Gad blaess Amaerike

ALFRED SCHWARZ

GAD BLAESS AMAERIKE

Un amic scrie: "Sînteti o vulpe batrîna, care raspundeti doar la cele scrise, si nimic despre DVS.! Ce fac de exemplu animalele?"

    Nu stiam ca te intereseaza. Iaca:
    Acum cîteva luni ne-a adoptat o pisica noua. Ne-am trezit într-o noapte cu ea în pat, la cap între noi. E foarte înfigareata, ma urmareste prin gradina, se tolaneste printre plante ca la fotograf, manînca ca dupa tifos si terorizeaza pe cîine si pe pisica veche. Pisica veche (care arata ca o pisica salbatica - gri închis tigrat -de fapt un desen de dungi diferit de cel tigrat, pe care l-am întîlnit numai aici, smocuri de par în vîrful urechilor) miroase frumos, aia noua miroase ca un palton de femeie saraca.
    Pisica veche a început sa se înteleaga cu pisica noua, ca le dau de mîncare simultan ca sa asocieze “împreuna” cu “mîncare”.
    Cîinele e neschimbat. Cumsecade, iubitor, frumusel si bun pazitor. Da puteee... Curios, capul îi miroase frumos cam ca mirosul de tei, da botul, a mormînt deschis la doua luni... Unul mi-a zis odata ca atunci cînd iei cîine mare trebuie sa alegi între par si bale. În fiecare saptamîna strîngem cam pret de un puisor de perna. Lup... Pisica noua însa îl tine la respect si îl plezneste. Si pe noi ne boxeaza cu labute de catifea cînd trecem pe lînga ea.
    O cotofana (blue jay) a intrat în relatii cu pisicile pe care le cearta cum stie mai bine. Le urmareste pe acoperis si pe gard cîrîind asurzitor. Cînd pisicile se refugiaza în bucatarie vine pe coltul cel mai de aproape al acoperisului garajului si le înjura.
Ne cîrîie in gura mare si pe noi cînd iesim în gradina sau cînd mîncam frustiucul în curte. Pasari multe, ca s-au înadit la insectele si lighioanele mai mici din iarba. Pasarile musca (colibri) au o adapatoare speciala cu apa cu zahar rosie pentru ca în regimul lor de zbor trebuie sa haleasca imens. Pasarile celelalte o troaca cu seminte la care se aduna cîte zece. Pisica noua le pandeste si cam la doua saptamîni în medie haleste una. Întîi venea în casa cu ele sa le manînce, acuma o face la locul faptei.
Aveam si un sarpe bej, gros cît destu’ si lung de vreo juma’ de metru, da statea ascuns si nu s-a dat vazut decît de doua ori. L-or fi mancat pisicile. A! uitasem de popîndai, care anul trecut mi-au distrus recolta de cartofi de samînta din România. Anu’ asta-s mai blînzi.
