MIRCEA DAMASCHIN

POVESTE

    Asupra īmparatiei, īn ultima vreme, se abatusera mari nenorociri, care facusera sa apara pretutindeni spectrul foamei, al saraciei si al mortii. Iar toate astea, acum, cīnd pe tronul īmparatiei se suise Tīnarul Īmparat. Oamenii uitasera de cīnd nu mai cazuse un strop de apa, recoltele se uscau pe cīmpii, iar noptile erau īnsīngerate de nenumaratele paduri care nu mai suportau caldura si luau foc.
    Pentru a termina treaba, nori nesfīrsiti de lacuste se napustira asupra īmparatiei. Si, fiindca nimic nu-i prea mult, la urechile Tīnarului Īmparat soseau vesti despre pregatirile de razboi ale vecinilor. “Ca ieri, se gudurau ca niste catei pe līnga Batrīnul Īmparat, iar acum poftesc la pamīntul meu”. Visteria era goala. Depozitele erau goale. Armata murea de foame, iar soldatii erau desculti si īn zdrente. Ce era de facut?
    Īncet, pasind cu grija, saracacios īmbracat, purtīnd povara multor ani de viata, aparu īntr-o zi la curte Gradinarul. Īi promise Tīnarului Īmparat ca va salva armata, adica tara. Avea niste mīini foarte mari, zbīrcite, pline de bataturi, care inspirau un puternic sentiment de liniste. “Soiul meu de varza este miraculos. Ostasii vor putea lupta īmpotriva dusmanilor”, fura singurele sale cuvinte. Si din acel moment curtea nu-l mai vazu. Noaptea dormea īn chilioara lui, aflata īn fundul livezii, iar ziua nu iesea din serele imperiale, unde muncea singur, fara nici un ajutor. Susotelile pe seama sa umplusera Palatul, cei mai multi banuindu-l de sarlatanie. “De doua luni manīnca din mila Domniei Tale, Luminate. Nu-i timpul sa aruncam malaiul īn stīnga si-n dreapta”. “E spion al dusmanilor. L-am vazut la curtea lor cīnd eram ambasador”. Dar Gradinarul, cīnd sorocul se īmplini, īl chema pe Tīnarul Īmparat si-i arata serele. Erau albastre de albastrul nefiresc al marilor. Uriase capatīni de varza acopereau locul. Si, ciudat, un parfum īmbatator īmpīnzea vazduhul. “Verzele mele miros mai frumos decīt trandafirii”, rosti calm si explicativ Batrīnul.
    Curīnd, depozitele armatei fura umplute, iar Tīnarul Īmparat, īn sfīrsit, avea de ce sa fie multumit. Cazanele fierbeau īntr-una, pline de verzele albastre. Soldatii īsi revenira din apatia foamei si īncet, īncet, īncepura sa se pregateasca pentru respingerea invadatorilor.
    Au aparut cam la cinci zile de la prima masa servita din serele īmparatesti. Doctorii ridicau neputinciosi din umeri īn fata noii boli. Toti soldatii se plīngeau de dureri ale spatelui. Si, din nou, susotelile īnvrajbeau atmosfera de la curte. “V-am spus, Luminatia Voastra, sa nu va īncredeti īn el. E un sarlatan!”. “E clar ca lumina zilei ca-i o iscoada, Doamne”. Tīnarul Īmparat nu stia ce sa mai creada, desi avea o ciudata īncredere īn Gradinar.
    Treptat, pe omoplatii soldatilor aparura cioturi osoase, care stīnjeneau vizibil mersul. Acestea crescura din ce īn ce mai mult, pīna cīnd puteau fi folosite drept mantale. Albastre, acoperite cu un puf fin, aripile uimira pe toata lumea. Si nu numai soldatii devenira īnaripati. Pīna si ofiterii aveau aripi albastre, iar punctul culminant īl constitui aparitia Generalului Suprem, mai cocīrjat ca de obicei, sub povara celor mai maiestuoase aripi care s-au vazut vreodata. “Soldati, sa multumim Domnului ca putem, īn sfīrsit, lupta. Ofiteri, īncepīnd de astazi vom trece la folosirea aripilor īn instructie, pentru gloria Tarii si a Tīnarului Īmparat!”, fura cuvintele discursului sau, dupa care se retrase īn cladirea comandamentului. Urale puternice zguduira Palatul, la vederea zborului maret si linistit al Supremului General, care plana lin direct īn balcon, īn timp ce santinelele īi dadura onorul īn noua pozitie, cu capul pe spate.
