MĂDĂLIN ROŞIORU

ULTIMUL
(20000 de leghe sub nări)

            Se aplecase asupra veceului ca un amant peste trupul iubit, vomitînd din răsputeri şi cu simţul unei răspunderi regăsite parcă: un accident diplomatique dans la réalité cosmique. Din stomac îi emana o putoare insuportabilă, un excédent plutôt cynique de ses tréfonds mélancoliques. Un clinchet ca de bijuterii stăruia de niciunde în aerul îngreţoşat. Delectatio (a)morosa: avusese şi în noaptea dinainte acelaşi statornic coşmar cu care fusese împroprietărit în armată: în locul lui sub păturile aspre ca o foaie de cort cu care se-nvelea în somn nu zăcea decît un morman de ciolane cu o hîrcă ochioasă înfiptă cu nădejde în vîrful grămezii aproape ca pe tablourile de înaltă tensiune... Oare numai el ţipase? sau / şi crivăţul din oase? Atunci şi acolo îşi aminti amănunţit în ce împrejurări îl cunoscuse el pe ochelaristul chixotic şi cast, cocoşat şi costeliv, cu cap pămîntiu de mormoloc spermatozoid şi părul moale şi rar cu care nici o femeie nu s-ar fi riscat măcar să stea de vorbă la o distanţă regulamentară sub doi metri, darămite să se culce, nici să-i fi dat cireşe, zis Mormi, zis Clapacioc - poate din cauza urechilor imperialiste de extraterestru. Şi-avea o căpăţînă aşa de mare că doi motani s-ar fi chinuit oleacă s-o rostogolească jos din pod: cam între porc şi dork, el la faţă era tandru, dar la ochelari scafandru. Şi nu-i pasă de nimic, nici de-arsura din buric ori de gîtul plin de aer cald înfiorat a vaier, nici de lună, nici de stele, nici de ochii mîndrei mele. Fantoma aceleiaşi pisici se plimba nesuferită pe acoperiş. Înghiţi cu mare greutate în sec, gustul amărui-extatic al vomei sublima sau poate era surclasat pe neaşteptate de miresme şi amintiri din vremurile bune, ca un fîlfîit impresionist de voaluri orbitor de albe pe o faleză primăvăratică sau estivală cu morile în vînt.
            Era anotimpul cireşilor amare. Exact motivul literar-artistic pentru care îl căutase acasă - erau, pe-atunci, Dumnezeu mai ştie prin ce minune textuală de predestinare, colegi de bancă şi trebuiau să înveţe chipurile împreună. În curte trebăluia taică-su, meşterind nişte porumbare gîndite să pivoteze după soare sau fazele lunii şi care aduceau la prima vedere cu un fel de spînzurători sau alte maşinării antice şi ciudate de război: Bună ziua, domnu' Pardău. E-acasă Leonard? îndrăznise el într-un tîrziu, după ce trecuse de vreo şapte-opt ori prin faţa porţii cu mîinile în buzunare, fluierînd a pagubă parcă după porumbeii păcii din pancartele prăfuite de la Casa de Cultură care se dărăpăna vizavi şi pe care se găinăţau copios şi iconoclast adevăraţii porumbei. E-acasă, studiază. Cuvîntul îl frapase: ei în clasa a doua mai degrabă învăţau şi asta - destul de rar - numai cînd şi-aduceau aminte, de studiat nu studia nimeni. Preferau să încingă un fotbal pe maidan în loc să stea închişi în casă şi să - studieze! Dar şi mai gură-cască rămăsese cînd Leonard - numit aşa numai pentru că era şi nebunu’ de taică-su de faţă, grecoteiul chioşpanliu şi piţigăiat despre care umbla vorba c-o omorîse pe nevastă-sa turnîndu-i cantaridă-n ceai - bufnise uşa imensului veceu de scînduri din curte, cocoşat sub povara unui teanc de gazete matematice şi reviste tehnico-ştiinţifice în timp ce pantalonii altminteri mult mai descuiaţi ca el îi alunecau vertiginos în vine.
            Avu o clipă viziunea primejdioasă a cireşului înflorit în care, spînzurîndu-se cu capul în jos ca liliecii, îşi amenajau strategice puncte de observaţie. Bineînţeles că mare lucru de observat nu era, iar florile te ameţeau la un moment dat atît de tare că-ţi venea să-ţi dai drumul în gît, în gîtul mamii ei de viaţă, peste smocurile de ţelină sălbatică cu frunze metalice şi lauri porceşti nepliviţi de decenii întregi, poate chiar de veacuri, cu fructele lor împuţite şi ţepoase care pocneau sub talpă şi îşi împrăştiau boabele pipărate şi negre ca sămînţa de drac vomitată de îngerii epileptici scîrbiţi de plăcute tristeţi postcoitale şi probabil - săracii tovarăşi! - luaţi la refec sau lipiţi de hîrtia de muşte atîrnîndă de bec. Peste parfumul ameţitor al copilăriei se suprapuseseră în timp atîtea altele. Fînul pe atunci proaspăt cosit între timp înnegrit, putrezit în căpiţe răvăşite, şi briza ultramarină îşi împleteau nuanţele în închipuirile lui olfactive de acum cu sudoarea de femeie şi animal tînăr, după o artă combinatorică necunoscută şi desigur savantă, şi toate gravitau în jurul ei, inconsistentă şi nenumită în copilărie şi adolescenţă, întîlnită întîmplător - Ô toi que j'eusse aimée, ô toi qui le savais! - , pierdută apoi pentru totdeauna dar mai vie ca niciodată dindărătul pleoapelor lui inexistente. Toate celelalte dispăruseră sau se contopiseră furişe într-o imagine unică în care recunoştea uneori toate fierbinţelile copilăriei iar alteori numai pe ea. The one? Tuşi chinuit, ruşinat şi îndelung, ca dintr-un gît străin, sugrumat de emoţiile aducerii aminte, cu atît mai mult cu cît evoca obsesia comună a anilor nedestui şi fragezi ai nelumirii lor, privegheată îngăduitor de un cireş sfios şi amarnic înfiorat / înflorit ca o mireasă.
