SORIN DINCO

MURREALISTUL 3

    Cora era departe de a afla toate acestea. Unde este unchiul Bertholdt?
    Atunci autorul deschise mapa cu manuscrisul si scrise: personajul scrie ca autorul scrie ca personajul deschide manuscrisul cu mapa si scrie ca autorul pune personajul sa scrie; autorul pune oglinda aici si vede - vede si aici oglinda pune autorul; scrie ca... si manuscrisul cu mapa deschise autorul atunci. Dar Berty se nascu cīnd Adam se scufunda sa dea nume la pesti. Plus virgule, caci cine puse oglinda īn drum, ala a fost unchiul Bertholdt, despre care Cora cea mistificata nu citise īn ziare ca se sinucisese īntr-o dupa-amiaza de august, sub un nuc batrīn cīt batrīnetea si cu memoria buna, atīrnīndu-si un cablu de antena ca lat.
    Sau poate ca unchiul B. se afla īn trenul de Constanta-Iasi, la clasa īntīi, citind Kurt Weissel, vesel.
    Albastrelele astea frumos rīnduite īmi amintesc de profesorul de matematica din gimnaziu (un "ex" care a intrat de mult in citat). Īntotdeauna īsi īncepea orele de fractii, ecuatii si inecuatii, triunghiuri si elipse, cercuri si eclipse (ore infernale de trigonometrie pentru mintea mea bigonoma), cu o poanta sau doua. Era, cred, un cinism īn a cīstiga īncrederea elevilor: īi amuza la īnceput, īi punea chiar pe burta de rīs, ca apoi restul orei sa fie un calvar, īntelegi?
    Era aproape de miezul noptii si mīinile īmi tremurau spasmodic, fumam īn fata ferestrei de pe palier, doua fete iesisera de la dus ducīnd dupa ele o dihanie de mīta alba si cu pete negre īn jurul ochilor. Rīdeau scandalos si strigau la ora aceea: mizerabilo. Probabil ca mīta era a unui personaj din Mizerabilii hugolieni si, cum vegetase prea mult īn tesaturile alea, se molipsise si ea de mizerabilitate. N-aveam veioza. Si nici vreun motiv sa ma contaminez de la cele doua domnisoare care strigau mizerabilo, mizerabilo, carīnd mīta. Sa nu rīzi, te rog... Ce vroiam sa-ti zic... stii, trebuie sa cunosti starea asta, uneori, cīnd īmi aprind o tigare, personalitatea mea, sa nu uiti, īn conditie lichida, se transfera tigarii, tigarea se transfera fumului, fumul trece īn atmosfera si atmosfera este un alt fel de aer. Fumam. Fumam pe scara de incendiu din magazinul Tomis, cautam tiganusul acela de la Telefoane, īmi furase toti banii si nu mai aveam cu ce pleca la Cora. Asta nu suferea de nimic congenital, dar poseda o arta a schilodirii, īncīt daca i se cerea sa se faca armonica, armonica era. Se retragea pe scara de incendiu pentru un relache, stii? culisele lui, unde se odihnea antract. De data asta nu era acolo, nu lucrase deloc īn ziua aceea, īsi luase liber cīteva zile, īmi adauga ruletista.
    Am socotit c-ar fi mai bine sa plec la Bucuresti, sa ma īntīlnesc cu un prieten mai vechi decīt manuscrisul asta, un tip de la jurnalistica, pe care am planuit odata sa-l ucid, sa-l scriptucid īntr-o proza scurta. Ma apucase un dor inexplicabil sau mai bine scris, inefabil de Irina, ori, nu stiam unde sta Irina, pe cīnd prietenul acesta cunostea cīte ceva despre ea, locuia īn acelasi Bucuresti, respirasera inevitabil acelasi aer. Asadar, nu vad ce m-ar īmpiedica sa ma instalez chiar īn rīndul acesta pe un scaun de clasa a doua la acceleratul Constanta-Iasi, sa o vizitez īntīi pe Cora, sa o īntreb unde este unchiul Bertholdt, poate ea stie, poate ea vorbeste coerent, poate ea ma recunoaste si nu se inhiba īn fata textului, īncheie Mircea pagina la masina de scris.
    ... prin centrele concentrice prin care vedea el viata. si se apleca peste pervazul ferestrei sa elibereze fumul. Īn camera se dactilografia textul. Camera poate fi si obscura. City limits, cu farul si portul īn extrema estica. Īsi roti privirea pe deasupra cladirilor, apoi o coborī pe aleea dintre blocuri, unde mai era īnca lume strīnsa līnga tarabe. Observa ca īn preajma uneia cītiva tigani turci formasera un cerc, probabil contabilizīnd situatia vīnzarilor din ziua aceea de sīmbata. Cineva, aici, sus, va uraste. Cea mai batrīna femeie, comersanta mixta, era asezata pe un scaun, vīnduse scaune, si-si oprise unul si pentru ea. Scaune pliante. El urmari miscarile de pe alee toata dupa-amiaza. De la femeie, īn stīnga si īn dreapta, se roteau niste barbati cu femei līnga ei. Cercul era sau nu īntrerupt de cīte un copil nehotarīt, intrīnd sau iesind din el. Līnga cofetarie se opri un tip gras īmbracat īntr-un sacou rosu cauciucat, cu blugii soiosi si rosii. Privi īnauntru prin vitrina īncarcata de reclame, si-si scutura chica īncaruntita. Putin enervat pasi īn cofetarie. Īsi īndrepta din nou atentia asupra grupului de tigani. Veneau alte persoane si, tacit interesate, se īnscriau īn cerc. Discutau, gesticulau. De la fereastra lui Mircea, lumea se deschidea īn fata lui altfel, īsi aminti el, de exemplu, asta vara semana cu Parisul din filmul dedicat lui Cioran. Daca l-ai fi citit pe Cioran, sigur intrīnd īn acea cofetarie sau rezervīndu-ti un loc pe terasa te-ai fi imaginat īn Paris, turnul de la Posta mare ar fi adus a Turnul Eiffel, caci de la fereastra lui Mircea īti puteai permite rusinos sa te amesteci vizual īn apartamentele blocului de alaturi, o cladire de patru etaje lipita de una mai veche, cu mansarde si geamuri negre. Īntr-una din mansarde īsi scria tratatul de descompunere Cioran. L-a vazut odata schimbīndu-se īntr-o oglinda mare, asezata līnga fereastra. Īntr-o seara, asistīnd la acel ritual al schimbarii īn oglinda (Cioran obisnuia sa se strīmbe īn ea), era cīt pe ce sa pice prada propriei indiscretii. O carte cu coperti curcubeice zacea abandonata pe ladita-studio a oglinzii. Cioran se machiase, se pudrase, īsi pusese pe cap o peruca blonda, cīrliontata, si-si trase o fusta peste sort. Īn timp ce-si lustruia pantofii fluierīnd o bucata din Bach, el se apleca mai mult īn afara sa descifreze titlul cartii: "La litterature du XX-eme siecle". Asta era. Cioran īsi proba tocurile cui jonglīndu-si gleznele si periindu-si peruca. El se retrase precaut īn camera si lasa perdeaua sa acopere deschizatura geamului. Fu atras iar de mansarda. Cartea de pe studio era de fapt o oglinda mai mica pe care Cioran si-o duse la spate si, īndoindu-si capul din gīt, īsi cerceta ceafa, bordura tunsorii. Īn acelasi bloc, la scara A, statea un alt prieten de-al lui, Costi; un tip care īsi vīnduse biblioteca pe un pret de nimic. Locuia tot la etajul sapte, si de la balconul lui, cu o orientare identica, nu se vedea Parisul. De la Costi, ei urmareau un strip-tease īn apartamentul unei colege de-a lui, de la litere. Asta, aproape īn fiecare seara, se dezbraca la pielea goala, omitīnd intentionat sa lase jaluzelele. Se plimba agitat prin camera, sau facea exercitii de aerobica. Ei o studiau comentīndu-i gimnastica excitanta, stravezie. Cum o cheama? si Costi īi raspunse ca Manu. E blonda sau vopsita? E vopsita īn blond. Si se extaziau īncordati, acolo, īn genunchi si cu ochii deasupra balustradei balconului. Manu disparea putin timp din camera ca sa se īntoarca cu un tip la fel de dezbracat, care īnsa stingea lumina. Apoi ei doi vorbeau despre femei, la etajul sapte, īn balcon, femei cu vodka si tigari pe terminate. El chiar o īntīlni pe Manu īntr-o zi, īn casa scarilor de la Mircea. Nu functiona liftul de la A si o lua pe la Mircea, pe bloc. Ea mergea tot īn scara A si cīnd ajunsera pe bloc, fiind īn urma ei, o brusca tragīnd-o de par. Tipa, si el se scuza glumind: am crezut ca ai peruca si am vrut sa te sperii. Da ? n-am ce zice ! si mari pasul.