    Melcii si chirchiracii au început o perioada de fericire: au pornit sa se coaca rosiile din semintele aduse de la Cluj (vreo 30 de tufe) si ne aflam în întrecere cine gaseste primul rosia cea mai coapta, noi sau checheritele. Rosiile au parfumul din România, mai gustoase ca cele de aici, dar vreo trei plante-s bolnave. Probabil ca-s atacate de ceva ce nu exista la Cluj... Avem si capsuni, da-s acre. Circhiracilor le plac si-asa.
Se coc cu furie caisele din cei trei caisi, iar cei doi piersici (piersici albe si parfumate ca acasa) se apropie din urma. Interesant, anul trecut nu s-au facut fructe, spre deosebire de acum doi ani si anul asta. Lamîiului îi merge minunat, tot timpul face flori (ce parfum!) si fructe multeee… A trebuit sa sprijinesc cracile. Prunul, mandarinul si cele trei mandarino-portocale cresc mai încet, dar cresc! Mai era si un eucalipt care crestea în prostie si avem si un palmier înalt. În fata garajului trei chiparosi. Am mai plantat anul asta si doi smochini, doi lamîi si un loquat (pom fructifer chinezesc) Si fiindca veni vorba de parfum, cînd vine seara si o pornesc lamîita si regina noptii... Lamîita creste imens în climatul asta, a facut o tufa uriasa si a mai acoperit si vreo cinspe metri de gard ca trebuie s-o plivesc fiindca napadeste caisii si darîma gardul. Alti sapte metri de gard sînt cuceriti de passion fruit (asa numit pentru ca face o floare cu pistilul ca o cruce). Si sa nu uitam patrunjelul, leusteanul (levisticum officinalis) prieten vechi cu care ne-am întîlnit si în gradina de plante aromate vechi romane a muzeului Getty, si busuiocul de salata care ma mira cum de românii nu-l aveau, ca e bun care nu se mai afla (am învatat de la italieni cum sa facem pesto, o crema din frunze de busuioc, nuci, brînza pecorino, zeama de lamîie si ulei de masline).
    De flori nu prea scriu, ca alea-s resortul Letitiei. Tocmai a plantat vreo 8 trandafiri. Una peste alta, niciodata în viata nu am locuit în asa loc placut, ca sa nu mai vorbesc de Pacificul la 10 minute si muntii cu zapada la o ora. Cum zicea raposata fosta soacra-mea “Gad blaess Amaerike!”.