            …Manual de descompunere sau descompunere manuală: în acelaşi veceu mare cît o magazie, unde de altfel zăceau prin unghere tot felul de vechituri, printre care o motocicletă nemţească cu ataş, îl ispitiseră pe Clapacioc, ceva mai tîrziu, să le facă dovada cum că-i variază nu mai puţin decît de şapte ori: aşa se lăudase, cu casca pe cap şi cu ochelarii de motociclist la ochi, ca un supererou de bandă desenată. Urmăriseră demonstraţia cu sufletul la gură, cîţiva cu invidie, alţii cu superioară detaşare, fireşte simulată. Coiţele îi atîrnau sictirite către genunchii nesiguri, pălite şi ofensate ca nişte cireşe brumate ciugulite în nesimţire de ciori. Glandul lui mititel se tot iţea şi se pitea (cucu!) ca un deget fără unghie, apoi scuipa departe, dîndu-şi duhul peste balustrada împreunată a celorlalte. (Sau ca un peşte artezian.) Cînd sleit de-atîta malahie extrădată se-ndepărtă cu zîmbetul pe buze şi cu pantalonii-n vine, o nouă poreclă îşi luase zborul, aceea, deloc măgulitoare, de Labă tristă (în batistă).
What a relief! Împuţinat acum, relieful de atunci al cuvintelor: Băi, Labă tristă - parcă s-ar fi adresat unui şef indian din cărţile ferfeniţite pe care le devorau cu dinţii strînşi - ia zi, mă, te mai freci, bă, cu soră-ta? Nu mi-o dai, bă, şi mie-o tură, nu fii bulangiu? (Scorneală incestuos-sinistră pentru care nimeni nu-l iertase ani de-a rîndul: îl ţăcau cu ferocitate cum prindeau ocazia. Ca gurile rele să se mai potolească fusese nevoie ca soră-sa să moară de-un cancer mamar şi ca taică-su să albească peste noapte, apucîndu-se a doua zi după incinerare să crească porumbei rotitori.) În realitate, de-abia a opta îl văzuse transfigurat: asistase cu pupilele dilatate, împreună cu o verişoară dulce şi primară şi tot grecoteică, la un coit porcin de teică, apoi luaseră hotărîrea ero(t)ică să facă la fel. (Cică porcul o are în formă de sfredel şi dacă eşti martor la aşa ceva îţi trebuie ochelari speciali de protecţie, că sare şpan: porc în parc, Cupidon cu arc. Cu glas de ceas. ) Pe-atunci întrebarea - cheie pusă fetii era dacă stă o dată. (De ce doar o dată? Poate că fragedul ars amator de dat la buci la nas cu muci spera color s-o ardă mai uşor. Oricum, la vîrsta aia, mare lucru nu era de gustat, afară poate de gemul gemut din fructe oprite la care numai dacă te gîndeai te cam lua cu furnici pe şira spinării.) În cazul lui, vară-sa Roberta stătuse chiar că o dată, şi-atît. Primăvara...  Just a few secs of fucking sex, that's all folks, see you next time.
            Clapacioc, fratele meu alb-vineţiu, ce mă fac eu, tată, cu tine? Dac-aş fi autor te-aş trimite naibii de pervers şocat la azilul de nebuni şi nu te-aş mai lăsa să bîntui printre femei năzdrăvane cu cosiţe bălane, făcîndu-le să scuipe în sînul de care vai cum te vor mai ţine departe, de frică să nu plodească te miri cum - încurcate mai sînt căile Doamnei genetici - un monstruleţ ca tine de apucat şi de slut. Oricum, totul nu e decît o ficţiune mai mult sau mai puţin convingătoare, vis ud cu trîmbiţe stridente care nu se ştie cum se va termina, ca şi Timpul, Viaţa, Iubirea sau Moartea, afurisite de cuvinte din pricina cărora se lăsase el de actorie, obosit să tot întrupeze pe unul şi pe altul, pentru că nu ştia la urma urmei să le rostească destul de convingător: I was him but now he's gone. Yet he had been a really good one... Run and run, one by one. Şi dacă un ceas potrivit de tine merge limbă cu limbă de moarte totuşi prost, tu eşti în consecinţă vinovatul şi poţi răspunde în justiţie pentru toţi, and justice for all, aşa că trezeşte-te naibii odată, acum. După cum au urmat lucrurile, se pare că visul în care bîntuim zănateci noi toţi la rîndul nostru e al tău: închipuirea unui dat sedat şi obsedat de labii fluturînde în vînt zălog de legămînt şi mlaci zgribuliţi în draci zămislită vulcanic în cenuşa încă fierbinte a lumii. (...)