    "Bat si astea ?" Da, sigur. Tipul iesi din cofetarie si-si dadu capul pe spate. Stranuta. Īl descoperi la fereastra. Vru sa se retraga, dar nu se simti vinovat fata de cel cu sacoul rosu si buchetul de crizanteme. Mircea, a venit toamna? "Hai, ba, spune, bat si astea ?" Scrie īn text ? "Da." Bine, atunci de ce mai īntrebi ? "Pai sīnt niste tīmpenii." Da? atunci bate si niste tīmpenii: cad frunzele, copacii au īmbatrīnit, ploua, e trist, voi cadea īn vid de la fereastra - a venit toamna cam tīrziu; statea la coada timpului pen'ca nu capatase permis de trecere, īntelegi ? N-avea viza de flotant. Unde am ajuns? "La la la unde unde unde ai ai ai ajuns ajuns ajuns. Cīt mai cīt mai cīt mai este este a fost ? Unele inele sunt din foc, altele sunt din pamīnt. Focul este rece. Tigarea era aprinsa. Continua. Ce? Ma īndoiesc de existenta aparentei, tipii aia de jos fac politica, vremurile merg pe trotinete, se apleca mult īnafara si picioarele i se īnmuiasera, tremura, fata i se īnrosise, īl ardea, īl lesina. Trupul i se prabusi īnsa līnga calorifer, īn camera obscura. Picioarele grele īl furasera mortii. Se facea ca se catarase pe bloc si pasea pe marginea de tabla a acoperisului. Manu, blonda, striga: n-am peruca - sīc sīc sīc ! si-si lovea un pumn de celalalt, pumnareta pumnariia un pumn si zi mersi... Se clatina īn exterior si īn interior si se rasturna din pat. Cīt e ceasul? Doua trei cuvinte se īnfruptau dintr-un borcan de opt sute de castraveti murati, mirīndu-se daca de la lectura ti se poate face greata. Grand se īndoi de aceasta posibilitate, pe cīnd Enui starui ca da, este adevarat asa ca o prajitura, nu ? - servita īn cantitati industriale e īnselatoare. Grand riposta: ba da, ba nu, am sa-ti fac un hai-ku: somnul e portionat, moartea e pe īndestulate, el ridica acele doua trei cuvinte si le īnchise īntr-un pachet cartonat de tigari. Horea. Horea nu. Horea nu se. Horea nu se trezise. Horea nu se trezise īnca.
    M-am oprit la barul din gara sa-mi cumpar un sandwich si sa beau o cola. Tiganusul era la jocuri mecanice, dar eu vedeam īn lichidul din sticla, vedeam clar cum Horea, prietenul din Bucuresti, rīde la mine, īmi face semn sa ma apropii, are un reportofon īn mīna si-mi cere sa vorbesc spre beculetul rosu. Eu ridic sticla de pe masa si Horea dispare. Aud ca trenul de Iasi va pleca peste cinci minute si alerg sa ma urc īn el. Īn compartimentul meu e doar o doamna cu o verigheta groasa si lata, la mīna cu care rasfoieste un roman. Īncerc sa descopar despre ce carte este vorba, dar o tine pe genunchi si nu pot observa nimic, decīt un scris de tipar si culorile editurii Univers, serie noua. La o manevra brusca a trenului dibuiesc īntr-un colt emblema colectiei Fowles si inventariez īn gīnd. Pe o taraba, īn piata Garii bocea īntre coperti Iubita Locotenentului Francez si īncerc sa ma asigur ca despre aceasta este vorba. La modul cel mai ciudat, zici, conductorul de tren īmi īnmīna o fisa biografica a madamei, citesc despre ea: iubita unui locotenent moldovean, īsi īnseala barbatul cu locotenentul asta de garnizoana, interesant, nu? īn timp ce sotul ei este plecat peste ocean (olandezul zburator īl invidiaza). Nu, nu cred īn ceea ce citesc, dar citesc. Īmi permit riscul de a oferi doamnei acea fisa.
    - Poftiti?
    - Ce roman este? o īntreb eu, rotunjindu-mi palmele īn aer.
    - Colectionarul. E speriata de īntrebarea mea pusa fara introducerea aferenta. Realizez reactia ei si ma scuz. Femeia pare īncurcata de propria-i manifestare, īmi zīmbeste īngaduitor, īmi arata copertile cartii, apoi īsi schimba pozitia pe bancheta, un gest inutil deoarece nu-si schimba nici o pozitie, ci doar īsi trage mai spre genunchi fusta semi.
    - Va cunosc de undeva? Tresare si ma fixeaza o clipa, apoi priveste la fel de speriata īn jur si zīmbeste mai scurt decīt prima data. Deschide gura, renunta, rasufla adīnc, īsi umple pieptul lipsit de modestie, īsi redeschide gura. Vad pe partea de sus, īn stīnga, un canin de aur. Nu, nu o cunosc. E prima femeie cu canin de aur care rasufla adīnc si citeste Colectionarul.
    - Ma cheama Cora, daca asta va spune ceva... dar ma informa cu aerul ca n-ar fi cam nimic de spus, iar sansele mele de a cunoaste un astfel de nume n-ar cam exista.
    O, da, Doamna cu canin de aur, numele īmi spune o groaza de lucruri, din fericire...
    - Nu, am īntrebat doar. Se poate sa va cunosc dupa ... fizionomie, poate, dar nu dupa nume. Cora! da, un nume, cum sa va spun, un nume fru...nu, de-a dreptul frumos. Nu stiam ca exista si un astfel de nume.