Bucurestiul sub sarutul bombelor

   “Neapole sub sarutul focului” cu Tino Rossi se dadea la cinema în vara aceea. Noi golanii îi spuneam “Neapole sub sarutul curvelor”. Tito Schipa cîntînd “Torna piccina mia, torn’al tuo papa, un’ bel’ canzon d’amore, ti canteraaa” în filmul Vivere si eu sezînd înfiorat lînga verisoara Trisa (e mai mare cu vreo doi ani, frumoasa, blonda) la cinema Capitol. Tocmai am mîncat de prînz. Mita spalatoreasa (care locuieste în Ostrov în lacul Fundeni) bîrfeste cu mama si calca rufele pe masa din camera mare dupa ce le fiersese, le frecase si le clatise în cazanul încalzit cu lemne din spalatorie. Îsi mai usuca si ea picerele saraca ca în spalatorie e permanent baltoaca. Deochi! Mama stinge carbuni în paharul cu apa, împunge apa cu cutitul de cîteva ori si-mi da sa beau
    ALAARMAAA!!!
    Uruitul surd al covorului de bombe care se auzea pîna la noi la Hala Traian tocmai din Grivita. Latratul tunurilor antiaeriene. Mitraliere. Astea aveau si un fel de melodie: Ta taa-ta ta-ta-ta. Rafale de sase focuri. Si p-orma tin-te bombardamente toata primavara si vara.Aveam geamantane pregatite cu rufarie si haine pe care le luam cu noi în adapost (o biata pivnita cu un planseu de beton de trei degete) pentru cazul cînd se darîma casa.. Unchiul Nahmen sprijinise planseul în mijloc cu un drug zdravan înca în 1941 pe vremea bombardamentelor sovietice (expozitia avioanelor sovietice doborîte de la Bratianu…) În adapost madam Musat îi tragea la cruci pîn-la buric: “Du-i Doamne la Ploiesti... tine Doamne mîna dreapta peste noi, tine Doamne mîna dreapta peste noi, tine Doamne mîna dreapta peste noi, tine Doamne mîna dreapta peste noi…” Doamne a si tinut-o, ca ultima bomba dintr-un sir de patru început în fata cofetariei de la Hala Traian - unde mama îmi lua prajitura de ciocolata însiropata si cu un toporas de ciocolata înfipt în ea a cazut la vreo 60 de metri. Da ne-am speriaat! Vîjîitul vibrat crescendo al bombelor ce cad spre tine nu lasa rece nici pe un pusti teribilist de 14 ani. Prima si ultima data cînd mi s-a facut parul maciuca. Apoi a început sa ploua cu pietre de rigola de 25 de kilograme si cu alte bunatati mai mici. Dimineata noi pustii ne-am repezit sa vedem craterele. Minune nemaivazuta! În craterul al mai mare adînc de fo 3 metri nimerise nasulia un cablu telefonic cu sute de fire de toate culorile. Am mai strîns noi schije de bomba, ca pîna atunci aveam numai schije si focoase de antiaeriana care plouau în timpul bombardamentului. Ne-am dus si pe linia lui 17 sa vedem unde cazuse o bomba cu efect de suflu. Ditamai blocu de 4 etaje, numai scheletul ramasese, ca peretii si ce mai era înauntru fusesera suflati. Noi pustii trebuiam sa mergem în adapost si îl invidiam pe Sasa care sedea pe acoperis si privea spectacolul. Sasa era un rus de 18 ani din Odessa, care fusese voluntar în Kriegsmarine si se carase la Bucuresti sa nu-l prinza sovieticii (revista “Veselia”: gavarit moscva, cetîrnatit adin mietr lunginschi undavanie... tavarasu ciurcila...). Cînta la chitara si din gura. Rus, de… De la el mi se trage dragostea de muzica populara veche ruseasca - ciupcic, ciupcic, ciupcic ucereavai ... În admiratie la povestile lui cu fetele din Odessa.