            Young lust. Least, but last. Dragul de Clappy rămăsese pe urmă ca şi virgin, spîrcîind noapte de noapte cîte-o hartă pe cearceafuri sau cutreierînd mai apoi Internetul tinereţii lor revoluţionare după femei pozate goale şi dovedind pînă în ultimele clipe ale vieţii sale o super ahtiere greu de înghiţit de toată partea femeiască, poate cu excepţia bunică-si. Cea mai tare din parcare este Liz, ştergătoarea de parbriz ori îţi place Jennifer cu găoaza ei de fier fofoloancă-americancă sau Samanta rapandula care îţi beleşte mă ochii sau ce vrei tu acolo: fără grijă drept în mijă! îl ispiteau ceilalţi ca nişte draci dezlănţuiţi în faţa monitoarelor pînă şi ele înfierbîntate, aburite de răsuflarea iepurească a libidinii. Rînjind fericit şi lingîndu-se pe buzele groase, sartriene, clipind bufniţos, zăpăcit şi extatic sub ochela(u)rii groşi, grecoteiul condamnat la libertate sexuală ghiorţăise o dată, poate şi de două ori, bîlbîindu-se în stînjenirea bruscă şi inexplicabilă de lectori pudibonzi şi perplecşi a celorlalţi: Mie-mi place Papandora. Să mă ia acum cu ea. Se referea la o tîrfă de luxură şi lux (rapandula Papandora ce-ţi îmbogăţeşte flora) care aducea vag şi vaginal cu unicatul de vară-sa, atît cît îşi mai aducea din ea aminte. Segaiolo, dă-te-ncolo. În speranţa aproape mistică unui amor total şi porcesc - doar aşa începuse totul, ce şpan blestemat al nefericirii i-o fi sărit atunci drăcesc şi infraroşu în ochi, rafinîndu-se pînă la extrema perversitate în bulbucătura ca fundul sticlelor de şampanie cu forme suav-sexicioase - , se descurcase de unul singur cum ştiuse mai bine după uşa magaziei improvizată de nebunu’ de taxu în continuarea veceului. Păstrase locul, acumulînd în jurul tronului tone de reviste şi ziare de toată mîna: biblioteca constipaţilor, nu altceva. Cineva - poate taxu, poate bunică-sa - atîrnase pe un perete un tablou primit în dar de la o rudă săracă din provincie, cu nişte cireşe revărsate dintr-un paner de răchită pe o muşama cu pisici, de care pesemne stirpei lor detronate îi fusese ruşine. Doar pisiceii din tabloul exilat mai pe urmă aici puteau mărturisi, lui şi lumii întregi, că-şi pierduse - teoretic - cîndva virginitatea. Cînd se scremea pe tron pesemne că-i privea înduioşat. Vară-sa se măritase cu un ovrei ful de parai şi fugise spre ruşinea familiei în Canada sau în Australia, de unde nu mai dăduse nici un semn de viaţă - sau de moarte. Uitase aproape cum arată aşa că fusese nevoit să şi-o reconstituie după propriile gusturi, cel puţin îndoielnice de-atîta abstinenţă. Uitase de altfel şi că primul - şi unicul - lui act actually nu durase mai mult de cîteva secunde şi se petrecuse mai degrabă în mintea lui. Cît ai număra pînă la... unu? Ca şi celelalte amoruri explozive cu care iartă-l Doamne cum se mai lăuda, dintr-o magistrală serie deschisă de perversiuni inimaginabile inaugurată de un suav incest imaginar.
            …Băi Clapacioc, bă! Studiezi? Studiez! Studiezi pă mă-ta! Ce, te dai şmecher? Şi dacă vrei şi tu să ştii, mă aia pe cireşele tale! se supărase el şi plecase. Dus a fost, învîrtindu-se anaforic, crunt şi anaforal; se mutase chiar în altă bancă. Nu s-au mai împăcat pînă în liceu, şi nici că-i mai plăcuseră vreodată cireşele amare pe care apucase să se aia, chiar dacă numai metaforic vorbind. Între timp, Clapacioc devenise Mormi, porecla copilărească lăsase loc alteia puternic conotate sexual. Ce faci, Mormi, mai tragi femei de pe Internet? Nu, eu le trag, pur şi simplu. Le trag în carici, se supăra el cu demnitate, mai ales dacă erau şi fete de faţă. Apoi se apuca să povestească: numai o femeie gonflabilă supervulcanizată ar fi putut cu chiu cu vai să-i reziste. Dacă femeia e mai mică, o pun pe sulă şi eu o fac elice, ea îmi face filet, explica el pe tonul cel mai doct cu putinţă. Alteori da pe la spate sfaturi multe tehnocrate pentru tinerii căsătoriţi.
            O eboşă / deboşă de boaşe buşite, băşite, asta ajunseseră. Deboşaţi / gheboşaţi. Polisemie limbică: what unexpected one was he still waiting for? Şi n-ar fi trebuinţă oare să-i iasă în întîmpinare? Oameni negri ca liliecii leşinaţi se bălăngăneau zănatici cu picioarele prin bălării ca o pădure de înecaţi printre şerpii de mare. Ca nişte cititori infideli şi ticăloşiţi înainte de vreme ştiuseră că n-aveau să mai reziste. El unul avea amintiri cît pentru o eternitate şi-napoi, fără frică, în crezul lui metalizat şi sinistru, de singurătatea morţii de unul singur. Din cînd în cînd resimţea o ameţeală parfumată duios, ca în anticoşmarul dulce al anilor de şcoală.
            După liceu Clapacioc n-a făcut mai nimic. Nimic nimicuţ.