    Īn timp ce-i raspundeam ea-si facu semn la carte si o aseza līnga ea, pe bancheta. Īnteleg ca i-a venit chef de vorba, īmi retrag privirile de la ea si ratacesc cu ele pe fereastra, afara. Ma caut de tigari si ma transfer pe hol. Cu cīteva masuri īn urma mea, apare si ea pe coridor si-mi cere politicos, mi se pare ridicol de politicos, un foc. Zaresc cum dintr-un capat al holului se īndreapta spre noi tiganusul cu un teanc de ziare pe brat. Cīnd ajunge īn dreptul nostru, īl apuc de brat si ma postez īn fata lui: acu stiu bine care-i chestia! i-am tipat strīngīndu-i puternic bratul liber. Mi s-a jucat o farsa, acolo! tu esti tipul de la telefoane!
    - D-le, da-mi drumul ca ma doare. Daca nu-mi dai, sa stii ca tip, trag semnalul!
    Tu sa-mi dai banii īnapoi, urlam eu, toti banii! ce crezi ca nu te-am recunoscut? esti tipul de la Posta, care mi-a bagat mīna īn buzunar īn timp ce ma certam cu centralista!
    - D-le, vrei ziare; uite, ia! asta cu titlul rosu ie doua sute cincizeci, asta cu titlul normal numa o suta sapt`si cinci si asta cu titluri mai multe, crime si pedepse, asta e doua sute. Vrei, cumperi; nu vrei, da-mi drumul sa plec.
    Esti un cretin ! fac ceva pe ziarele tale, īmi tai unghiile pe ziarele tale, īmi īmpachetez ceva īn ziarele tale!
    - Domnu', aveti vreo treaba cu copilu?
    - Poftim ? A, nu, mi s-a parut ca īl cunosc...dar m-am īnselat.
    I-am facut loc pustiului sa treaca, īnsa lovind femeia cu cotul peste sīn. Īntr-un fel jenata de aceasta atingere, deveni stīngace īn gesturi si scapa tigarea dintre degete, lucru ce produse putina agitatie īntre noi si vrui sa ma aplec dupa tigare; gest stīngaci de altfel, asa ca ma īndreptai din sale la fel de repede, lovind-o iar. Aceeasi intentie cred ca o avusese si ea, caci, īn timp ce eu o lovisem, ea era aplecata spre mine. Sīnul ei, nesutienizat, atīrna ca o aceoaie, stii ce-i aia, nu ? Nu balangani, asa, dar fu ilar sa o tot bosolesc īn felul asta, masochisto-accidental. Rīsei, necerīndu-i scuze ridicole. Ea chiar izbucni īn rīs, īntr-un hohot nervos care-mi oferi ocazia sa-i descopar si celalalt dinte, din argint, o masea camuflata de caninul de aur. Zīmbii sa o acompaniez.
    - Mai aveti vreo tigare? i-am dat o tigare si, rīzīnd, si-o aprinse de la a mea cu un aer barbatesc, pufaind zgomotos.
    Draga doamna, esti ridicola si mirosi de la telefoane a transpiratie. Ea deschise cartea si copertile īnvaluira īn īntuneric compartimentul, īn timp ce treceam pe sub tunelul de dinaintea Fetestiului.
    Īn statie, am coborīt sa-mi cumpar tigari si sa beau apa. Dar īn Fetesti ningea si īn Fetesti era iarna. Iarna Irina invoca trecutul nostru ca sa ma conjure pentru īnca o īncercare, zicea ea, sa luam totul de la zero, se ruga ea aprinzīndu-si tigare de la tigare, iar noi ne ascunseseram īntr-un tren tras pe o linie moarta, fara metaforizari murise linia aia, si Irina iradia iubire rugīndu-se pentru iubire acolo, īntr-un compartiment rece si gol, nemetaforizat de rece si gol, lucrurile erau sincere cu noi pe atunci, si vorbea cu numele meu pronuntīndu-l de zeci si zeci de ori, caci Irina nu mai īnvatase cuvinte ci doar nume si notiuni. La Fetesti era noapte, ninsese si vīntul spulberase zapada, īmbracīnd sinele cu ea īntr-un fel care īmi sugera o comparatie cu un urias care trecuse pe acolo, lasīnd dīre de faina īn urma sa pentru a-si recunoaste calea la īntoarcere. Mai stii, poate pe Irina o adusese īn gara de la Tulcea un astfel de urias, care īnsa nu se mai īntorsese din drumul sau. Noi, astia marunti, ne īntoarcem, nu?
    Atunci abordai o atitudine serioasa si ma interesai de trenul spre capitala. Trebuia sa soseasca imediat. Am considerat ca daca īmi cumparam bilet īnsemna sa ma abonez la o ruta pe care anterior o alesesem deliberat, ceea ce, nu ? ar fi o contradictie de genul celei sugerate de o colega, zice ea, eu cred ca doctrina si simbolism sīnt doi termeni care se resping reciproc. Ma oprisem pe scarile vagonului, īn timp ce acceleratul accelera la iesirea din orasel. Drumurile, īn ultima vreme, duceau toate īn capitala. LONDRA- PARIS- BERLIN- ZĪMBETE ĪN NEW YORK. Eu, un tip din Tīrgu Frumos, generatia asta care s-a grabit sa-si cumpere "Dragostea". Mircea Cartarescu era moartea mea prin clasa a unsprezecea, o expresie teribila: sīnt mort dupa Mircea Cartarescu! Mircea Cartarescu este moartea mea ! Da, da, totul e sa o evit, īn masura īn care moartea asta teribila se poate eluda instantaneu si consumativ. Un moment am simtit nevoia, nu? sa sar de pe scari, sa plonjez cu doua-trei straturi mai jos, īn metametica, acolo unde scrisesem eu odata ca singurele rani din metacarnatia noastra sīnt iluziile pierdute, si Nietzsche si Llosa si chiar Cristian Popescu ar fi plīns dupa mine, pe terasamentul celeilalte linii, dar si asa cadeam īntr-o contradictie. Sau sa ma congelez, īn tentativa unei viitoare generatii de a ma reconsidera. Singurul meu motiv de a retrai era ca nu facusem cunostinta cu Doamna al carei canin era din aur. Vroiam deci sa ma īntorc īn compartimentul acela numai pentru a afla acest amanunt, spre a īnlatura orice īncriminare de ignoranta. Mi-am vazut atunci scheletul care scurtcircuita liniile electrice de la care se alimenta locomotiva, craniul plin de sampanie si falangele membrelor fumīndu-ma īntre ele. Grusenka fusese o cocota popotareasca pe līnga firul de crizantema de care atīrnam eu atunci. Hai, īntelege, trebuie neaparat sa-l gasesc pe unchiul Bertholdt. Am urcat scarile si, īncurcat de acceleratia acceleratului, ma strecuram pe coridor īn cautarea unui loc liber īn metaspatiu. Caci nu micromirarea mi-a fost cīnd īntr-un compartiment o revazui pe Doamna cu canin de aur, discutīnd cu un preot, un domn batrīior, care pazea īntre picioare stiinta lui Guillaume rezumata la o geanta din piele de porc castrat. Iubita Locotenentului Moldovean de Garnizoana pipa dintr-un port-tigaret spiralat si lung cīt propria-i observatie. Intru si dau buna-noaptea, buna ziua sau timpul īn care se petrece actiunea, la urma urmei o formalitate pe care au tot batut moneda clasicistii, dar aceasta ma priveste contrariata de politetea mea īn avans.
