase viata cu moartea altora. Si dintr-o data a stiut ca pe el nu are cine sa-l arda…
    Sefu’ n-a mai venit la munca, Vasile era singur, cadavrele stateau rīnduite īn ante-camera. Bransa reteaua si se apuca de treaba. Aparuse o basculanta mare, de 16 tone, plina cu morti. A desertat lesurile si a disparut. Vasile īsi vedea de treaba, calm, metodic. Abia cīnd s-a oprit curentul a rasuflat din greu si s-a asezat pe pragul usii de la intrare. Nu mai erau morti, nu mai era moarte. Moartea murise prin pierderea sensului, descalificata, terminata prin victorie totala. Singura viata era Vasile. Si asta īi dadea dorinta trairii cu orice pret. Pentru prima oara, Vasile prindea contur material, se uita la mīinile lui, la picioare, la degete, la unghii, simtea trairea, sīngele, inima, respiratia. Stia ca va veni si timpul lui, al mortii, acum nu-i mai pasa ca nimeni, nu mai e nimeni sa-l arda…
    Strīnse cenusa, ultima cenusa, spala podeaua, īnchise usile. Asta a fost viata lui. Acum se īnchideau usile, se asternea praful. De fapt cenusa. La Gore nu mai era nimeni sa-l ia peste picior, totusi intra, lua din rafturi doua sticle de vodca, puse banii pe tejghea, se aseza la masa si-si turna. Primul pahar īl varsa pe jos, de sufletul mortilor. Si chiar atunci i se paru ca-i aude pe gealati: “Ai, ba, Vasile, ai adus si tu un cotlet, ceva?” Vasile zīmbi scurt si se puse pe baut….
    Acasa a ajuns o data cu noaptea. Mai luase doua sticle, turna īn el si nu se simtea. O sete nesimtita īl chinuia. Dupa a treia vodca, īn camera a aparut un fel de abur, nu s-a speriat, n-avea de ce, nu facuse focul. Aburul a prins contur si Vasile a VAZUT. “Dumnezeule!”. “Da, Vasile, eu sunt, spiritul absolut, esenta, viata, moartea, universul, marea si mica taina, totul. Am venit sa-ti multumesc pentru modul plin de abnegatie īn care te-ai achitat de sarcinile pe linie de serviciu, pentru faptul ca ai muncit pīna la ultima picatura de energie ca sa-i arzi pe toti, pentru… Vasile ramase cu gura cascata.
    Dumnezeu se apleca si-i prinse īn piept o medalie de aur ca o aripa de īnger. Vru sa protesteze dar doua perechi de palme plus alcoolul l-au adus īn nesimtire. Urmara alte doua perechi de palme, era prea mult, deschise ochii si īnclesta pumnii…
    - Scoal’ ba animalule, noi crapam de munca si tu…
    Vasile avu un rictus tīmp, visase, da, visase, ha, ha-ha, ha-ha-ha, visase nene, visase mama lui de vis, visase….
    Pe pieptul lui Vasile o medalie de aur īn forma de aripa de īnger tresalta īn ritmul hohotelor de rīs….

TULCEA, 03.07.1999

3.