La hantise de la fainéantise anéantit le fainéant et aussi le néant. Atîta doar că se cocoşase din ce în ce mai tare. Pesemne c-auzise sau citise el pe undeva că vezi Doamne cocoşaţii ar fi supermeseriaşi la aşternut, ba chiar şi foarte dotaţi.  Bien membrés. Ca şi slăbănogii, de altfel. (Încă ne mai puneam în vremea aceea întrebări filologice de genul: dacă Bulă Icsulescu e capul corpului didactic, cine oare e membrul, şi cine membrana?) Se pare că fusese atît de convins, încît, închipuindu-şi că-i şi creşte mădularul - sau poate că era adevărat, poate chiar împuţinarea lui trupească se compensa continuu altundeva, nu stătuse nimeni să-l verifice şi mai ales nici o muiere, oricît de perversă, n-avusese asemenea curiozităţi nesănătoase, - se cocoşase şi slăbănogise în ultimul hal. La cîte o beţie timidă, se lăuda cu cocoşirea lui fantastică. Un fost coleg de-al lor de clasă cu fudulii măreţe de prozator, Madi pe numele lui mic, scrisese chiar o povestire fantasticoioasă despre metamorfozele lui sentimental-priapice. Dacă aveai cît de cît talent era imposibil să nu scoţi ceva numai să fi transcris semper fidelis ce-i ţîşnea turgescenţei sale pe gură, mai ales cînd se găsea cine să-l tragă de limbă: …Bă idiotule! Zi, mînca-ţi-aş, să-ţi moară la intrare, doar nu vrei să rupi femeia!?! Nu ţi-e milă de ea? Cum să intri bă-n ea ca trenu-n gară? Dacă vine un negru şi te rupe şi el pe tine, ai? Ce-ai tu, mă, cu născăcătoarea bietei femei?… Puteai să-l admonestezi ore în şir în contul cîte unei femele imaginare persecutate de potenţa lui herculeană şi-n rîsetele copioase ale celorlalţi el se simţea într-al nouălea cer: închidea ochii pe sub ochelarii - vizieră cu rame groase şi rînjind în culmea fericirii cu dantura lui de cal bătrîn care-a rumegat la viaţa lui numai ogrinji şi s-a mîrlit numai cu iepe-mpărăteşti se dezmăţa imaginar şi solist c-o fervoare vecină cu nebunia. Terminase o postliceală postmodernă şi postcoitală tristă şi pontică de ceasornicari-bijutieri şi profitase de absenţa din oraş ca să se dea grande, la-ntoarcere, cu femeile pe care le posedase el cu sălbăticie cît fusese plecat. Cînd era mai mic fusese într-o vacanţă într-o tabără internaţională şi devenise peste noapte expert în etnosex. Satirizase chipurile şase-şapte naţionalităţi conlocuitoare şi mai multe nu. Dar nici mai puţine.
            Hai să ne jucăm cu Terra, să trezim în ea pantera: biata a orbit de tot şi-i curg balele din bot. Nu mai pot! ne spune ea: asta-i mare dandana, după cum se va vedea. Nici unul din ceasurile de care se descoperise orat funebru şi secundat în duelul lui perpetuu şi absolut cu Timpul nu mai arăta ora exactă. Sau poate că din întîmplare sau absurdă fidelitate unul dintre ele se încăpăţîna s-o indice în continuare. Nu ştia însă care şi tot nu i-ar fi folosit la nimic. Se hotărî într-un tîrziu să le oprească pe toate, întorcîndu-le pînă cînd limbile răsucite de oţel vor plezni, afară de unul singur, pe care-l va aştepta - ce bine - să se oprească de la sine ca o inimă obosită. Totul îi devenise indiferent, de la poezioarele simplastice şi onomastice pentru pisicei albaştri tăvăliţi prin praf de aştri pînă la amintirea duratei dure a propriei dorinţi, ca în mărul roşu urma ei de dinţi. (Ironia supremă a vorbirii în limbi: devenise pe nesimţite purtătorul unei revelaţii evidente şi inutile pe care nu mai avea cui s-o împărtăşească.) Ce n-ar fi dat să poată închide fie şi numai o clipă ochii şi să scape de cruzimea inocentă, ca un alb orbitor, zăpeziu, a memoriei.
            Suck my fucking Richard (the Third, as always, sincerely mouthy yours). Îl revedea la fiecare sfîrşit de săptămînă din ce în ce mai cocoşat tîrîindu-se pe lîngă garduri, din ce în ce mai întors asupra lui însuşi. Nu-ndrăznea să i se facă milă de el, nici măcar cînd trecea cu cîte-o pizdulice futeşă, întotdeauna super, întotdeauna alta, prin faţa atelierului de ceasornicărie improvizat în curte, chiar sub cireş, lîngă magazia - veceu în care se refugiase acum. Îi era chiar silă că se gîndeşte atîta la un personagiu care n-ar fi trebuit să reprezinte, pentru el, actorul empatic şi patetic, fiţos şi cu talente şi adulat de piţipoance, absolut nimic. Şi ciudă de asemenea pentru hoituleţele smotocite de porumbei rotitori jertfiţi paradoxal pe panourile pline de găinaţ pe care nimeni nu le mai coborîse de pe casa de cultură de vizavi transformată între timp în club de noapte. Simbolurile păcii aproape dispăruseră sub un strat din ce în ce mai gros de jeg, fum de centrală termică şi găinaţ postmodern. Nobody gave a dam(n) about it. Augurii antici ar fi putut fi înlocuiţi cu succes de ghicitori în scîrnă, după toate aparenţele se apropiau vremuri din ce în ce mai miasmatice. Dar nimănui nu-i păsa, iar istorisirea lor se învîrtejea din ce în ce mai repede, ca o coborîre allanpoescă în Maelström, cu o frenezie pe cît de dezmăţată, pe atît de lipsită de vreun sens aparent. Se putea oare ghici încheierea (la şliţ) a acestei isterii / istorii? Finalul, neaşteptat, au să vi-l indice în clipa potrivită. Marele ceasornicar poate nefedemist nu mai avea răbdare şi-şi transmisese din nebăgare de seamă propria lui nelinişte pînă şi ornicelor sale.