    - Permiteti sa stau līnga dumneavoastra, stimata doamna cu premolarii de aur...
    - Va rog frumos, e ocupat.
    - Vai, dar e o scuza minora, doamna, cautati o scuza majora daca tot vreti sa ma respingeti. Nu zaresc nici un alt bagaj aici, deci sīnteti de-a dreptul singura.
    - Cu domnul preot, daca nu va suparati.
    - A, nu, nu ma supar ca sīnteti cu domnul unchi Bertholdt.
    - Nu sīnt unchiul BERTHOLDT, sīnt Unchiul BERTRAM si locuiesc pe Kurt Weissel.
    - Ce coincidenta, Kurt Weissel! Probabil numarul opt?
    - Exact!
    - Extraordinar! Nu se poate! Eu nu locuiesc acolo si nici n-am de gīnd sa īmpart compartimentul cu voi. stiti, oamenii lui Dumnezeu au aripi, zboara. Preotul de la mine din localitate, īn timpul slujbei dadea din brate si parea ca fīlfīie din aripi, iar toata lumea din biserica era īncredintata ca zboara.
    - Ma rog...
    - Pai chiar va rog sa va rugati si chiar sa zburati. Zburati!
    - Domnule, e nevoie sa chem conductorul sau sa trag semnalul? se īnfurie doamna cu canini din premolari.
    - Ah, dar ce-aveti toti, mai, cu trasul semnalului? Daca tragi semnalul vine conductorul pentru ca se opreste textul si se īntreaba conductorul de ce nu mai functioneaza trenul si ma da afara.
    - Da? Eu am, din moment ce nu sīnteti dispus sa-mi dati pace.
    - Hai doamna, ce, nu ma mai recunoasteti? Eu sīnt tipul care v-a iubit īn trenul de Iasi, eu sīnt cel care v-a dat o tigara si foc, si-am rīs amīndoi, si dumneavoastra rīdeati ca o ridicola, dar nu chiar ca o ridicola pentru ca citeati "Colectionarul".
    - Va-nselati, eu citeam "Mantissa".
    - Hait! "Mantissa" nu s-a tradus. Pe dumneavoastra va cheama Cora. Nu trebuia sa apareti īn textul asta, ci īn trenul de Iasi. Nu cumva asta e trenul de Bucuresti?
    Īmi raspunse dīnd afirmativ din cap si īntorcīndu-si-l īn acelasi timp spre fereastra. Ce-ar putea vedea īn īntunericul de afara ? Era ca o camera de interogatoriu, ca cele de la Politie, cu oglinda falsa, de dupa care eu tineam deja o tigare īntre buze cīnd o dusei pe cealalta, scoasa la repezeala din pachet. Vedeam īn fereastra din fata mea un punct rosu cīnd mai conturat, cīnd mai slab. Era personalitatea mea īmproscīndu-se ca un duh profan prin holul vagonului. Īntepenit de rusine, n-am mai putut sa plec din fata acelui compartiment īn care, printr-un sistem de oglinzi oferit de circumstanta, o vad pe Doamna Cora cum īsi aseaza cartea pe genunchi si-si scoate din geanta din perioada cubica un pachetel. Rīnduieste pe carte cīteva felii de pīine si o cutie. Cauta iar īn geanta si revine cu un briceag marinaresc cu care desface conserva din care iese prietenul meu Horea, cu reportofonul īn functiune, cu beculetul rosu aprins, saluta doamna si se īndreapta spre mine: Salut, batrīne, ce faci aici? Hai sa coborīm, si trase semnalul, trenul se opri, iar noi coborīram īn mijlocul īntunericului. E cald afara, iar tu porti un blue-jeans si un t-shirt si semeni cu un fost coleg de clasa, din liceu, pe care-l chema Horea. Deodata, perceptibil, se deslusesc īn acel cīmp īnnegurat reliefurile cladirilor din preajma Pietei Presei Libere. Īmi propui sa bem ceva la un non-stop, stii tu care, iar eu ma las purtat de tine pe strazile alea slab luminate. Asta-i Bucurestiul? Da, confirmi tu. E Bucuresti-Paris-New York. Si asta e un fel de viata, vorbeai tu, si se poate trai de azi pe mīine, und so weiter. Am gastrita si apa la genunchi. Apa la genunchi am recoltat-o cīnd ma rugam de-o tipa, nu-ti zic care, o tipa L'amante Blanc. Uita-te īn ochii mei; vezi pata aia de igrasie din garsoniera sora-mii, de deasupra fotoliului extensibil pe care dormeam eu si visam la Mulatresse. Ai scos atunci din buzunar un chilot de dama dantelat, si ti l-ai pus pe cap, si ai vrut sa punem pariu ca ai tupeu sa circuli cu el pe cap prin oras, si ai dat un telefon undeva sa comanzi o ploaie, stii? Peste vreo cīteva minute, a īnceput sa ploua marunt, apoi torential, si s-a facut imediat primavara. Eu te-am īntrebat de ce era iarna īn Fetesti, tu ai raspuns ca lucrurile īngheata dupa ce curg; de ce era vara pe cīmp, tu ai raspuns ca lucrurile se īnghesuie īn largimea lor; si primavara acolo la Bucuresti. Tu ai raspuns ca-ti displace anotimpul toamna. Te-am īntrebat ai cui sīnt chilotii de pe capul tau si tu mi-ai promis o femeie pentru noaptea aceea.
    Si rīdeam de mortii oraselor. Acum hai pīna la terasa Lido, sa-mbucam niste mici. Tie bere, mie cola. Poate bei si-o vodka, poate visam la cai verzi la caleasca, si ne plimbam pe Lipscani, si cumparam rochii pentru virtuale mirese. Uite, asta-i Casa Poporului. Asa de mare? Da, dar de-aici mai sīnt īnca vreo doi kilometri pīna la scari. Vezi, pe bordura asta am pus eu un tiganus zdrenturos si-am facut o poza pentru lucrarea de laborator. O chestie misto: se vedeau si el si Casa Poporului, īntr-un prim-plan perfect, de-ai fi zis ca pustiul se pregatea sa urce scarile. Dar īntīi sa-ti prezint un chelner batrīn, a fost sef de salon la Athenee Palace, acu e ospatar la terasa. E un maniac īn servirea clientului. Daca-i ceri o bere, e īn stare sa-ti aduca tacīmuri, servetele, gheata, sare si-o gagica - ai sa te convingi singur. si ne-am grabit pasii spre gagica pe buza de halba, numai ca lumea nu era asa de albastra, numai ca chelnerul era un pipernicit care fugea de turbinca, si se-aciuiase īn drum spre Ghencea pe la terasa, sa stearga paharele de ceara, ceara topita de la lumīnari pe picioarele paharelor de cristal, din care bausera colegii lui la īnmormīntarea unei chelnerite, si tare mi-a fost sa te-ntreb daca nu fusese si Irina pe-acolo, pe la priveghi. Mi-ai cumparat "Etica" lui Spinoza din fata Literelor, si ne-am īnfundat īn barul de la subsol, eu cautīnd-o pe Irina, tu cautīnd un loc la masa. Era un tip de la medicina, tii minte, l-ai īntrebat de un anume Kosai, si ti-a dat un numar de telefon. Apoi am vizitat fosta Stefan Gheorghiu, unde-aveai tu cursuri, de la al carei etaj cinci se vedea ograda lui Zīmbescu, īn care chiar īsi īntinsese la soare ciorapii. Ia aminte, ziceai tu, s-ar putea sa iasa dintr-un moment īntr-altul, sa-si hraneasca orataniile. Sa-l vezi si sa urli ca este.