    Din acea memorabila zi, care fu proclamata mai tīrziu Ziua Īnariparii, se puteau vedea plutoane de soldati zburīnd disciplinat catre terenurile de instructie. Ofiterii, purtīnd īnsemnele gradului pe aripi, īnsoteau plutoanele la trei batai de aripa mai sus. Poporul aclama entuziast stolurile militare, īn care toti īsi pusesera sperante, iar copiii īsi petreceau toata ziua īnaltind zmee pe care scriau mesaje pentru soldati. Luīnd exemplul celor mai mici, batrīnii īncepura sa foloseasca si ei zmeele, trimitīnd grijulii, īn īnaltul cerului, povete si sfaturi, ca ei facusera catania, si chiar prinsesera marele razboi al Batrīnului Īmparat.
    Fura organizate parade aeriene, īn timpul carora soldatii adoptau zborul de defilare, cu aripile perfect īntinse, marcīnd sacadat cadenta prin batai ale aripilor, mīinile fiind strīnse līnga corp iar privirea, cutezatoare, īnainte. Tīnarul Īmparat, din cel mai īnalt turn al Palatului, primea onorul trupelor Generalului Suprem. Miscarea de aer provocata de armata aeriana īl obliga sa-si tina coroana pe cap cu ambele mīini. La dreapta sa statea Gradinarul, īn aceeasi atitudine linistita. Acum, era membru de vaza al Consiliului Īnteleptilor.
    Victoria a fost mareata. Conducatorii celor trei osti aliate fura capturati, īnsfacati din mijlocul trupelor ce fugeau cuprinse de panica, ridicati īn īnaltul cerului si transportati īn īnchisoarea eternilor dusmani. Independenta era salvata, patria era libera, iar cele trei īmparatii infame īsi trimisera ostatecii īncarcati de daruri, spre a garanta supunerea.
    Īncet, īncet, anumite lucruri se schimbara. Daca īnainte de Īnaripare, flacaii se ascundeau īn codru, fugind de armata, acum birourile de īnrolare erau luate cu asalt de tineri civili, oameni simpli si normali, anatomic vorbind. Toti erau īnflacarati si dadeau din mīini plini de speranta, cu credinta ca-si vor convinge examinatorii. Unii dintre ei chiar ciripeau ca pitigoii, īsi dadeau ochii peste cap ca porumbeii sau mīncau graunte din palma oamenilor. Femeile īncepura uriase demonstratii, īn care cereau ca si ele sa-si poata apara patria. “Īntelepciunea Voastra, de cīnd au aripi nu ne mai putem īntelege cu ei. Vin acasa – cīnd vin – ciripesc putin, ne pun sa le curatam aripile, sa le spalam, si īsi iau zborul”. “Marite Domn, de cīnd s-a īnaripat nu m-am mai culcat cu el. O sigura data si īnfoiat aripile pe līnga mine, a īnceput sa bata marunt din picioare, si-a dat capul pe spate, dar au venit sa-l ia īn stol, la instructie.” “Tare mi-e frica sa nu-si fi gasit vreo pasare, acolo pe sus, pe unde sta toata ziua. Sīnt singura ca un cuc, Stapīne!”. “El zboara si ma lasa, iar eu ma dau de ceasul mortii ca nu stiu pe unde umbla. Doarme īn gutuiul din curte, līnga curci!”. Varza era destula spre a avea cu totii aripi.
    Dar Gradinarul nici nu se gīndise sa furnizeze miraculosul produs pentru populatie. Tacea si nu mai scotea nici un cuvīnt cīnd Tīnarul Īmparat aborda aceasta chestiune. Si iarasi grijile se asternura pe fruntea Īmparatului. Tara era īn pragul razboiului civil, multi nobili dorind aripi. “Cīnd īi vad zburīnd īn īnaltul cerului pe topīrlanii astia, iar eu cu trasura intru īn toate gropile, simt ca mor de rusine”. “Īntr-o zi, fostul meu rob, caprar acum, si-a facut nevoile de acolo, chiar pe conacul meu”. “Am angajat, īn secret, douazeci de puscasi sa īi doboare pe cei care trec pe deasupra mosiei mele”. Si, tot mai des: “De-as putea patrunde īn sere!”.
    Aproape tot Consiliul Īnteleptilor se raliase īmpotriva Tīnarului Īmparat. Femeile tipau toata ziua ca-si vor barbatii īn pat, la locurile lor, sau daca nu, sa li se distribuie aripi. Tot mai multi tineri mureau īn timp ce īncercau sa zboare aruncīndu-se de pe cladirile īnalte. Batrīnii oftau dupa vremurile de demult, cīnd tot soldatul se bizuia pe picioare, iar aripi n-aveau decīt īnaripatele.
    “Ingrati ca de obicei. Īngusti, limitati si necugetati. Si doar mi s-a spus ca nu pot fi schimbati. Oamenii!”. Si, īntinzīndu-si pentru prima oara aripile pe care nimeni nu le observase, Gradinarul īsi lua zborul indignat. Serele se prabusira cu un zgomot infernal, si tuturor īnaripatilor li se topira ca prin farmec aripile. Multi, surprinsi īn aer, murira.
    Peste o saptamīna, cei trei īmparati aliati sarbatoreau victoria, cu fastul si pompa necesare unei asemenea ocazii.