            Il cantico di un pastore errante. Nonostante. Glanda memoriei i se infectase de mult şi supura abundent, citaţionist şi aberant. Şi-ar fi smuls-o din creier, dacă ar fi ştiut unde se află, cu miceliile ei păcătoase cu tot. În planul îndepãrtat mureau oameni, o lume din ce în ce mai prefăcută se prefãcea că se preface cu repeziciune nu se ştia în ce anume, figuranţii treceau încoace şi-ncolo, iar asupra lui primul plan se strîngea cu naturaleţe din ce în ce mai mult, nepăsător la fundal: era răstignit deja pe rama unui tablou care vai! ameninţa să-l sufoce. Un singur ceas, bolnav de empatie universală, ar mai fi putut puncta incurabila lor poveste.
            Still waiting. Anii treceau caleidoscopic cu un ticăit înfundat, la fel şi femeile prin viaţa lui, iar Mormi tot singur şi incredibly horny rămăsese în toate aceste secunde de pîslă cătrănită, visînd probabil în continuare la Ziua Păcii, Peace Day, şi a prieteniei între cazuri, numere şi genuri. Uneori de-abia-şi mai amintea, pe lîngă nişte percepţii confuze, mai degrabă gustativ-olfactive, şi numele lor. Just names: but they weren't so important, were they? După vagi studii filologice şi o experienţă actoricească ratată din start, poveştile lui erotizate se rezumau la un inventar de nume corodate de timp. Feeling quite blue (and earthy). Sigur, în afară de aurita Dora Freud cu argint în glas, mare şi albă ca o pisică albastră şi la fel de copilăroasă (parcă eram virgini din nou), cu poezioarele şi pisoii ei jucăuşi făcuţi de Terra - Deletera - Joarda - Leoparda care orbise şi se înecase în miasmele unui canal desfundat - vai cît o mai plînsese - şi cutioara ei de bijuterii de care - this is uncool - nu se despărţea nici în somn, poate prea bună la suflet pentru vremile în care li se părea că trăiesc; celelalte oricum nu contaseră la romantismul lui de doi lei gen uite luna uite carul uite biga mea ca parul. Au avut şi momente reuşite, proustianizate intensiv; escortat de un întreg cortegiu de ceasornice deloc curtenitoare o poate afirma cu mîna în dreptul inimii lui pe cît de mari acum pe-atît de pustiite: marea şi morile de vînt, rochiile ei de seară şi părul, părul auriu al lostriţei şi doradei lui scumpe şi călătoria lor zisă de logodnă, descinderea hoţească la hotel El Dorado, uimitoarele coincidenţe şi sclipirile orbitor de albe ale imitaţiilor de porticuri greceşti în depărtare... Apoi tăvăleala în fîn şi noaptea de vis de sub stele. Pînă ce a prins să se insinueze între ei imprevizibilă  nenorocirea care i-a lovit pe toţi în egală măsură: ca înainte de Apocalips, urmîndu-şi orbeşte strategiile fatale cu transparentă obscenitate, lumea se rătuţise, cultiva beţia, îmbuibarea, catastrofa şi mai ales zăpăcirea tuturor simţurilor, pe rupte şi pe apucate, ca sexul de leprozerie, de parcă s-ar fi ştiut condamnaţi cu toţii şi trebuiau să profite cît încă mai aveau vreme. Nimeni nu mai înţelegea nimic, ca dintr-o povestire scăpată din frîu de către un autor nesănătos sau poate numai atins de aripa unui geniu morbid. Nu era nevoie de nici o invazie extraterestră sau război atomic ca să-i vină omenirii de hac: epuizată de prea desele-i orgasme solitare, se descurca de minune şi de una singură. The stinky hairy pussy, la chatte baveuse au nez rose, mîţa cu cinci lindici chemase textual flagelul divin al pisicii turbate cu nouă cozi abătute peste o lume abătută: Ladies and Gentlemen, we proudly present you the cat(alogue) with nine (fairy ironic iron) tails. The time was close. Bestiile nisipoase ieşiseră de sub paturi asudate de coşmaruri lubrice, se închegaseră din arşiţa pustiurilor din suflet. O filosofie de maidan (récit) şi bordel (récital) înflorise în broderiile de vomă, spermă şi pişat pe care nimeni nu se mai obosea să le cureţe de pe gărduleţele moralei. Da, da, e minunat, e minunat ce se-ntîmplă la stele, că nimic nu-i sigur pe lumea asta decît ce bagi în gură şi ce tragi pe sculă. Pecinginea ruinei nu ierta nimic, cu atît mai puţin sufletele, fără îndoială lumea aceasta nebună avea să-şi afle în curînd sfîrşirea textuală mai devreme decît şi-ar fi închipuit. După cîte o experienţă bahică şi el se-mbăţoşa, neştiind la ce să se mai aştepte, că urinează spumos în terciul unui destin de excepţie, apoi filosofa, oarecum în virtutea studiilor de bine de rău duse pînă la capăt, de unul singur sau cu cine se mai nimerea prin preajmă pe tema lui predilectă, aceea a alterităţii fiinţei omeneşti şi a solitudinii sale cosmice şi definitive. Wish I could see the stars again rotate above fucking us. Ce viaţă dogită, de cîine! Şi o ştia prea bine, din păcate avea şi încă i se va mai da dreptate. Între două femei consumabile şi-o amintea, plouat de melancolie şi din ce în ce mai nesigur, pe Dorée a lui, zîmbindu-i cu cerceii de cireşe la urechi, pe care-i prefera chiar bijuteriilor sonore moştenite de la o mătuşă demimondenă răposată între timp de sida, de nu cumva direct dintr-un eseu psihanalitic. O iertase, căţeaua, uneori chiar i se făcea puţin dor de ea. Oare cum putuse să-i ia apărarea, atunci, de faţă cu toţi prietenii lui, limbidinosului de Mormi? Îşi mai amintea rîsetele murdare ale celorlalţi cînd el o aşteptase înnebunit trei sferturi de oră - încă se mai iubeau cu siguranţă pe atunci - iar ea apăruse însoţită de ilustrul domn de nesomn Leonard Nastratin Pardău care ţopăia ca un popîndău mîndru nevoie mare că fusese măcar o dată în viaţă tratat nu ca o potaie comunitară ce era pentru ei, ci sensibil cum se cade şi chiar luat nu numai la mişto ci după toate aparenţele în serios de o femeie şi încă una atît de definitely adevărată: Dă-i-o, mă, şi lu' Mormi, să vadă ce n-a văzut,  o maşină de cusut! De parcă bietul om n-ar fi avut la fel de mult ca oricare altul dreptul la mîngîierile cel puţin sufleteşti ale unei femei. True blue, baby I love you. Regretele albastre şi pleoştite de acum. Pizduielile scrîşnite şi furia lui de-atunci. Morţii mă-si.