    I-ai telefonat acelui Kosai. Kosai, protectorul Irinei. Adica cum vine si asta? Se culca cu el din cīnd īn cīnd contra unei sume fixe pe luna si o asistenta foarte vigilenta de-a lungul acestei luni. Vrei sa spui ca e protejata lui ? Nu, ca el e protejatul ei si-atīt. N-ai mai comentat nimic. Ne-am suit īntr-un tramvai despre care ai spus ca "asta este", iar īn tramvaiul "asta este", probabil ca abia asteptai, ti-ai dat drumul povestii: Fericirea, ai īnceput tu, fericirea m-a atins cu aripa ei grilajata īn statia Ferentari, ba nu, Crīngasi, si-am urcat atunci īn metrou, ai continuat, si-am coborīt atunci din "asta e", si-am urcat atunci īn metrou, īn Ferentari. Fericirea e un obiect de studiu inventat de profesoarele de gimnaziu, fericirea e o initiala M, pe care ti-o agatasei ca pe un pandantiv de gīt, unul de argint, caci acelei profesoare de gimnaziu ce se epila cu romplast si-si sugea īnca degetul mare īn somn īi placea argintul si usa unei garsoniere se deschise īn fata suvenirurilor noastre pe care le purtam agatate dupa noi ca doi cīini tinichelele. Era Manu, avea parul vopsit īn rosu, avea fundul mare cīt un hublou, prin care te ametisei de cīnd tot priveai nesfīrsirea fericirii, si ochii albastri. Salut, Manu, uite, el este fostul nostru coleg, i se zice filozoful. Manu nu ma recunoscu si culmea, se interesa de numele meu. Sunt eu, ce dracu, cine ar putea fi īn locul meu daca nu eu! Se pedichiura, era īntins īn mijlocul bucatariei un ziar - uite, asta e ziarul īn care te-au publicat, batrīne; i l-am adus sa vada cine ai ajuns, īmi sopteai tu īn timp ce ea pregatea cīte o vodka cu gheata. si-am dibuit printre unghii si alte ramasite ale Manuelei numele meu si cīteva versuri, cīteva proze, cīteva citate, scria: "Murrealistul", de puncte-puncte. Am gasit mai jos si titlul premiului pe care mi-l acordasera, iar pe locul trei erai tu, te premiase ea, Manu, care intrase īn sufrageria-dormitor cu o tavita cu cafelele si vodka cu gheata. Staruisei sa-si aduca aminte de mine, tipul care nu a atins-o niciodata, de acolo, din ultima banca, din spatele ei, hai tu! nu, nu-mi amintesc de nimeni care sa fi stat īn spatele meu. Ba eu stateam, īti pazeam aerul de leidi cu escorta, de mamadolores, rasfoind "Razboiul de sfīrsitul lumii", primeai biletele de la un zalud pestrit, posibil sa nu ai tinerea asta de minte pen'ca nu ti s-a cīntat ghiochiul noaptea, cu lumīnarea la frunte, si parul tau īnca mai este īmpletit... si vopsit īn rosu.
    Tu, Horea, tu te-ai aruncat pe canapea si ai hohotit: tipa asta mi-a dat plasa, tu compris, elle m'a donne de sac, et alors, je suis un imbecil, am vrut sa ma casatoresc cu ea, totul mergea ochei, pīna cīnd, īntr-o seara, eram la ea, beam cīte un coniac, si ne planuiam intrarea īn biserica: noi doi ca niste porumbei, preotul gentil si serviabil, smecherindu-l pe Dumnezeu, stelele verzi patrunsesera īn camera aceea, se tapetau pe perete īmpreuna cu cai verzi, īngerii se jucau cu trenuletul mecanic, iar susnumitul tragea cu urechea la usa. Si la usa se aud niste batai, destinul, forta destinului, rīd, ea ma īngīna, nici o forta, asta e Marius, tre' sa-i deschid. Care Marius, si o vad cum se ridica brusc din pat si fuge la usa sa-i deschida mariusului. Susamintitul se strecurase, īntre timp, īn debara, trenuletul deraiase si tapetul se igrasiase. Un marius pletos, rocher, da buzna violent īn sufrageria-dormitor, se holbeaza la mine ca violul lui Rene Magritte si tipa sa evacuez īncaperea. Nu o evacuez, dom'le, ca n-oi fi de la impozite! Ba da, zice el, hai nu, zau, īnseamna ca esti bine, ai pile, relatii, tre' sa te ascult, nu? ai face bine sa renunti la misto, tipule, ma sfatuieste el, iar eu o caut din priviri pe Manu, se vīrīse īn pat si-si strīngea absenta genunchii la, cum īi zice, la piept. daca nu te executi, va omor pe amīndoi, oau, pleonastule, esti pus pe fapte mari, grandioase! si cu cine īncepi? Manu nu reactiona īn nici un fel, era extraordinar de calma, ma īnciuda total. Calmitatea ei mi se transfera si īncercam sa-i gasesc privirile, dar se īncapatīna sa rataceasca cu ele pe pereti. Cu mine! Fenomenal! asta īnseamna ca noi doi vom fi copii cuminti si-ti vom urma exemplul. Nu, īmi tai venele, si pīna mor eu voi sīnteti deja reci. Da, te cred, devenea convingator. Ne bagi īn congelator sau ne īnghesui īn saci? lasa gluma, nu-i nimic de glumit! tu n-o iei de nevasta p-asta decīt peste cadavrul meu! oripilant, baiete, dar te contrazici... La replica asta, īsi scoase de undeva un cutit cu lama lata si tintui cu el īn directia Manuelei. Dar ea nu se misca, ci bolborosi ceva, plictisita si masurīnd peretii camerei cu niste ochi aproape adormiti, de-ai fi zis ca mai asistase la asemenea scene, īn care mariusul ei se declansa violent si, dar sa nu anticipez. fii atent, colocvia mariusul, īmi tai venele, uite-asa, arata el, schitīnd gestul cu taisul pe deasupra īncheieturilor si mīinilor, īnsa nu-si realiza nebunia. Cert, asta era nebun. Hai, īl īndemn, hai, da-ti drumu' la sīnge. Uite, īmi dau, da dup'aia urmati voi. Ma bizuiam pe calmul Manuelei si asistam la sou. A propos, īn sou-soc īti aparusera alea, nu? Ei bine, mariusul īmi īntinde cutitul si ma roaga sa i-l īnfig īn burta. Chiar īsi deschide geaca de piele, īsi deschide si o geaca de blugi, si-si umfla burta stīnd cracanat īn fata mea: aici, baga-l! de ce? d'aia, īti explic dupa... Am apucat cutitul cu un gest scīrbit si l-am aruncat pe deasupra lui īnfigīndu-l īn tocul usii. A īncremenit chircit de sperietura. S-a lasat o tacere ambiguizanta īntre noi. Manu se ridicase īn rastimp de pe pat si-si īmbracase niste pantaloni si un pulovar. Eu, care nu fumez, mi-am aprins o tigare si, demonstrativ, apropiindu-ma de el, i-am stins-o pe pīntecul īnca umflat, ceea ce l-a dezmeticit pe mariusul omucigas. Prinsese iar viata, dar nu mai urla. Mi-a cerut o tigare si un pahar de tarie pe care i le-am oferit imediat ce s-a asezat turceste pe podea. Am revenit pe fotoliu, pastrīndu-l sub atentie si observīnd ca Manu era īmbracata de oras. N-am īntrebat-o de ce, probabil īsi juca si ea rolul, sau īi era indiferent ce va urma, farsa aceea, dupa consumare, asteptam sa-mi dea un raspuns. Īntr-un sfīrsit, se apleca spre el, īi sopti ceva scurt, ceea ce-l determina sa-si elibereze gīndurile de sub dos, sprintīnd triumfator la usa. Deschise, iesi Manu, īsi smulse cutitul din lemnul usii, iesi si el, nu īnainte de a rīnji ca un drac, īn premiera. Da, cam asta a fost, īmi zic. Or urma aplauze, nu?