 

SCURTA VIATA A UNUI SOLDAT GENIAL

    De cīteva saptamīni nu mai vorbea cu nimeni. Noptile si le petrecea īn magazia unitatii. Plantoanele īsi povesteau ca lumina sta aprinsa toata noaptea. Nimeni nu-si putea explica ce se īntīmpla cu el, ce punea la cale. Ziua umbla ca un somnanbul prin unitate. “Dar n-am sa ma las. Simt ca mai am putin si reusesc. Totul e corect calculat, iar aparatul, teoretic, ar trebui sa functioneze. Undeva este o mica greseala”. Cam astea erau gīndurile ce-i treceau prin cap, pentru ca de vorbit nu mai vorbea, dupa cum scrie, de altfel, si mai sus.
    Toate acestea pīna cīnd, īntr-o noapte cu luna plina pīna la refuz, camarazii īl auzira urlīnd ca un nebun īn magazia sa, bineīnteles, luminata. “Am reusit, sīnt un creier! Bine ai venit, celebritate, īn modesta noastra magazie!”. Dupa care usa zbura indignata de la locul ei firesc, despartindu-se brutal si irevocabil de cele trei balamale ruginite. Īn acest moment din magazie īsi facu aparitia vechiul tanc al unitatii, exponat de muzeu, pe care soldatii īsi faaceau practica elementara. El era sus pe turela, chiuind cīt īl tineau plamīnii. Tancul era de nerecunoscut. Partea din fata īl facea sa semene cu o combina, īn timp ce īn spate īi fusesera montate trei benzi rulante. Sus, unde era cocotat, era montat un panou de comanda, de la care tancul era dirijat. Vijelioasa, masina intra pe aleea principala. Frunzele care cazusera, din abundenta, pe jos, fura absorbite de dispozitivul montat īn fata. Delirīnd, apasa pe butonul verde si, dupa cīteva momente, pe o banda rulanta īncepura sa apara teancuri a cīte o mie de coli de scris. “Le-arat eu lor ce īnseamna progres! Gata, a apus epoca maturilor, soldati. Regele a murit, traiasca regele!”. Beat de bucurie, īndrepta teava (care fusese transformata, avīnd la capat o pīlnie uriasa) spre coroanele castanilor care erau plasati pe marginea aleii. Frunzele fura absorbite, iar dupa ce apasa butonul rosu, pe alta banda aparura pachete cu servetele, care aveau pe ambalaj data fabricarii, modul de utilizare, pretul, continutul, efectele secundare asupra celui care le foloseste, īntr-un cuvīnt, cam tot ce trebuie. “Gata, adio crizei de hīrtie! Tineti-va bine, parlamentari, vor aparea mii de ziare, de toate felurile. Si carti vor fi din belsug!”.
    Soldatii unitatii īl aclamau pe nebanuitul inventator, umplīndu-si grijulii ranitele cu servetele, ca nu se stia pīna cīnd o sa mearga masinaria. Cīnd pe a treia banda aparura sulurile cu hīrtie igienica, agitatia atinse paroxismul. Din proprie initiativa, un pluton de genisti se apuca sa-i ridice o statuie tancvestra soldatului nostru. “Va fi hīrtie igienica peste tot! Banca Nationala va putea īn sfīrsit sa aiba hīrtie de tipul celei americane (o luna īntreaga am studiat problema), pentru a trece la productia de masa a dolarilor. Ziaristii sīnt aici. Pot sa īnceapa interviurile, autografele, premiile, academiile…”
    Bumacit de atīta vīnzoleala, plutonierul suferi un soc teribil cīnd vazu usa magaziei cazuta la pamīnt si purtīnd, īndurerata, urmele senilelor. Mīnia lua locul durerii si subofiterul īncepu sa vada lucrurile īn infrarosu. Lovind īn stīnga si-n dreapta, ajunse līnga tanctransformator, sari pe turela si-l arunca jos, dintr-o palma, pe genial.