            Banc - banc - banc, mă-ta e sub tanc, soră-ta pe-o ghiulea, să mă piş în gura ta (cîntecel de mahala).
T'was really unreal. Îşi meritase moartea, la fel de puţin cum poate că îşi meritase şi viaţa. A really bad one. Cu greu îi smulsese inelul şi cutia de bijuterii din ghiarele murdare. Îi privise apoi ochii bulbucaţi, năpădiţi de furnici, şi părul ciufulit, de sperietoare de ciori. Se zvonea că răposase fericit, violat cu sălbăticie de cîteva isterice drogate care după ce terminaseră cu el îi smulseseră cu unghii ascuţite ca sticla ochelarilor lui fărîmaţi boaşele şi mădularul şi însetate de sînge i le mîncaseră cît încă nu-şi dăduse duhul, dar nimeni nu ştia cu adevărat nimic, atît de neverosimil ne apăruse totul. După cîteva luni o iarbă grasă şi lucioasă în care lesne îţi puteai închipui cum se pîrceau satirii în nopţi cu lună plină crescuse prin ce mai rămăsese din el, sau poate că doar pămîntul îl filtrase atît de bine, nelăsînd la iveală decît un craniu superb pe care-l păstra acum pe-o policioară, deasupra cutiei încrustate din lemn de cireş, lîngă un borcan cu cenuşă în care o bănuia pe soră-sa. Gîndindu-se mecanic la Hamlet şi la colanţii lui negri atît de bine mulaţi pe o semierecţie întreţinută şi sugestivă, colţurile gurii i se strîmbau într-un zîmbet hotărît lucru indecis, fiinţa lui romantică şi cu desăvîrşire imperfectă se înduioşa brusc cu patos academic şi referinţe culturale şi chiar ar fi plîns dacă numai - si seulement - i-ar mai fi rămas lacrimi.
            El se jură că n-o fură, dar l-am prins cu aţa-n gură. Cum o fi să fii ca ăsta, se întreba cînd şi cînd fostul actor genial şi ratat, cetăţean universal şi sempervirescent, mai în glumă, mai în serios. La un moment dat se descoperi uitîndu-se prostit în oglinda murdară cu smalţul sărit, smulgîndu-şi încet şi metodic smocuri de păr decolorat, descoperind o frunte lucioasă şi mare, bombă de cugetătoare, ca a răposatului Clapacioc, Dumnezeu să-l odihnească. Ajunseseră să semene chiar fizic, era cocoşat de foame şi slab ca un cadavru ambulant. Oare nu cumva? ... îi trecu un gînd prin minte, şi, dezbrăcinîndu-se cu mîini tremurînde, scoase la iveală un vierme imens, umflat ca o dihanie leneşă, hulpavă şi cumva ameninţătoare care-şi face siesta, rostogolită într-o rînă, cu venele parcă pulsînd de-o viaţă proprie, nepăsătoare la ce se-ntîmpla afară.
Was I growing impatient? Iminenţa cenuşie s-a lăsat de argăţie. Se cocoşă atunci din ce în ce mai mult, venind în întîmpinarea mădularului care creştea nestăvilit şi fără grabă, ca un şarpe sigur pe el şi pe o pradă deja hipnotizată, fără scăpare... Ca un cîine rănile sufletului şi le-ar fi lins dacă numai ar fi fost cu putinţă. La o săptămînă după fabuloasa lui descoperire vorbea franţuzeşte cu imaginea din oglindă, ore în şir. Să trăieşti, răposatule! Mortul îl iertase, se împăcaseră, îşi găsise chiar un prieten. If you want to be my friend,  take my penis in your hand. De fapt, the only one, palid ca moartea după fiecare din acele discuţii, Dumnezeu mai ştie despre ce-or mai fi povestit, şi de ce se clătina în halul acela de şubrezenie pe nişte picioare din ce în ce mai parantetice, cu mîinile la tîmple şi cu ochii dureros deschişi. Cînd la ultimul cutremur sau ce-o mai fi fost pleznise şi oglinda, îşi adună pios cioburile şi le înmormîntă afară, în cutia sculptată, sub resturile calcinate ale cireşului amar. O stea răzbătînd prin perdeaua de zgură şi fum fusese singurul martor al înmormîntării sale simbolice. Rămăsese singur. The time was even closer. Cît despre timpul gramatical, pînă şi acela era mai mult ca perfect. The time was so tense. Pînă-n gîtul clepsidrei ameţite şi sastisite. Last - lust - lost. Cu o noapte înainte se răznise ca beat prin cîmpul de mandragore, printre spînzuraţii tencuiţi cu praf şi funingini apocaliptice, sau poate doar visase. The store story îl purtase mai departe decît ar fi crezut. Şi din păcate încă nu se terminase totul. Mi-e dor de Dora, se auzise murmurînd. Acelaşi clinchet de bijuterii îi răsuna de unde de neunde în urechi. Şi parcă revedea doi pisicei nebunatici rătăciţi în uitare, primul destul de alb, iar celălalt aproape negru, rostogolindu-se neîncetat şi cu ferocitate unul peste celălalt, ca o singură minge mare-mare de cîlţi cu ameţeli de planetă.