    Stia. Stia sigur. Acum era convins de iminenta sfīrsitului, a judecatii finale. Confirmarea i-a fost data de un īnger (daca un īnger se numea aparitia din vis) cam suparat: “Ce dracu’, Doamne iarta-ma, ba Vasile, ai nevoie de mura-n gura? Da, pe data de – la ora --- gata! S-a rupt filmu’. Vine apocalipsa… “. Era efectiv nedumerit, de ce tocmai el primise sesizarea asta, nu era sfīntul sfintilor, puritatea, nevinovatia, pocainta. Or mai fi fost, poate si altii au avut aceeasi viziune, si acum ce sa faca? Sa dea la gazeta, la televiziuni, sa faca un anunt oficial? Ramīnea ceva timp, nu prea mult e drept, īn care oamenii ar fi gasit justificari, ar fi angajat avocati, ar fi inventat o rugaciune, ceva. Era marea judecata, nu? Teribila enigma…
    Peste alte īntrebari la care nu avea raspuns, trona acea referitoare la propria persoana. Ce sa faca cu el? Cum sa-si petreaca ultimele zile? Daca urma sa fie primit de-a dreapta Tatalui ar fi stat numai īn biserica, īn rugaciuni, ar fi tinut post, ar fi batut matanii, ar fi vorbit numai de bine, si-ar fi dat averea saracilor, tot ce scria la carte. Si daca era repartizat īn iad? Atunci? Mai conta un pacat īn plus? Sa nu bea la greu? Sa nu-l scuipe-n ochi pe sefu’? Sa nu-si īnsele nevasta cu aia a lu’ Manole? Sa nu fure tot ce nu si-a permis īn acesti ani? Īl treceau apele cīnd se gīndea…
    Īn dimineata de dupa revelatie nu a īntīrziat la munca. Poate din obisnuinta, poate pentru ca nu voia sa dea de banuit. Totusi si-a dat demisia. Sefu’, stana, i-a aprobat cererea, nu i-a spus nimic, nici macar nu l-a privit. Si totusi Vasile era multumit. Multumit, pentru ca el stia ce o sa pateasca caricatura asta de director, īl vedea sigur īn iad, nici nu concepea altfel. Si pe secretara tot īn iad a trimis-o. Stia el ce fel de relatii avea, cum se dadea la…. Din contabilitate, doar madam Bors merita sa treaca pe la poarta pazita de Sfīntu’ Petre, restu’ la zmoala… La Proiectare, mda, majoritatea erau de rai, dincolo, la Aprovizionare la fel. Si tot asa, Vasile dadu repartitii īn ceruri toata ziua. Acum, el era DIRECTOR…
    Dupa program, a mers cu colegii la o bere. Cīnd a anuntat ca face cinste, s-au uitat la el ca la…, a realizat ca facuse o gafa (cīnd mai daduse el de baut?) dar a precizat urgent ca era īn legatura cu demisia lui, ca vrea sa lase o amintire frumoasa, chestii din astea. Baietii l-au crezut, se facea cinste, se consuma moaca si la urma urmelor asta conta. Cheful s-a prelungit, au facut cinste pe rīnd, au cīntat, au jucat. Vasile s-a afumat īn asa hal ca au trebuit sa-l care doi pīna acasa. Pe drum tot turuia despre sfīrsitul lumii, noroc ca cei doi erau aproape la fel de beti ca si Vasile si nu l-au luat īn seama, aberatii de om baut…
    Nevasta nu i-a zis ceva, l-a bagat īn pat dupa ce l-a dezbracat, era a doua oara cīnd Vasile se īmbata, prima a fost cīnd se nascuse baiatul, stia ca mai sunt necesare si astfel de iesiri ale barbatului, nu avea de ce sa comenteze.
    Īn noaptea aceea Vasile s-a pisat pe el. Nu acest lucru īl supara dimineata. Era acum īn fata nevestei si se gīndea la soarta ei. Realiza ca nu stia unde sa o trimita, īn rai, īn iad? Oare exista si Purgatoriu? O viata īl asteptase cu masa pusa, cu asternutul curat si o vorba domoala. Nu-i facuse scene, parca nici nu exista. Doar atunci, cu studentul de la arte, tinut īn gazda, sa fi fost ceva… Īi lasa timp de gīndire, daca era “alesul” poate avea privilegiul asta.
    Egoismul era o trasatura pe care īncepea sa o banuiasca. Se simtea pentru prima data covīrsitor de important, buric, staroste. Asta īl facea sa-si umfle pieptul, sa-si salte capul, sa-si ascuta privirea. Incepu sa fumeze pipa. Nu s-a mai barbierit. La biserica ajungea īn fata si numai cu privirea īn jur. Ii taxa. Nu scapa nimeni de judecata lui, de verdictul lui Vasile. Ce mai contau eventualele recursuri? Si la cine sa le faca Viermii astia? Cīti traiau cu adevarat? Cīti stiau ca dincolo nu mai conta nimic din tranzitia pamīnteana? A īnceput sa dea sfaturi, vorbea la nesfīrsit, nu-l mai cunosteai. Prietenii īl ocoleau, Vasile se schimbase asa de mult…
…………………
GATA! Cum sa spun īn doua pagini tot ce ma īncearca īn fata mortii? Ca voi nu sunteti deloc simpli muritori? Ca eu STIU cīnd va sosi clipa? Si ca acum ma framīnt daca sa va spun, daca vreti oare sa stiti, cīnd va fi. Chiar vreti?

TULCEA, 06.07.1999

 

 

© ASALT ASSOCIATION

Nota: Īn lipsa altor precizari, drepturile de proprietate asupra textelor sau graficii publicate apartin autorilor.
(As no other details are given, the copyright of the texts or graphic work printed here belongs to their authors.)

Altair Net
 visitors on asalt sites

Observator