    - La arest imediat, urla plutonierul, la arest, sarpe īncalzit la sīnul meu atīta timp!
    Soldatii īsi exprimara indignarea patimasi, mai ales ca se trecuse la transformarea frunzelor de trandafir īn foi de drum, si urma transformarea frunzelor de nuc īn bilete de voie. Soldatul – erou principal, era īnsa luminat de reusita experimentului si nu parea afectat de cele īntīmplate. Ajuns la arest se lasa sa cada īntr-un colt, obosit de atīta succes, si ramase zīmbind īn gol. “Nobelul pentru cea mai mare inventie. Premiul de cel mai destept om al Evenimentului Zilei, care īsi va īnzeci tirajul. Oscarul pentru cea mai buna travestire – cine si-ar fi dat seama ca eu sīnt ceea ce sīnt?”
    Afara lucrurile luasera o amploare nebanuita. Soldatul Ion, cuprins de dragoste fata de noua bucatareasa, lasa sa-i scape secretul (īntre timp, inventia fu trecuta la categoria “secrete fantastice”), care astfel ajunse, zece minute mai tīrziu, la centralista Lili. Īnecīndu-se de emotie, centralista īi telefona lui Doru, reporter la ziarul local. Aflīnd vestea, redactorul sef scoase o editie speciala, dupa care dadu alarma. Faxurile functionau fara īntrerupere, iar cele cinci cabluri transatlantice care legau Europa de America īsi dadura duhul, nesuportīnd atīta informatie. NASA constata, cu amaraciune, cum mai multi sateliti cazura morti de oboseala, toti, ca un facut, īn lacul Balaton.
    Peste cīteva ore unitatea era īnconjurata de o mare de ziaristi, care organizau marsuri de protest la aflarea vestii ca accesul īn unitate e interzis. Spiritele se īncingeau din ce īn ce mai tare. Īngrijorat, guvernul mobiliza trupe de elita pentru paza unitatii. Se lansara gaze lacrimogene, iar īntr-o dimineata sosi un camion plin cu cauciucuri, din care se confectionara gloante anti-ziaristice. Īncetul cu īncetul problema parasi prima pagina a ziarelor. Tacerea desavīrsita care se lasase asupra acestui caz fu de natura sa-i demoralizeze pe ziaristi. Cel cīteva tentative de a face greva foamei, īn fata intrarii principale, fura īnecate īn jeturi puternice de apa.
    Īn acest timp, soldatul fu pedepsit cu douazeci de zile de arest pentru deteriorarea usii si consum nejustificat de curent electric. Tancul fu transportat la un combinat siderurgic si, īn cel mai desavīrsit secret, fu tansformat īn lacate. Orasul, tara, planeta se linistira. Īn coltul sau, īncruntat, pocnind de concentrare, soldatul nostru gīndea febril. “Sīnt sigur ca noul meu aparat va functiona. Din punct de vedere teoretic, totul este īn ordine. Sa ies de aici, ca-l si pun īn practica. Imposibil sa gresesc. Imposibil! Savanti din toate tarile, pregatiti-va! Adunati cīt mai multe frunze de laur! Si cei cu Nobelul! Oscarul! Voi fi iarasi celebru!”.
    Din celula alaturata, aparatul de captodecodificare a gīndurilor, inventat de un alt soldat, cu acelasi nume, din timpul celui de-al doilea razboi mondial, functiona de plin. “E clar, e ceva ereditar”, concluziona comandantul.
    De atunci, nimeni nu a mai auzit vorbindu-se de soldatul nostru genial.

 

 

© ASALT ASSOCIATION

Nota: Īn lipsa altor precizari, drepturile de proprietate asupra textelor sau graficii publicate apartin autorilor.
(As no other details are given, the copyright of the texts or graphic work printed here belongs to their authors.)

Altair Net
 visitors on asalt sites

Observator