            Îngîndurat de ultima discuţie, se retrăsese în magazia - refugiu - veceu. Zorile - anunţate parcă de ejacularea unei trîmbiţe ca moartea sfîşietoare a unei pisici care-i alarmase brusc simţurile, exact ca în perioada satisfacerii serviciului militar, de nu cumva glasul acesteia se înălţa ca de obicei tot din memoria lui abundentă şi păcătoasă - îl găsiseră chircit pe tron, cu capul în mîini. Sperase cu deznădejde că istoria s-ar fi arătat ceva mai milostivă. Că n-avea să fie aşa, că autorul sinistrei lui oribile poveşti păcătuia prin consecvenţă, înlănţuindu-l, cu dibăcie diabolică, într-o irespirabilă reţea cauzală, urma să înţeleagă din fericire nu peste multă vreme… Dar poate că totul nu era decît un vis urît dat în gît de amor amoral tumoral umoral moral (?) oral (!) ral (...) al l xl xxl xxlove din care încă s-ar mai fi putut trezi. Însă coşmarul se dovedea statornic şi rezistent,
tutto pieno di cazzate. Clapacioc, scoală-te! Îmbătrîneşti, sulică! Să te smute cîinii, Clapacioace frate: fuţi, nu fuţi, vremea pulii trece! Nastratine, Nastratine, să nu-mi bag eu scula-n tine? Hai sictir, cocoşatule! Xilofoni-mi-aş pana pe coastele mă-ti! Băi sulă de cîine cu ochelari de cal, arde-o-aş pe incinerata de soră-ta, 'tu-ţi ochelarii şi penaţii mamii ei de viaţă! Indiferent la sarabanda îndrăcită a replicilor îngrămădite haotic de pretutindeni, ca munţii de gunoaie pe la marginea oraşelor, just keep dreaming, Clappy darling!… Somn greoi, vise scremute, purecii (pulex iritans) să te strămute.
            Turma visurilor mele eu le port ca oi de aur... Îţi mai aminteşti,
my dearest one, cînd după ce ne-am iubit în ploaia ca de aur ne-am plimbat pe aleile invadate de melci, păşind înlănţuiţi, cu grijă, printre ei, de teamă să nu le strivim sărutul?
            Se făcea că magazia rămăsese-n picioare, deşi de-abia se mai ţinea. Nimeni n-ar fi bănuit că sub ea puteai găsi un beci din al doilea război mondial, improvizat mai pe urmă în cavou al familiei sale cîndva princiare. Din firidele în care oasele ferfeniţite strămutate cîndva hoţeşte din cimitir înainte ca acesta să fie sistematizat de comunişti se iveau acum borcane cu murături sau butoaie cu vin pecetluite de decenii, poate chiar veacuri, cine mai ştia. Horbota aurită a cîte unui înaintaş ilustru îmbrăţişa acum oarece înduioşător detaliu casnic, devenit prin grija iertătoare a timpului naivă mărturie de muzeu. Bănuia că înăuntru vinul se acrise dar nu era deloc curios să vadă dacă aşa e: vin rubiniu din care strămoşul lui băuse cu ambasadorul Angliei pe lîngă Înalta Poartă, cînd primise inelul cu piatră de rubin purtat de către toţi întîii născuţi ai familiei începînd cu a doua zi după nunta lor. Lui nu-i mai trebuise. …Dar poate că nu mai era nimic înăuntru iar vinul scump din pimniţele Ţarigradului răzbise către ascunzişurile pămîntului printre doagele obosite de vreme şi de zguduirile din urmă pentru a urca în seva altor viţe de vie. Cînd se luase din ambiţie să înveţe franţuzeşte şi-l închipuia pe străbunicul lui toastînd în saloanele Parisului şi închinînd madrigale galante demoazelelor cu ochi alunecoşi şi inime sburdalnice din Bucurescii sfîrşitului de veac nouăsprezece. Destrupatul se visa curtenitor, elocvent. Cînd nu zornăia cu străşnicie din pinteni în uniforma de paradă a Legiunii Străine. Beţia cu vin era poetică foarte, la fel şi portretul artistului la tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte... Pe cînd…
            Într-un sfîrşit, se trezi. Îl durea îngrozitor căpăţîna: şi-ar fi smuls-o de pe umeri dacă numai - si seulement - ar fi putut. Nu ştia dacă-i zi sau noapte şi la drept vorbind nici nu-i păsa. Memoria i-o cam luase razna. Un incident plutôt comique dans le désordre numérique. Îl năpădeau reminiscenţele (silnice / zilnice) mai ceva ca păduchii pe un sărman - cum deveniseră cu toţii şi din ce în ce mai puţini - sau ca muştele pe-o împuţiciune. Mais priez Dieu que tous nous veuille absoudre!