ANDA MOCULESCU

DESCÎNTECE


Atît de departe

odată voi fi
atît de departe
că nimeni
nu va putea
să mă trezească
din moarte.

îmi va fi
atît de bine
prin somn,
încît eu însămi
voi crede
că, totuşi, mai dorm.

Frunzele

în toamna rece, îngerii adorm -
e-n fiecare pas un strop de moarte;
abia mai simt, cînd li se face somn,
acele verzi aripi desfăşurate...

iar paşii noştri, poate, îi mai dor -
e-atît îngheţ şi rară bunătate;

în toamna rece, îngerii nu mor,
ei trec în frunze, flori
sau mai departe...

Invocaţie

nu mă doare nimic
însă, Doamne, greu sufăr -
e o taină la mijloc sau ce e
în ceasul acesta
părăsit de descîntec?

 
mă întorc în zadar
spre făpturile Tale -
ce e cu mine
şi cum să mă vindec?

Sunetul

miezul cald,
în neant,
se roteşte...

timpul creşte
înecat
de mult alb;

sincopat,
cercuri cad
tot mai greu,
tot mai slab.

Nălucire

ocroteşte-mă Tu,
peste umerii Tăi
lasă-mi capul, încet,
să alunece;

ştiu că eşti Unul
şi-aidoma
celui aflat peste cruce.

lămureşte durerea
din inima mea
ori aşeaz-o în mine
mai rar;

spune-mi în taină
care-s poruncile;
dă-mi un semn
de hotar...

Convertire

te conjur, nu striga,
ar putea să se supere-
mesageri dintr-un altfel de iad
ne sînt toate lucrurile!

El îşi are spionii
cuminţi şi dresaţi
ce ne ştiu toate trucurile...

Doamne al meu,
mă conving că exişti
fiindcă văd:
a atîta încredere oarbă
în toate gîndurile
încît îmi întorc şi celălalt obraz,
mai curînd,
să se bucure!

Descîntece (1)

iarbă roasă de păcate,
de te-aş rupe, de te-aş bate,
n-ai în tine nici o carte,
numai doruri semănate!

că de-am stat şi te-am plivit
sufletul mi-ai bolnăvit
cu mirosuri de iubit
care nu s-au pomenit...

Descîntece (2)

dragoste, eu, umbra ta
aş lega-o de a mea
să-ncerc soarele cu ea:

cînd om fi în zori de zi,
să nu văd, să nu te ştii;
cînd oi fi mai către noapte,
umbra ta să mă dezmiarde!

Descîntece (3)

unde-i sufletul în joc,
toate dragostele îngrop!
numai piatra n-ar lua foc-
şade-n lume, fără loc,
doar se coace la mijloc
că i-e teamă de noroc...

unde-i lan cu firul lung,
numai păsările-ajung;
unde-i fir în mal crescut,
să se umple de sărut..!

Descîntece (4)

mîndră albă, dinţi de fiară,
mi-ai lăsat un dor pe-afară
şi-am uitat să-l strîng din drum
de-a ajuns un fir de scrum...

dragă, dă-mi să mi-l adun
graiul vîntului nebun,
drept în suflet să ţi-l pun,
să nu ai alt dor de-acum!

  

 

© ASALT ASSOCIATION

Nota: n lipsa altor precizari, drepturile de proprietate asupra textelor sau graficii publicate apartin autorilor.
(As no other details are given, the copyright of the texts or graphic work printed here belongs to their authors.)

Altair Net


 visitors on asalt sites

 

Observator