RIDEAU

    Tu, Horea, tu ai parasit un moment īncaperea pentru a te īntoarce din bucatarie cu un cutit. Īl pastrez ca amintire de la ultima mea īntīlnire cu Manu. L-am gasit pe scari, la plecare,īn fata usii. Plus chilotul, dar asta e furat cu cīrligul de pe sīrma, cīnd se mutase īn oras, la īnceputuri. La īnceputuri... zici tu, si cu asta datai femeia aia omisa īntre un chilot si un cutit de rocher, un depesar, un curist, un trompetist, care-i zicea bine serenade din trompeta, caci el fusese la īnceputuri, cīnd i-a spart timpanul, si Manu era femeia care īncepe cu primul barbat si se sfīrseste cu ea īnsasi, prin ea, de aceea tipei īi trebuie leacul pe care tu te falesti ca nu i l-ai administrat. Iubirea e plutonica, zici tu, si doreai īn modestia ta sa o iei de nevasta cu cearceaf. Ei baiete, pentru astfel de cazuri mai exista si magarete, īntelegi, magarete de calarit si alai tiganesc. Dar tu īmpaiai cioara vopsita, o hraneai cu īngrasaminte chimice si mai pretindeai sa stea cu tine, ca pasarea lui Harry Brauner, metaforizata de Aiud si zabrelita de Craciun. Si-mi mai spui ca e femeia pe baza de sex, care respira sex si ca rocherul era doar un simplu obiect sexual. Frumos, tu o iubeai - iata femeia īmplinita. Bine, stiu, multe femei īmplinite ca asta ma vor contrazice, dar tu te agatai de o biata atingere, cu o negura careia ea īi agata globulete si orga de lumini. Batrīne, stai sa-ti citesc ceva de cīnd o curtam: "Nu īntelegi- si aici e subliniat īn te le gi - ca - fii atent - as vrea sa-ti dau ceva ? Cevaul (asta prima data l-am citit ceaiul) pe care īl astepti. Numai ca nu stiu de ce n-o fac acum, nici eu nu stiu. As vrea sa astepti, dar ar fi prea mult sa-ti cer, totusi: Asteapta-ma! (adica, asteapta-ma, īntīrzii cinci minute, nu-ti cer prea mult), si urmeaza: Dar nu ti-e frica ca (a halit-o!) nu pot nici mai tīrziu, o astfel de amīnare continua crezi tu ca ti-ar prinde bine? (un dus, un desert delicios mi-ar fi prins bine de minune!)." De cīnd ai biletul asta, te-am īntrebat, īl pastrai de un an īmplinit, dar acum un an īmplinit se īmplineau doi ani īmpliniti de cīnd eu primisem un astfel de bilet. Poate o sa ai ocazia sa-l citesti. "Ti-am scris ca nu pot nimic! Nu pot decīt sa-ti spun: asteapta! Dar stiu ca nu am dreptul. Nu vreau sa te amagesc, nici sa te mint. Nu pot sa fac nimic. Credeam ca īntelegi. Tu (e subliniat) trebuie sa īntelegi ca sīnt prea lasa sa spun un nu sau un da. Nici nu stiu prea bine ce vreau si ce-i cu mine." Apoi, īn josul paginii: "nu te am cu nimic, Mircea" si o schema: "mit vs literal" iar de la versus pornea o sageata catre: "opereaza elementul istoricitatii". Putin mai jos, o nota de genul primeia: "zei vs eroi" līnga un nume, Cesare Segre, adica: "frunza verde-a frunzei negre / criticul Cesare Segre / frunza neagra de sulfina / de persoana masculina / hai!"
    Mai aparuse un nume, deci, Mircea, cuprins īn corespondenta cu mine, care sustinea o alta corespondenta. Zici ca tipul asta īi scria poezii si ea īl mintise ca la a zecea poezie īi va oferi o noapte de dragoste, nu? Nu, Horea, nu i-a dat decīt o cafea si baiatul s-a aruncat de la etajul cinci, īn gradina. N-a murit, ci a stat vreo trei luni īn spital, luni de fiere īn ghips. De atunci, nu mai bea cafea, i se pare ca miroase a Manu. Lucrurile miros a femei, a dragoste, si au gust de fiere. Pixul meu miroase a Irina, cerneala are culoarea parului ei, foaia e epidermica si colturile au sfīrcuri, iar cīnd o ating, juisez, īmi juiseaza creierul. Ce scurte sīnt dramele astea. Dupa o povesta urmeaza alta si nici nu lasam loc epilogului. Asa am procedat noi, īn noaptea aceea catedralica, desenīnd o coperta cu doua pahare īmputite de complīngeri. Te īmbatasei si nu mai aveai chef de vorba. Din cauza asta mi-ai ascultat povestea cu Irina, m-ai abandonat sa termin povestea īn chipul meu, dīndu-i, cīnd si cīnd, modelatii manuelice. Am adormit si eu pe balcon, obsedat de o abjectie poponareasca pe care as fi riscat-o culcīndu-ma līnga tine, pentru ca alt pat nu mai era īn īncapere. Ma īndragostisem de oras, mi se oferea din balcon o panorama a unui Bucuresti mut, stingherit de luminile insistente ale strazilor. Am zgīriat cu cheia de la camera mea din Constanta un sextet, pe perete. Du-te sa-l citesti cīnd ai timp, e cam asa: sa ne ascultam / oasele īngerii daimonii / mamele tatii fratii moartea / viata nicicīnd / ele sīnt viata / aceste puncte sinusoidale.