… Panica îi trăznea prin minte concluzii imperioase: Faut que je rajeunisse… Cu viscerele mele astrale cu tot. Căută, prin întuneric, ceva de băut, să-şi mai potolească zvîrcolirile agonice ale gîtlejului său prăfuit, zgîriat pe dinăuntru de flegme şi de sînge. Meningele i se contractau ritmic şi chinuit, ca plămînii sleiţi ai unui tuberculos sau ca în ameţeala isterică, descurajantă, de dinaintea unei naşteri ce se anunţă a fi - that is the question - una extrem de dureroasă. Cum trece vremea! Ca atunci cînd aştepţi o femeie care întîrzie la întîlnire, binevoi să-şi amintească la secundă fostul june prim. Gîfîia, capul îi pleznea, asudase: Mă doare-n cur! se pomeni el filosoftînd din greu. Pentru Dumnezeu! Creierul îi pulsa vîscos şi resemnat. Oftă din greu: cinismele lui de limbaj păreau inocent-infantile pe lîngă ceea ce îi fusese dat să trăiască. Le moulin malin va nous moudre. Chacun attend son tour. On a été heureux… Privirile i se opriră pătimaşe asupra tabloului prăfuit şi naiv care înfăţişa un coş de cireşe vărsate pe-o muşama cu pisici. Ia te uită! zîmbi el brusc iluminat. Cam pe vremea asta cireşul da în pîrg, îşi aminti. Aveam şi-o iubită pe-atunci… Mare şi albă ca o pisică leneşă. Ce-i mai plăceau cireşele! Ca buzele ei erau cireşele amare! Ehei, frumoase vremuri mai erau, de-ţi era drag, nu altceva, să te întorci acasă… Cît să fi trecut de-atunci? Bătrîneţe, coaie creţe! La décomposition puante et la langue française sont devenues ma patrie. Veceul şi vecia, candeala şi candoarea. Dorul. Mon vieux Léo, pardi! Fii chitros şi serios: eşti un janghinos chelbos şi ghebos, pupa-m-ai în dos!
            Heureux qui, comme Ulysse… Bău hulpav din paharul cu apă bîhlită de vreo lună, apoi se şterse pe bot cu mîneca decolorată şi slinoasă. Bombardamentele nu mai conteneau, sau poate doar ecoul rimat al acestora în craniul lui boltit şi pleşuv, disproporţionat de mare în raport cu restul hoitului lui împuţit şi împuţinat. Adieu, ô mon amour… Se trezi invadat ca de un nod în gît de uimitoarele albe porticuri greceşti, turmele, marea şi vîntul, miroznele fînului proaspăt cosit, şi peste toate ochii, ochii ei - oare care din ele să fi venit pînă la urmă la întîlnire? - umbriţi de gene negre şi lungi... Renunţă să-şi mai frece ochii roşii, bolboşaţi, fără pleoape, de reptilă potopită sau ucenic mucenic, sau să-şi mai scarpine porţiunile unde carnea vie îi ieşise, ferfeniţită, prin piele. Înghiţi din greu. În lumina unei raze neverosimile şi stinghere praful de pe duşumele se înălţa spre crăpăturile din tavan, aspirat de un curent nevăzut de aer sau poate mînat de fîlfîirea domoală a unor îngeri palizi şi osteniţi. Se văzu atunci în oglindă - de unde reapăruse? şi cum se face că n-o băgase-n seamă pînă atunci? - , pricepînd în sfîrşit cum se face că totuşi, în definitiv şi la urma urmei, Je est un Autre. Foaie de cort. Coaie de mort. Coit de hoit... En outre, il… a l’air d’un moribond caressant son tombeau, îşi duse el gîndul trudnic, întortocheat, insidios şi ciclic-parşiv pînă la un capăt, cu o ultimă sforţare sisifică: vărsă din el cît îşi mai aduse aminte - şi voma ce se umfla în el ca mustul în hîrdău, amestecată cu viermi rotitori harnici şi cuvinte cuvinte cuvinte în care simţea cu silă crescîndă că se preschimbă încetul cu încetul, avea gust de cireşe amare, roşii ca buzele ei mineralizate - , cum ai picura din pahar puţin vin rubiniu în amintirea morţilor. Curentul de aer trînti cu zgomot uşa de care atîrna, din vremea atelierului de reparat ceasuri,  cînd aşadar încă se mai putea repara cîte ceva, tăbliţa cu orarul pe care scrie Closed. Dincolo de uşa trîntită se auzeau zbîrnîind şi pleznind unul după altul, cu clinchete parcă vesele şi melodioase, ceasurile întoarse pînă la refuz. Timpul îşi zornăia apatic buclele uimite. Zăvorît în ce mai rămăsese din povestire / bucătărie, cu desăvîrşire uitînd de toţi şi de toate, se puse apoi cu metodă şi vrednicie, ca înaintea unui drum lung,  pe halit. Cu simplitatea perfectului simplu şi lăcomia definitivă a unui hoit de cîine.

 

 

© ASALT ASSOCIATION

Nota: În lipsa altor precizari, drepturile de proprietate asupra textelor sau graficii publicate apartin autorilor.
(As no other details are given, the copyright of the texts or graphic work printed here belongs to their authors.)

Altair Net


 visitors on asalt sites

 

Observator