    Focoase de bombe am strîns abia dupa 23 August de la bombele neexplodate facute stiva în padurea Baneasa, pazite de un racan plictisit. Un pachet de Marasesti Spaima Nemtilor si ma lasa sa demontez si sa umplu un ghiozdan plin de focoase de alama pe care le vindeam la Hala de Vechituri din Vacaresti. Pîna s-a prins tata! El nu stia ca focoasele se dezamorseaza însurubînd strîns la loc elicea focosului, dar explicatia tehnica nu mi-a ajutat... Noaptea era mai misto ca ziua, ca erau parasute luminoase, trasoare, iar într-o noapte am vazut zburînd la rasul acoperisurilor (asa parea cel putin) un Lockheed Lightning P-38 cu doua cozi. Tata trebuia sa se prezinte imediat (în timpul bombardamentului) la Apararea Pasiva (Apararea Parsiva). Într-o zi îl prinsese în oras. Cînd n-a aparut acasa m-am dus cu inima cît un purice la Centrul de Aparare Pasiva de pe Ferdinand. Nu l-am gasit nici acolo, dar a aparut într-un tîrziu. Si asa m-am mai bucurat de el înca doi ani, pîna l-a rapus exantematicul luat din trenul cu care mersese sa vada un motor de moara. Si azi îl mai visez…
    Sasa, Dan Musat, Vlad si alti gorobeti mergeau foarte des la strand la Floreasca si eu faceam icter ca nu era voie evrei. Asa ca am învatat sa înot abea 2 ani mai tîrziu în Herastrau, cand Rica s-a carat cu barca de lînga mine. Tu-i mama lui. Dar asta e alta poveste. În Herastrau la pod l-am vazut pe dom’ Kitaigorodschi vecinul din fata (fiul unui marinar de pe Potemkin refugiat la Bucuresti) pescuind un somn lung cît bratul (de la deste la umar).
    Bucurestencele mergeau ca la urs sa-i vada pe pilotii americani prizonieri pîn gardu unei cazarmi din Soseaua Pandurilor. Frumosi baieti... zicea prima mea oftata -dupa Lidia (îi dadeam pe gratis meditatii la matemoftica numai pentru ametitoarea placere de a fi în prezenta ei) mergea des p-acolo (eu muream de gelozie) si s-a si maritat la 15 ani cu unu din ei.
    Americanii au debarcat! Profit de ocazie si ma reped s-o pup pe Zizi - mai mare cu vreo 3 ani - care se strîmba ca o pupa un pusti. Biblioteca comunitatii din Domnitei unde Marius Mircu era bibliotecar si mi l-a facut cunoscut pe Saint-Exupery. Tot el mi-a prezentat-o pe Lidia. Si era frumoasa... Semana cu Elizabeth Taylor tanara. Si fudulaaa… Ce te tii asa mareata pentr-un petic de negreata? Acum e bunica pe undeva prin America, de-o mai fi traind.
    Partidele nesfîrsite de table. Zeci si zeci de carti... În vara 1944 am citit 152 de carti, dupa cum spunea carnetul în care le notasem pentru o vreme. În vara 1945 tata mi-a cumparat o salopeta si a aranjat sa pot lucra în vacanta la garajul Leonida de lînga piata Victoriei. Pe lînga alte lucruri pe care le-am învatat (mai ales sa spal în gaz piese de motor), o expresie a maistrului Jean (cînd a reusit sa monteze la loc un motor urias de tractor Stalinet): Cu jmecheria futu popa cateaua!
    În anul urmator tata a murit dimineata în ajun de Pesach 1946. Prinsese un paduche cu exantematic în trenul cu care mersese la tara sa vada un motor de moara.
    Ne bucuram deja ca intrase în ultima din cele 12 zile de criza si credeam ca a scapat cînd ma cheama vecina la telefon. Mama de la spitalul Colentina unde statea cu el: “Unser Papa ist gestorben”. Am alergat ca nebunul la primarie si la Societatea “Sacra” sa fac aranjamentele de rigoare ca trebuiam sa-l plantez în aceeasi zi caci a doua zi era Pesach si Shabas. Cînd am ajuns cu dricul si cei doi ciocli dela “Sacra” la morga din curtea spitalului aia au intrat înauntru. Eu asteptam întors cu spatele ca nu vroiam sa-l vad mort. Ei: ‘Pacat ca nu vrei sa-l vezi. E om frumos, abia am putut sa-l ridicam’.
    A trebuit sa las la Bucuresti cînd am plecat hrisovul tatei semnat de Franz Iosef “unseren lieben Herman Schwarz ernennen wir zum Leutnant”. Vasazica îi era drag si împaratului…
    Locomotive. Între momentele din viata care mi-au lasat o amintire luminoasa: Cu trenul în munti dis-de-dimineata pe o coasta de deal. Mai jos pe panta merge paralel o “mocanita” care suiera soprano în contratimp cu locomotiva trenului meu, alto. Tinerete... Tii minte ce limpede sunau locomotivele iarna în zori la Sinaia?