    Dupa noi, dupa noaptea aceea, dimineata nu a rasarit soarele, ci doua ghilimele trase la sorti de un cashunahua, care rīdea īn hohote īn ibricul de pe aragaz, unde o forma extrinseca a unei experiente se fierbea dīnd pe foc. Si tu īti cereai scuze pentru ingratitudinea Manuelei, n-ai fost īn stare, ah, nu mai am nici o putere sa īndrept lucrurile petrecute altadata... n-ai exprima decīt expresii inecuate, Horea. Ce-ti mai aduce o aducere de minte? Manu? Manu ramasese īntepenita pe scaun, scaunul era īntepenit īn podea, aerul se īntepenise deja īntre voi. Manu rīdea, Manu se rida, mariusul o īndopa cu dragoste, se īngrasa femeia, īsi mīnca propria umplere; ea se cracise pe sou-soc si-si facea pedichiura: uite si tīmpiteii astia platonici! ce-i aia platonic, Manu? e probabil ceva dulce-amarui, plumburiu si limfatic, un fel de ciocolata cu pīine calda, īnmuiata īn zeama de varza-acra, pudrata cu alune. Ei bine, tu ai nevoie de tarie, nu de fainarii dintr-astea. tie-ti place argintul, nu aurul. Galbenul te deprima, te leaga, te verigheteaza, nu? te īnlantuieste, e vīscos si se īntinde prea mult, nu se rupe, se alungeste īnnebunitor de mult. Pe cīnd argintul e indiferent, e rece, e distant, e, cum e, Manu? Cum e argintul, Manu, de ce-ti place tie argintul, spune-mi macar acum, sa stiu ce sa-i explic lui Horea, de ce-i asa si nu pe dincolo, chestii de rutina.
    Evident, reflectez la iminenta sfīrsitului. E tot ce urasc sa fac. E un cerc vicios īn centrul caruia chiar ma aflu, suspectīndu-ma de centripetism. Adica, dupa ce m-am despartit de tine, am tras o fuga pīna la Gara de Nord, sa-mi cumpar bilete pentru Cora. Mahu mi-a propus sa trec pe la el īn seara aia, avea o carte despre postmodernism, o revista cu pozele Irinei si reteta acestei nibole. Don Ibrahim īsi sugea gingiile, gīndindu-se cīt de aproape este de a intra īn textul meu. Ma uram, lucru plictisitor. Ma ur, urmuzesc, Horea. Acum ma lasi singur sa termin povestea asta ca si cum as fi Caroline Rose, a lui Muriel Spark, din "The Comforters". Cora. Cora are vocatie pentru un astfel de personaj, Caroline. S-ar putea ca acum eu sa te sīcīi cu pixul la cap, cum se spune, sa-l auzi cum zgīrīie lenes pe hīrtie, cum īmi aprind cīte-o tigara, cum oftez din cauza ca-s cocosat asupra caietului. S-ar putea sa-mi ceri īn curīnd sa nu mai fumez īn camera, ca la tine e interzis, s-ar putea sa-ti stingi lumina si eu sa nu mai vad ce scriu, s-ar putea sa pleci īn oras si eu, ca īn desenele alea unguresti sau cehoslovace, sa-ti scriu cuvīntul usa pe coala, iar tu sa deschizi cuvīntul, sa treci prin cuvīnt si sa-l īnchizi, astfel iesind din pagina. La fel de probabil ar fi sa-ti aduci aminte ca ti-ai uitat umbrela acasa si afara sa fie Cecer Noros, si-o sa te-ntorci repede, o sa cauti cuvīntul usa ca sa deschizi - hopa! aici o sa ai iar nevoie de mine, Coro, la mine e cuvīntul cheie, iar eu o sa grafiez cuvīntul cheie, tu o sa vrei sa descui cu cuvīntul cheie cuvīntul usa, īnsa eu, ca sa te necajesc, o sa le sterg si-o sa le scriu cīnd pe unul cīnd pe altul... Tu cīnd īti tai unghiile, īti tai de fapt vīrfurile cuvīntului unghie; iata deci si cuvintele care cresc si care trebuiesc īngrijite pentru a nu se deforma, transforma, caci de nu ti-ai taia unghiile, ele s-ar numi copite, gheare. Daca nu ti-ai taia unghiile, nu ai semana cu Caroline Rose, si eu nu m-as mai gīndi la moarte, la cuvinte cu "diftongi lacomi", aflīndu-ma īn viata, ci as muri si m-as gīndi la viata, la iminenta vietii. Ah, ce fatalism!
    Apoi, constiinta mea de mine? Momentele coincid: mor si devin constient īn acea ultima secunda de faptul ca mor. Misto! Mor si devin constient īn acea secunda prima ca m-am murit. Mor si devin constient chiar īn acea secunda ca m-asteapta viata. Nu, bineīnteles, i-am plīns pentru batrīnete fara de moarte si tinerete fara de viata, nu dupa chestiile alea īmprastiate si calculate simetric. La fel si cu istorioara asta. Īn final, voi ajunge, dupa ce Irina nu ma va recunoaste nici ea, voi ajunge la Cora, īn chiar momentul īn care eu ma īnsuram cu ea; nu ma mai recunoaste nici ea, deoarece īn afara de cel cu care se marita alt Sorin nu mai exista, nu? Nu mai exista nici un Sorin. Ori eu o īntīlnesc cu povestea din urma, o īntīmpin din urma cu povestea, o povestesc īntīmpinīnd-o ca un alai de nunta, pe ea īnsa nu o mai pot povesti decīt dupa ce trec pragul celuilalt Sorin, adica singurul care exista. Da? Prostii! Cīt de prostii pot fi ele? Nu stiu. Ia sa vad: dupa o noapte de betie, dupa ce s-au epuizat bancurile si nu mai ramīne de terminat decīt bautura, ce faci? Te culci. Si eu o sa ma culc dupa ce termin cu istorisirea asta, cu poantele, cu lichidul si lubrefierile, si-o sa termin curīnd, prin ignoranta. De fiecare data cīnd scriu ma ignora viata. Concluzia clasica tipizata, ignoranta: metaignoranta. Formula asta cu institutii, bani, norme etice, trolee si tramvaie, ma ignora. Cīnd fac o pauza de text, adica atunci cīnd reintru īn ea, īmi face reprosuri. Acum sīnt pus īn dificultatea īntīlnirii cu Irina. Asta-i un repros. Horea m-a avertizat ca n-am nici o sansa sa fiu recunoscut de ea - din refuz. Adica, literal, mi-a vīndut un pont. De trei-patru zile nu stau decīt īn fata acestei hīrtii cu zorzoane si buze rujate, manichiurata si prizīnd tutun mofturos. N-am mai fost pe-afara, pe dincolo, si-ntr-adevar, nu stiu ce se mai īntīmpla cu prietenii, care a murit si care a īntrebat de mine - sīnt mort. Din moartea asta lenta, din moartea asta pasiva, din moartea asta cuibarita īn textul vietii īmi povestesc virtuala viata, sau ex-virtuala, asternīnd-o īntr-un text despre- si- īnpreuna- si- tangential- de-adiacent- la - īn concordanta si simultan cu el īnsusi.
