DAN LUNGU
CALATORIA
(fragment din volumul "Cheta la flegma", Outopos
1999)
Femeia din fata ta īti
paru foarte frumoasa. Cu parul tuns scurt, baieteste, de culoarea castanei; cu fata prea
alba pentru a fi perfect sanatoasa, ochii mari, foarte verzi, parca rostogoliti de pe
proeminenta pometilor - chiar īn acel moment - īn golul flamīnd al orbitelor. Niste
ochi speriati sau poate cuprinsi de mirare. Buzele pline, ai fi jurat ca-s putin
tumefiate, desi cu un contur foarte precis, te īndemnau sa banuiesti un corp la fel de
īmplinit, ceea ce nu era deloc adevarat.
Paloarea fetei se rasfrīngea si asupra gītului - prea fragil pentru o
fata atīt de rotunda - care se prelingea īn deschizatura īngusta a unei bluze de
matase.
Trenul a oprit īntr-o gara mica, din caramida rosie. Ea īsi puse
piciorul drept peste piciorul stīng si privirea īti aluneca aproape fara voie catre
genunchii ososi, tīsnind cu obraznicie īn sus. Privirea ti se īmpleti apoi printre
picioarele cu carne lemnoasa, si cazu fīstīcita līnga pantofii de lac pe capatul
flendurit al unui muc de tigara.
Trenul porni dīndu-i capul pe spate, de parca printr-un gest brusc ar
fi īncercat sa-si aranjeze un par lung. Atunci i-ai zarit nasul nu tocmai mic, īnsa
destul de bine echilibrat de bretonul īndraznet care se oprea la un deget deasupra
sprīncenelor.
Orice calatorie īti era tot mai nesuferita īn ultima vreme, dar mai
cu seama aceasta pe care fusesesi aproape obligat sa o īntreprinzi tocmai cīnd cheful
tau de lectura era mai mare.
Femeia din fata ti se paru un noroc teribil. si aceasta nu atīt pentru
faptul ca ti se oferea ocazia unei cuceriri care īn conditii de plictiseala devine mult
mai lesnicioasa, cīt pentru sansa de a putea admira cu minutie frumusetea unei femei
singure.
De ce singure? Pentru ca orice femeie īnsotita de un barbat īsi
pierde ceva din farmecul ei natural, asa credeai, devine mai artificiala, ceea ce nu se
īntīmpla si prin simpla ta prezenta acolo, īn acel compartiment de clasa īntīi
dintr-un tren lenevos, caci cu abilitate ai ocolit orice forma de conversatie - prin
cuvinte, gesturi, priviri - tocmai pentru a īmpiedica o apropiere. Astfel femeia din fata
ta īti parea o gīza bine īnfipta īn insectar. Altii sīnt de parere ca o femeie numai
īn preajma unui barbat e feminina pīna la capat, numai līnga el īsi iese din carapacea
straina a carnii, dar tu niciodata nu ai sustinut un asemenea punct de vedere.
Femeia a ridicat capul si si-a privit bagajul de sus, ocazie pe care nu
ai pierdut-o pentru a-i admira mai īn voie gītul. Femeia a zīmbit multumita, sigura pe
sine si a continuat sa citeasca.
Pentru calatoriile cu trenul - si asta am admirat totdeauna la tine -
aveai un īntreg arsenal de exercitii contra plictiselii, si nu o plictiseala oarecare, ci
aceea ivita din tacanitul exasperant al rotilor ruginite. Fie īti luai ziare de citit,
solutie banala, la īndemīna oricui, fie studiai cu atentie fetele si gesturile celor
prezenti, fie te adīnceai īn situatii imaginate, deformīnd cu ura scene din viata ta
sau a altora, īmpingīndu-le pīna la limita absurdului. Īn situatii extreme faceai
acelasi lucru cu ideile. Jocuri din care ieseai sifonat si cu moralul precar, caci
acrobatiile sofistice nu faceau decīt sa-ti surpe bruma de īncredere pe care o mai aveai
īn ceilalti.
Femeia a adormit. Cartea i-a alunecat alaturi, īnchizīndu-se. Fata i
s-a destins, eliberīnd parca trasaturile de o tensiune nefireasca. O femeie adormita
seamana foarte mult cu un copil, ai spus tu atunci īn gīnd, lasīnd cuvintele nerostite
sa se contorsioneze īn interior.
Parca pīna atunci īti ascunsese ceva si deodata a abandonat acel joc.
S-a lasat pura, nevinovata privirii tale. Insecta din vīrful acului s-a zbatut cīt s-a
zbatut si a murit. Abia murind nu mai ascundea nimic, nu mai avea nici un sens vreun
secret cīt de mic. Cīnd afli totul deodata, cīnd īntelegi, īti dai seama cīt de
stupid e faptul de a ascunde. Īn somnul ei parea sa stie totul, ca atunci cīnd visezi si
esti deplin stapīn al visului tau. Nu vezi toate fetele, poate numai se profileaza
siluete, nu auzi cuvinte, dar cu toate acestea tu stii cine e fiecare, stii ce spune
fiecare, stii tot ce se īntīmpla. Īntelegi pur si simplu.
Dar cum poti sti totul treaz fiind, te-ai īntrebat atunci, privind cu
īnversunare la fata senina a femeii. Fiind atent, numai asa, ti-ai raspuns. Fiecare lucru
ascunde dupa el alt lucru, asta pīna la lucrul care ascunde toate lucrurile. Pentru a
ajunge acolo poti porni de oriunde, de la orice amanunt; centrul cunoasterii e
pretutindeni. Trebuie sa sti tot, dar absolut TOT ce te īnconjoara. Fiecare fleac poate
fi o mare descoperire. Marele secret se afla difuz īntr-o infinitate de mici secrete.
Nimic sa nu ti se ascunda. Femeia, bancheta, sireturile, mucul,
garniturile de cauciuc, respiratia ei, tacanitul rotilor, oglinda, fiecare muchie - nimic
nu trebuie sa-ti fie strain. Fiecare are partea sa de vina la nestiinta noastra. Priveste!
Asculta! Pipaie! Fii curios! Miroase! Interiorizeaza! Gīndeste! Sa simti fiecare por cu
fiecare por. Īntre porii tai si porii lucrurilor sa nu mai fie nimic.
Curiozitate... Fii curios! Obraznic de curios. Nesabuit de curios. Ai
privit atunci cu atentie compartimentul, fiecare margine, fiecare culoare, fiecare
amanunt. ti-ar fi placut sa ai un bisturiu si sa cercetezi femeia din fata ta bucatica cu
bucatica. Sa-i mirosi sīngele, sa-i mīngīi oasele, sa-i pipai cu atentie fiecare
organ...
Apoi ai vazut bagajul. Deasupra. O geanta maro. Trebuia sa stii totul.
Trenul a oprit. Mintea īti lucra febril. Totul, trebuia sa stii totul! Te-ai aruncat ca
un apucat asupra gentii, ai īnfascat-o si aproape ca ai fugit pe culoar. Ai sarit pe
peron si te-ai pierdut īn multime.
Strigatele femeii erau cu desavīrsire tardive.