Itcani, Iom Kipur

    1937, în vacanta dintre a-ntîia si a doua primara. Mama avea o matusa si niste verisori care locuiau în curtea cu sinagogile (matusa era vaduva de razboi, croitoreasa, alta sora a bunicii, tot vaduva de razboi, tot croitoreasa, traia la Patrauti, alta, Tante Malvin si ea vaduva de razboi, la Suceava. Murisera multi în razboi…). Varul Maxl avea o toba mare cu un ciocan de fetru actionat cu piciorul, de care ma minunam, cu toba si cu acordeonul cînta la dansuri. Razboiul îl prinsese pe Maxl facîndu-si serviciul militar - fiind blond si avînd nume nemtesc a facut razboiul cu armata româna ca sofer pîna la Stalingrad si înapoi conducînd un autocamion GAZ - “Ford cu mustati”, fabricat în Rusia - socul si acceleratia la volan - Maxl zicea ca atunci cînd n-avea benzina mergea cu cele mai ciudate amestecuri: gaz, vodca, chiar si untdelemn. Apoi Maxl a lucrat ca mecanic la Electroputere-Craiova si vorbea “ruomâneste” lataret de te prindea si mirarea. La sfîrsitul vacantei de vara la Patrauti unchii mei ma luau la Itcani la sinagoga. Mi-a facut o impresie adînca batrînul cantor în ciorapi albi (nu poti purta piele de animale moarte de Iom Kipur) prabusindu-se de oboseala si nemîncare la sfîrsitul postului si rugaciunilor de 24 de ore. Acolo veneau cu carutele evreii din satele dimprejur sa se roage - îmi aduc aminte de drumul cel prafos printre trifoi, lucerna si porumbisti într-o dupa amiaza aurie si blînda de toamna timpurie, hurducatul carutei fara arcuri sau cauciucuri, crupa calului în trap saltat si mirarea ca se balega din mers, pasarelele, unele tîsnind la rasul cîmpiei, altele în înaltimi.
    Uitîndu-ma la cer vedeam dansînd un stol de pete pe care le urmaream fascinat. Multi ani mai tîrziu am aflat ca petele jucause erau umbrele pe retina ale bucatelelor de tegument plutind înauntrul ochiului.
    Cu o zi înainte fusesem trimis sa-i spun lui badea Ghita sa puie “zitul” (bancheta cu arcuri} la caruta ca mergem la Itcani. La Itcani era o curte cu vreo patru sinagogi (în 1975 cînd am trecut pe acolo am gasit un depozit MAT dar cartile sfinte mai existau, aruncate într-o camaruta cu geamurile sparte...). Acolo l-am vazut pe cantorul cel batrîn lesinînd de slabiciune la sfîrsitul postului.
    Dar cele mai frumoase amintiri de la Itcani sînt legate de miresme: treceam de-a lungul gardului de sîrma al garii (care se numea pe atunci Aron Pumnul) adulmecînd cu nesat parfumurile fumului de locomotiva si al stivelor de traverse noi, proaspat impregnate... Mirosul chiflelor Kaisersemmel cumparate lînga bariera de cale ferata, la intrarea în Itcani dinspre sate...
    Pe vremea de dinaintea razboiului cînd mergeam la Patrauti mergeam cu rapidul, care avea o locomotiva Krauss-Maffei cu rotile cît un stat de om. Mecanicul statea rezemat în coate la fereastra în poza clasica si fochistul se agita cu cîrpa în mîna, sa mai stearga odata bielele.
    Cel mai gustos lucru pe care l-am mancat vreodata în Bucovina (sau în viata) au fost fragii cu smîntîna, urmati la scurta distanta de puiul la frigare...
    Tata si unchii mei au fost ofiteri în armata chezaro-craiasca. Tata a fost ranit pe frontul italian si a stat 8 luni în spital. Bause sticla de coniac capatata de ziua Kaiserului si a plecat voluntar cu o patrula. De atunci nu mai punea gura pe bautura tare, doar sprit juma-juma Mie îmi turna vin de-un deget, restul sifon Un unchi, decorat, îsi adusese acasa la Patrauti revolverul ofiteresc cît toate zilele pe care îl tinea într-un sertar si la care aveam voie numai sa ma uit, dar nu sa-l ating. Tata adusese acasa la Suceava sabia de parada, nichelata, cu mîner cu cap de vultur cu ochi rubinii de sticla si pompoane aurite.
    Israelul avea ambasada pe Dr. Burghelea lînga biserica Popa Soare (mirosul teilor înfloriti de pe strada aia ma urmareste). Eu locuiam la cinci minute de acolo, pe Visinilor si veneam pe Burghelea sa ma joc la un coleg de scoala primara. Strada Popa Soare pe care veneam avea niste case vechi boieresti iar una din ele arbora o veranda splendida din sticla albastra care facea jocuri de lumina minunate.

Fredi (asa îmi scria tata numele).

Nota: În lipsa altor precizari, drepturile de proprietate asupra textelor sau graficii publicate apartin autorilor.
(As no other details are given, the copyright of the texts or graphic work printed here belongs to their authors.)

visitors on asalt sites