    La un bar de zi. Sorbeam dintr-un borcan de iaurt si muscam meditativ dintr-un strudel. Venise un tiganus sa-mi ceara niste bani. Oh, tu nu stii cum vine asta: seherezada este produsul cartezian al o mie unu ori o mie unu, de perioada o mie unu. The Young Poet Dead in a Train. Caught by a web. Quixote as Soljenitīn. Atipisem iar. The Young Poet dead in a web is caught by Soljenitīn as Quixote. Renverse. M-am trezit si mi-am īntins mīna spre pachetul de tigari de pe noptiera. Pe noptiera, legata de marginile veiozei si de ale unui manuscris, de sfīrcurile unui manuscris pe care īl mozoleam proscris, pardon, fīlfīia pīnza unui paianjen. M-am ridicat īn capul oaselor, un cap cu materie cenusie. Paianjenul rīnjea: ti-am fumat toate tigarile si l-am īnsarcinat pe Quihote sa-ti aduca un pachet nou de la Dulcineea. O stii, cum sa n-o stii: tine un debit de tutun pe colt. De la ea te aprovizionezi de obicei. Am suflat īntr-un fel usurat īntinzīndu-ma la loc īn pat. Cineva tipa: exist īntr-un manuscris murrealist. Exist pentru ca am cultul senzatiei, nu pentru ca citesc, pardon, nu pentru ca gīndesc. Probabil acel cineva visase un tīnar Soljenitīn mort la umbra unui visin, din gradina lui din Louisiana, i-o copsesera Grusenka si Dimitri, o familie de emigranti au pair, sosita cu cīteva luni īn urma pe tarmul Atlanticului, si angajata de Soljenitīn sa-i lucreze pamīntul īn schimbul unor lectii de limba engleza. Knife. Numai ca lucrurile se īntorsesera īmpotriva profesorului si lectia finaliza firesc. Converse, Quixote era prins īntr-un tren cu niste rulmenti īn geamantane. Ce faci, dom'le, aici ? Si paianjenul rīnjea, se lafaia pe pīnza sa hohotind amenintator: eu sīnt hitlerul lui Cioran, pen'ca tipu-i dogmatic. Hitlerul lu Nietzsche avea mustata si s-a sinucis pentru Claudita Schiffer, īntr-un bungalow, prin Caraibe... eu am scapat de Nurenberg, am planat cu cenusa vīntului de la ora saptesprezece, cīnd aveai tu īntīlnire cu Irina. Am rude īn Jerusalem, īntelegi, cincizeci de dolari bucata, martori pur-sīnge. Acum sīnt paianjen diabetic, ma razbun pe conditia umana imposibila ab initio ad astra, si fumez ca un turc tigara de la tigara, narghilea de la narghilea, vezi tu bine pīnza mea: e fum, e numai fum. Dar zburatoarele de aiurea care zboara cu fundul se prind īn ea, īn rest - e simplu, e fum. Dincolo de ea este ceata, dincolo de ceata este abur, dincolo de abur este o bruma, dincolo de o bruma este gheata si dincolo de gheata tronez eu, frumos mai tronez, īnghetat, congelat, conversez cu un chinez asasinat asasineste de un alt chinez, de aceea eu sīnt omul sfīrsitului de istorie. De povestire. L-am concediat pe Dumnezeu si pe toti povestasii lui. Dumnezeu era ca jarul sub cenusa. Cineva a dat cenusa la o parte si jarul s-a transformat īn cenusa. Cineva a dat cenusa la o parte. Altcineva vine si da cenusa la o parte. Un altul vine si da cenusa la o parte. Altul vine si da cenusa la o parte, dupa care altcineva da cenusa la o parte. Pardon, zice, nu am intentionat sa dau cenusa la o parte, se scuza, ci doar am vrut sa ma conving daca este jar sub ea. Si, era ? īl īntreb eu. NU. Pai vezi ca nu se vede nimic ? Nici pīnza mea nu se vede decīt din interior - din exterior este fum.
    M-am trezit. Tigara fumega solitar īn scrumiera. Nu-mi aduc aminte sa o fi aprins. Doar ca īnainte de a ma culca īmi pusesem o dorinta, ce-i drept, īn joaca: sa visez un loc īn care sa plec īntr-una din vacante. PARIS- LONDRA- BERLIN- ZĪMBETE ĪN NEW YORK. Totul īcepuse de la spray-ul Irinei. Si-l uitase pe masuta de la bar. Asta-i ceva spenglerist. Irina murise īn Bucuresti. Si Manu murise - nu-mi parea rau dupa ele. Irina īnsa murise īntr-un mod original si nu grotesc de comun, cum o facuse Manu. Irina fu surprinsa sub ruinele unui imobil īn demolare. Am facut eu sapaturi īn locul acela, unde ma trimisese Kosai, protectorul ei, care mi se si confesase: tu sa nu crezi ca se culca cu mine. Nu, Irina avea un talent deosebit la desen, īmi desena o casa si un copac līnga ea, un rīu si un soare deasupra lui, ca la mine, īn Siria. Ea-mi desena si eu o iubeam. Irina nu s-a culcat cu mine niciodata, desi n-ar fi vrut. Ea nu se mai recunostea din cauza ridurilor, īi crescusera radacini de plante pe fata, i se plimbau gargarite pe frunte, mīinile īi īnfrunzisera si īn loc de sīni doi bulbi de ceapa ciorii se ridicau de sub ruine. Īn loc de sex, niste pasari de pamīnt galben īsi facusera cuib; īn loc de genunchi avea genunchiere, iar pe glezne era adunata o sleahta de voodoo people care se īnchina unui loa cu unghiile īnfipte īn par. Pe talpi, ca pe o banca, se odihneau doi japonezi, īntr-un park din Tokaido, cīntīnd din flaut, nepanicizati. Irina murise īn intimitatea ei femeiasca iubindu-se prin barbati fara complexe, si nu mi-a mai acordat niciodata sansa sa o vad cum īmi refuza recunoasterea. Irina? Dar cine-i Irina, Irina? Un nume de botez pe care īl poarta fetele cu nume de Irina.
    Da, da... voi scrie, dupa ce termin tigara asta, voi scrie o nibola, "Murrealistul", al carei final va fi cam asa: si se scoborī īn oras, pe sub ziduri, zidurile cetatii, zidurile cu ochi si plutoane de executie oglindindu-se īn ziduri cu ceasuri, cu flegme si urina impregnate pīna īn maduva fierbetoanelor, acolo unde un pendul tot ticaie ca o bila mare, de excavator.
    Mai urma sa plec la Cora. Cora nu murise. Era īn expectativa, privea viata din interiorul ei - unde este fum.

 

 

 

© ASALT ASSOCIATION

Nota: Īn lipsa altor precizari, drepturile de proprietate asupra textelor sau graficii publicate apartin autorilor.
(As no other details are given, the copyright of the texts or graphic work printed here belongs to their authors.)

Altair Net
 visitors on asalt sites

Observator